Reflecţiile lui Jung

Carl Gustav Jung, Amintiri, vise, reflecții, Humanitas, București, 2010. Este o carte fabuloasă, una dintre lucrările fundamentale ale culturii de pretutindeni. Jung a fost mult mai mult decât un om de știință și mulți l-au considerat un profet. Lui i s-au revelat marile adevăruri prin vise și prin viziuni. Dacă Freud și-a câștigat domeniul metru cu metru, prin rațiune și observație, lui Jung i s-au oferit soluțiile pe tavă și n-a avut de făcut decât să-și urmeze, toată viața, calea indicată de propriul inconștient. Important este că a avut cultura necesară pentru a înțelege mesajele. A cunoscut bine mitologiile tuturor popoarelor și, spre deosebire de Freud, i-a citit și i-a înțeles pe cei mai mari filosofi ai lumii. De pildă, pe Nietzsche îl evaluează, dintr-un punct de vedere psihanalitic, cu multă exactitate. Exemple nenumărate probează afirmațiile mele. Le voi da pe cele mai accesibile. Până să înceapă războiul, Jung are viziuni teribile. Le va interpreta corect abia mai târziu. Înainte ca mama sa să moară, psihanalistului îi apare în vis tatăl său, decedat de mai mult timp. Acesta îl roagă pe fiu să-l învețe cum să se poarte cu femeile. Jung face un infarct și intră în moarte clinică, văzând Pământul de la o înălțime de câteva sute de kilometri. La un moment dat, de jos vine către el, rostogolindu-se, medicul care îl îngrijea. Psihanalistul se trezește în patul de spital și îi spune doctorului că va muri în locul său. Tânărul râde neîncrezător, dar peste puțin timp se taie la mână în timpul unei operații, face septicemie și moare. Pe patul de spital, Jung are revelația unei zone atemporale a inconștientului. ( Independent de psihiatrul elvețian, eu însumi am avut revelația că există o zonă cuplată la Divinitate, în care evenimentele trăite de noi cronologic există simultan. Tom Kastelka, personajul meu din Ghețarul, trăiește concomitent în prezent, trecut și viitor. Trebuie să spun că mulți ani am visat ce mi se va întâmpla a doua zi sau într-un viitor apropiat. Am visat și texte,dar nu le-am scris pe toate : n-am luat prea în serios darul previziunii - aș fi avut nevoie de un Maestru spiritual - și acesta m-a părăsit parțial. A revenit de câțiva ani. Am mai spus, romanele scrise de mine sunt expresia inconștientului meu. ) Jung are senzația că își scrie opera pentru a răspunde la întrebările pe care i le pun permanent spiritele. Septem Sermones ad Mortuos sunt adevărate poeme, de o adâncime greu de aproximat. Omul de știință elvețian a descoperit oameni care aveau, ca maeștri spirituali, spiritele unor persoane ilustre, dispărute de sute de ani. Explorarea inconștientului se dovedește o cale eficientă de cunoaștere a personalității umane și, prin acțiunea sa, Jung ajunge la mituri, la religii, la preceptele filosofice esențiale și la rostul omului în lume. Practic, destinul nostru e generat de inconștientul care ne lasă să ne mișcăm numai între anumite limite. Tulburător! Ce descoperă inspiratul cercetător? Multe lucruri uluitoare, dar le voi menționa pe cele care m-au marcat și care ne interesează în mod deosebit.
1. Omul nu poate trăi fără mituri și fără zei. Când o face, se alienează, se îmbolnăvește și are un comportament patologic. Mulți scriitori au intuit că, în perioada modernă, omul a dobândit confort, însă și-a pierdut sufletul. Trebuia să vină Jung și să arate că împlinirea Sinelui nu este posibilă dacă se cască o prăpastie între Eu și inconștient, prin scoaterea miturilor din joc. Demitizarea Cosmosului este o mare greșeală și conduce omenirea într-o prăpastie. E o direcție greșită, un adevărat drum către sinucidere. Fiecare om este în acord cu mitul său originar.
2. Inconștientul evoluează în timp, ca o casă care are mai multe niveluri. De aceea descoperirile unui psihanalist nu sunt valabile pentru vecie.
3. Relația cu zeii și cu miturile se schimbă de-a lungul secolelor. De aceea religiile trebuie să se plieze pe nevoile spirituale ale oamenilor moderni.
4. Mitul creștin nu mai este funcțional, rămânând înțepenit în dogme vechi de mii de ani și îndepărtându-se de omul contemporan. Creștinismul ar trebui înnoit și pus într-o altă relația cu omul de azi. Nevoia imperioasă de mit se manifestă prin credința nestrămutată că în anumite momente omenirea crede că se va întoarce Hristos, prin importanța pe care unii credincioși o acordă Fecioarei Maria și prin ridicarea OZN-urilor la rang de mit actual. Jung a murit în 1961, dar a prevăzut crizele spirituale ale societății de azi.
5. Dacă există supraviețuire după extincție, morții își continuă misiunea spirituală fixată în timpul vieții, dar nu au un orizont de cunoaștere mai larg.

