Poate că romanele viitorului va arăta ca narațiunile lui Friedrich Dürrenmatt : scurte, alerte, cu o intrigă puternică și cu personaje care se țin minte. Păcat că nu toate microromanele și povestirile sale sunt de nivelul Penei de automobil, indiscutabil o capodoperă. Pe aproape sunt Judecătorul și călăul și Făgăduiala. Nu iau în discuție piesele de teatru.
În prima parte a Penei de automobil, Dürrenmatt constată că umanul s-a împuținat, în lumea noastră, până la dispariție și că nu se mai pot scrie decât puține opere credibile : „În lumea noastră modernă au mai rămas doar una sau două povestiri de scris, în care omenia mai poate fi surprinsă pe fața unui om obișnuit, în care o supărare neînsemnată ajunge în mod întâmplător să capete o semnificație universală și în care judecata, dreptatea și chiar iertarea sunt încă prezente, oglindite întâmplător, o trecătoare clipă, în monoclul unui bătrân bețiv. ”
Ce mă fascinează atât în Pana de automobil, cât și în Judecătorul și călăul, sunt efectele pe care le obține prozatorul când descrie orgiile culinare la care se dedau personajele. Când îl face pe Tschanz, ucigașul locotenetului Schmied, să se dea de gol, comisarul Barlach, deși este foarte bolnav, înghite cantități înspăimântătoare de mâncare și îl sperie pe criminal. Arta de a reda o cină pantagruelică atinge însă desăvârșirea în Pana de automobil. Avocatul Kummer, procurorul Zorn, călăul Pilet și bătrânul judecător, gazda tuturor, par niște monștri antediluvieni, grotești, care depășesc orice măsură în ceea ce privește hrana ingurgitată și sticlele golite. Prin jocul lor, hodorogii creează o impresie de realitate atât de puternică, încât Alfredo Traps, intrat în joc ca suspect de crimă, se convinge că este vinovat și, pe fondul unei beții duse pâna la inconștiență, se sinucide.
Fabuloase mese și înfiorători gurmanzi ne prezintă Dürrenmatt !
P:S. Apropo de iertare. M-am convins că azi această noțiune este o vorbă goală. Când vedem că oamenii nu se iartă nici morți, pentru niște lucruri de nebăgat în seamă, putem trage concluzia că minunatul nostru creștinism a eșuat în nobila sa misiune de a-i face pe oameni mai buni și mai toleranți. Dar sunt și excepții : Costel Busuioc spunea că nu a ripostat la pumnii proprietarului de spălătorie, fiindcă el este creștin și nu poate lovi pe nimeni !
6 comentarii:
Spaima, că s-a scris ceea ce era de scris, îi bântuie pe mulţi autori, chiar dacă de două mii de ani subiectele esenţiale rămân aceleaşi. Diferă însă- şi asta contează- maniera în care se regăsesc pe hârtie. Prin urmare, deşi îl contrazic puţin pe Durrenmatt, o să-l citesc şi recitesc cu plăcere.
PS: Apropo de iertare...
Ar fi benefic pentru omenire dacă Artistul- generic vorbind- ar lucra cu aceeaşi dăruire la propriul suflet, aşa cum o face cu vorba, sunetul sau culoarea. Nu ştiu de ce am adăugat toate astea, poate apropo de lumea artiştilor, oameni şi ei, cu responsabilităţi uriaşe însă în comparaţie cu acel propietar de spălătorie...
Catia,
mulțumesc, e foarte frumos ce îmi scrii.
În ceea ce privește artiștii, parcă aș zice sunt pătimași și subiectibi, într-o mai mare măsură decât ceilalți oameni. Omenesc, prea omenesc și mai nimic de natură divină !
Te urmăresc și eu cu bucurie și te-am trecut pe lista mea de bloguri.
Mulţumesc! :))
Catia,
cu drag. :))
:)
"Viata bate filmul"!
Crestinii nu mai sunt de foarte multa vreme crestini, sunt cabotini si exchibitionisti.
Si nu e vina lor (a turmei) ci a pstorului mai degraba.
Biserica romana a inceput sa faca in ultima perioada spectacole de=-a dreptul grotesti, in opinia mea.
Nu ne determina sub nicio forma sa fim nici mai buni, nici mai compasionali si nici macar oameni nu ne mai determina sa fim... ci o masa manevrabila inspre traseul turistic al moastelor devenite "vedete" divine.
Tot ce se petrece in Romania imi pare monstruos.
O bataie de joc ridicata pe piedestal.
Scriai intr-un post ca a inceput vandatoarea de valori.
Nope.
Ce li s-au intamplat oamenilor de valoare, li se intampla zilnic si oamenilor fara de valoare (adica "oamenilor simpli"), insa nu-i mediatizeaza nimeni pentru ca nu au niciun interes.
NU este zi de la Dumnezeu sa nu vad o agresiune verbala, fizica, pe strada, intr-un magazin, intr-un peco, intr-o spalatorie, intr-un mijloc de transport.
In ultimii 20 de ani parca ne-am indobitocit la maxim...
Trimiteți un comentariu