P.S. Jung îi face lui Freud un portret de neuitat și descoperă că mentorul său este el însuși nevrotic. Relația lor e ciudată, Freud văzând cumva, în Jung, un adevărat fiu. Când cel din urmă aduce vorba despre morți ( o temă predilectă), austriacul leșină. De altminteri, Freud are mereu impresia că urmașul său îi dorește moartea.

Orientul luminat şi limitele umane

Oamenii care levitează, merg pe apă, discută familiar cu spiritele morţilor, fac demonstraţii de pirokinezie, telekinezie şi telepatie, opresc gloanţele cu mâna şi aruncă, în luptă, cu sfere de foc sunt uluitoare realităţi. Am recitit cartea Magul din Java de  Kosta Danaos, dăruită de prietenul Manuel Angelescu. Autorul este un grec care a văzut filmul documentar Inelul de foc, în care un Maestru Nei Kung, acupuncturist, generează curent electric, vindecându-l pe cameraman de o infecţie la ochi, apoi dă foc unui ziar cu o flacără care îi iese din mână. Dintre cei care l-au căutat pe Maestrul John Chang, el a acceptat numai cinci occidentali printre elevii săi. Kosta Danaos este al doilea dintre ei.
Magul din Java este povestea uceniciei lui Kosta alături de John Chang şi, în acelaşi timp, istoria disciplinei Mo-Pai, care, în ultimii 2000 de ani, şi-a ţinut secrete învăţăturile. Din relatarea întâlnirilor cu Chang se desprind numeroase idei filosofice, religioase şi morale. Chang îşi povesteşte el însuşi ucenicia la Maestrul Liao Tsun Tong, care, la rândul lui,  a fost elevul Maestrului Pai Lok Nen. Pregătirea se desfăşoară pe mai multe niveluri şi constă în stocarea şi utilizarea energiilor yang şi yin, definite foarte bine în relaţie una cu cealaltă. La început se înmagazinează energie yang, apoi yin şi acestea sunt reunite. Din interacţiunea lor, bine controlată prin exerciţii, rezultă energii incalculabile şi de neimaginat pentru noi, occidentalii. Maeştrii despre care vorbesc au devenit nemuritori, fiindcă după moarte reuşesc să-şi ia cu ei tot yang-ul, adică toate atributele umane. În mod cert, de la nivelul treizeci în sus, practicanţii de Nei Kung devin nemuritori. Ca şi Hristos, care i s-a înfăţişat lui Toma Necredinciosul, ei reuşesc să-şi recompună trupul şi după moarte şi să apară în faţa ucenicilor, în carne şi oase, la mulţi ani după moarte. În istoria Chinei, doi înţelepţi au ajuns până la nivelul şaptezecu şi doi, ultimul, când sunt activate toate chakrele, iar cea din vârful capului înfloreşte. Aceştia sunt Iluminaţii. De la nivelul patru în sus, iniţiatul îşi dublează puterea cu fiecare treaptă urcată. E uşor, pentru el, să arunce fulgere din palmă, precum Jupiter, zeul grecilor. Poate că făpturile fantastice de pe Olimp nu ţin deloc de imaginaţie. Dacă alchimiştii europeni caută nemurirea într-un elixir al vieţii veşnice, chinezii o găsesc în forţa interioară, incomparabilă, a omului, dobândită prin zeci de ani de exerciţii spirituale.
Cartea abundă în scene incredibile, când John îşi arată o parte din puterile sale fabuoase şi cu keris-uri, un fel de pumnale vechi de sute de ani, încărcate spiritual şi înzestrate cu conştiinţă. Obiectele, care îi protejează pe membrii familiei în orice împrejurare, sunt scoase periodic, curăţate cu suc de lămâie, hrănite cu fumul unor beţişoare aromate şi unse cu ulei aromat. Când familia e în pericol, keris-urile zăngăne în teci. Unul dintre ele a salvat viaţa copiilor familiei respective, când aceştia au avut un grav accident rutier şi maşina s-a făcut fărâme.
Multe idei sunt identice cu cele susţinute şi de Hristos. Alteră se referă la altceva. Iată câteva.
1. Dumnezeu există şi viaţa nu a apărut întâmplător pe Pământ. Maestrul Chang ajunge la această concluzie fără să fi fost instruit de nimeni. Pământul are patru miliarde de ani, iar pentru apariţia întâmplătoare a unei simple bacterii ar fi nevoie de patruzeci de miliarde de ani ! Fenomenul vieţii este ordonat şi dirijat de o Conştiinţă Superioară. După ce-şi abandonează doi ani familia şi trăieşte în sălbăticie şi meditaţie, Chang are un dialog foarte instructiv cu Dumnezeu, care îi vorbeşte. La unele întrebări, El îi răspunde, la altele nu. Una dintre curiozităţile lui Chang este dacă vânătoare este o preocupare acceptabilă, iar Dumnezeu îi spune cu glas tunător, ca şi lui Moise, că vânătoarea este admisă numai în situaţiile de supravieţuire. Vânătoarea practicată ca sport este un mare păcat, care atârnă greu în karmă, fiindcă natura aparţine lui Dumnezeu. Totuşi, Chang nu e sigur dacă Dumnezeu sau un spirit foarte puternic i-a vorbit. Când cere o dovadă a existenţei Divinităţii, o stea se desprinde de pe cer şi cade în flăcări, la picioarele lui Chang, făcând un crater. Desigur, unii cititori, puţini, vor râde şi îl vor cataloga pe autor drept un nebun care crede ce-i spune alt nebun, dar aceştia sunt cei care înţeleg cel mai puţin din ce se întâmplă în viaţa lor.
2. Karma este o realitate. Tot ce ţi se întâmplă trebuia să ţi se întâmple şi trebuie să accepţi ce ţi se dă ca pe un dar. Inclusiv nenorocirile.Tot ce facem şi gândim influenţează evoluţia noastră ulterioară. Ne dictăm singuri viaţa ulterioară, în bine sau în rău. Chiar şi blestemele se întorc la noi ca un bumerang. Primim ce ni se cuvine, fiecare pasăre pe limba şi pe fapta ei piere sau evoluează în bine. Dumnezeu intervine prea puţin - avem libertatea de a ne nenoroci ! -, stabilind data naşterii şi a morţii.
3. Imediat după moarte intrăm în două unde magnetice : una albă, unde ţi se îndeplinesc dorinţele, alta neagră, unde domnesc furia, frustrarea, impulsurile de răzbunare şi unde spiritele nu primesc nimic din ceea ce solicită. Aceste zone ar putea fi asociate, la rigoare, cu Paradisul şi Infernul, dar staţionarea spiritelor în ele este temporară.
4. Sensul vieţii noastre este să facem bine, să iertăm, să nu ne răzbună şi să nu strângem averi materiale. Altminteri, karma ne îngroapă destinul. La debutul iniţierii, Maeştrilor li se cere promisiunea - e ca un jurământ sacru - că nu-şi vor folosi puterea pentru a face rău. Maeştrii respectivi au puteri nelimitate în comparaţie cu un om obişnuit, dar duc o viaţă modestă. O vreme, Chang nu are hrană pentru familia sa şi mănâncă la două zile. Iniţiaţii tratează mii de pacienţi, unii foarte bogaţi, dar nu acceptă niciun ban din partea acestora.
5. Chi-ul, fluxul vital, este esenţa vieţii.
6. Chang descoperă, pe cont propriu, că reîncarnarea este, de asemenea, o evidenţă. Dumnezeu este drept şi nu oferă o unică viaţă deopotrivă unui handicapat şi unui ins sortit să fie fericit. Abia după depăşirea unui anumit nivel, spiritul scapă de lanţurile reîncarnării.
7. Spiritele Superioare ne veghează şi ne înregistrează existenţa, făcând karma să-şi urmeze cursul. Spiritele obişnuite percep în special mirosurile lumii în care trăim. De aici utilizarea tămâiei şi a beţişoarelor parfumate.
8. Timpul are altă durată pentru spirite. În lumea lor, un an pământesc echivalează cu o zi.
Şi câte şi mai câte minunăţii nu conţine volumul lui Kosta Danaos !

P.S. Kosta Danaos este de formaţie inginer. El reprezenta tipul uman dominat de scepticism. Altfel spus, nu credea că tot ce zboară se mănâncă. Dar ceea ce a văzut cu ochii lui în Java l-a convertit definitiv la o anumită formă de taoism.
   

Acoperişul şi grinzile poveştii

           1.Ce părere aveti despre faptul că principiul de studiu cronologic al literaturii române este rezervat, în ciclul liceal, doar claselor a XI-a și a XII-a? Credeți că este suficient timpul alocat? Credeți că, în acest context, este sacrificată literatura română veche?

   Întrebările dumneavoastră sunt interesante, dar sunt şi alte aspecte care ar fi putut fi vizate: rolul manualelor, selecţia textelor, nivelul de dificultate al noţiunilor de limbă etc. Poate că manualele ar trebui să fie diversificate în funcţie de profilul liceului. Poţi introduce literatura română veche la clasele cu profil filologic, dar nu le-o poţi vârî pe gât celor care studiază matematica şi informatica. Elevul n-are maturitatea necesară pentru a gusta rafinamentul textelor vechi. Ce zic eu, chiar şi limbajul lui Creangă, atât de expresiv, depăşeşte orizontul gustului estetic al copiilor. Timpul alocat este, în mod evident şi la toate nivelurile, insuficient pentru studierea temeinică a literaturii române. Însă la clasa a V-a s-a scos o oră. Factorii responsabil sunt superficiali, ca să nu zic altfel. La o întrunire cu profesorii de specialitate, după o pledoarie convingătoare a unui dascăl, o inspectoare amatoare a întrebat cu semeţie: ,,Şi ce mare brânză faci într-o oră?” Aş întreba şi eu: ce mare lucru poţi face în patru ore pe săptămână, în condiţiile în care programele rămân încărcate?

          2. Ce credeți despre renunțarea la studiul monografic al autorilor în favoarea structurării programei pe genuri și specii literare?

     În materie de programe sunt de părere că o cale de mijloc ar fi benefică. Manualele din urmă cu 30-40 de ani prezentau o structură uşor de recunoscut: prezentarea autorului şi a operei sale, un text reprezentativ, analiza textului. Acum noţiunile literare sunt prezentate urmând o hartă pe care autorul manualului şi-o face în prealabil. La nivel gimnazial, manualele de dinainte de ’89 erau foarte slabe. Erau diferenţiate pe literatură şi gramatică. Textele literare erau substanţiale, dar pline de violenţă şi având o tematică sinistră: drame sângeroase, morţi, asasinate. Întrebările de la sfârşitul textului erau puerile, cum sunt şi acum. Sunt texte care au supravieţuit în manuale peste o jumătate de secol: Mioriţa, Românii supt Mihai-Voievod Viteazul, Baltagul, O scrisoare pierdută. Autorii preiau cu seninătate texte din manuale străvechi. Am cunoscut un bun profesor care a deplâns, până la dispariţia sa fizică, eliminarea din manuale a povestirii Puiul de Brătescu-Voineşti. O primă tentativă de înnoire s-a produs în anii ’80, când au fost realizate două foarte bune manuale de limba şi literatura română. Literatura şi gramatica erau reunite după o metodă timidă, dar notabilă. În fine, au apărut manualele alternative. La liceu oferta este generoasă, dar şi la gimnaziu sunt edituri care au prezentat manuale excelente. Unii autori au înţeles însă că trebuie să pună în cărţi tot ce ştiu ei. Selecţia textelor a rămas o problemă permanentă, nerezolvată satisfăcător nici până azi.Multe însă sunt slabe, iar noile posibilităţi grafice de a prezenta textele şi noţiunile a dus la un iureş năucitor de exerciţii, dezorientându-i pe elevi. În ciclul gimnazial, noile programe şi manuale de limba şi literatura română sunt dezarticulate şi lipsite de orizont. Cunosc profesori care nu folosesc deloc manualele şi utilizează doar auxiliare şi culegeri de exerciţii şi probleme.

        3. Care credeți că este impactul reducerii criticii literare din manualele școlare?  Dar al studiului în bibliotecă vizând conceperea de fișe de lectură?

         Lipsa reperelor critice este un defect al manualelor, chiar dacă unii elevi au     tendinţa de a învăţa analizele şi de a ignora operele. Lectura criticii poate debloca nevăzute zăvoare mentale care distorsionează receptarea unui text. Critica literară este absolut indispensabilă în predarea literaturii române. Iar studiul în bibliotecă ar trebui să fie obligatoriu, cu fişele de rigoare. Nu e de imaginat ideea de studiu fără utilizarea bibliotecii. Nu sunt pentru constrângeri, dar sunt convins că fiecărui elev ar trebui să i se prezinte o bibliografie obligatorie.

          4. Mai vizează programa școlară studiul literaturii române conform criteriului de valoare estetică?

         În manualele de liceu, într-o mare măsură este respectată valoarea estetică. Dar aceasta este o întrebare care comportă numeroase dificultăţi, în condiţiile în care noţiunea de valoare estetică a devenit, în opinia mea, o noţiune lipsită în bună parte, azi, de conţinut. În orice caz, chiar dacă este lăsată deoparte latura estetică, manualele merg pe ideea că trebuie să fie studiaţi autorii cei mai cunoscuţi. La nivel primar şi gimnazial, literatura se predă lamentabil. Într-un manual de limba şi literatura română pentru clasa a IV-a, elaborat de cinci autori, găsim şi o frumoasă poezie de Nichita Stănescu, Povestea: ,,Povestea e o casă şi ea/cu acoperiş, sub nea,/de ţigle ori de şindrilă/bătute de moş Păsărilă." Întrebări pentru copii: ,,Care ar fi acoperişul poveştii? Dar grinzile?" Am putea continua: ,,Care e dormitorul? Dar baia?"

   Valoarea este înlocuită cu notorietatea. Îi las la o parte pe cei care au găsit o metodă simplă de înnoire a textelor: îi introduc în manuale pe  prieteni ori pe colegii de studiu. Se vede limpede că unele texte sunt scrise la solicitarea celui care face manualul.

          5. Observați scăderea interesului față de autorii canonici în conceperea programelor școlare?

   Există şi tendinţa de a-i trece cu vederea pe unii dintre scriitorii clasici, socotiţi perimaţi, dar în general sunt respectate listele canonice.  După cum spuneam, alegerea textelor nu este totdeauna cea mai potrivită. Ilustrarea curentelor literare – de exemplu, tradiţionalismul, neomodernismul - se face nu prin cele mai bune texte.

     6. Credeți că programele școlare actuale care vizează studiul literaturii române au în vedere  formarea unui sentiment național? Mai este el necesar astăzi?

       Sentimentul naţional a fost devalorizat prin exacerbare înainte de 89, când era principala temă a manualelor de română din ciclul gimnazial. De altfel, prezentat tematic, în toată nuditatea sa, acest sentiment ar fi promovat în mod nepotrivit şi devine neatractiv pentru copii. Când valoarea estetică e nulă - a se vedea textul lui Alecsandri dintr-un manual de clasa a a VII-a -, sentimentul cu pricina este compromis. Sentimentul naţional trebuie transmis doar prin mijloacele seducătoare ale literaturii de calitate. Până la urmă, a scrie cărţi bune, a-ţi face datoria la locul de muncă sau a învăţa reprezintă o modalitate de a fi patriot. Sentimentul naţional nu este un duh care pluteşte deasupra apelor literare. Când elevul descoperă că poeţii şi romancierii români sunt comparabili cu cei mai buni scriitori din literatura universală, apare sentimentul de mândrie naţională.