tag:blogger.com,1999:blog-3766631498086501572.post8912218769324512455..comments2023-10-18T17:01:50.693+03:00Comments on Colivii pentru idei: Pentru a deveni o națiune de imbecili, n-avem nevoie de școală și de profesori!Unknownnoreply@blogger.comBlogger2125tag:blogger.com,1999:blog-3766631498086501572.post-44473442480361965142016-08-16T10:09:20.157+03:002016-08-16T10:09:20.157+03:00Cristina,
Frumos și trist comentariu!
Și când mă g...Cristina,<br />Frumos și trist comentariu!<br />Și când mă gândesc că am văzut/auzit oameni maturi și mai ales tineri care povestesc cu mare plăcere cum și-au înfruntat ei profesorii, ce le-au zis etc.<br />Ai dreptate. Vrem să devenim niște sălbatici. Ce mărturisea Băselul? ”Când văd un profesor, îmi vin e să...” Țara a ajuns să fie condusă de niște domni Goe, care au stat prost la toate materiile. Nu mă dumiresc ce se întâmplă cu Iohannis, el însuși dscăl.Şerban Tomşahttps://www.blogger.com/profile/05403570576101472739noreply@blogger.comtag:blogger.com,1999:blog-3766631498086501572.post-13348930852522190652016-08-16T09:41:44.722+03:002016-08-16T09:41:44.722+03:00Ma gandesc ce trista si cinica poate fi viata uneo...Ma gandesc ce trista si cinica poate fi viata uneori. <br />Am si acum in minte sentimentele ce le aveam pentru invatatoarea mea - in clasa I eram convinsa ca trebuie sa fie o adevarata printesa, care are acasa servitori ce-i fac treburile casnice, pentru ca ea mi se parea prea "sus", prea importanta ca sa se coboare la mundanele indeletniciri. Ea, in opinia mea, odata ajunsa acasa s-ar fi ocupat numai cu dat porunci si cu invatatul celor din jurul ei, caci nu-mi inchipuiam ca putea avea alta menire pe lume decat sa invete pe altii, iar acei altii s-o slujeasca cu devotament pentru asta. Sigur ca realitatea era alta, iar in timp a devenit chiar cruda - invatatoarea mea s-a imbolnavit, cinic, de Alzheimer. Toti medicii si cercetatorii ne spun ca daca iti tii creierul ocupat, reusesti sa fentezi aceasta boala. Nu mai cred.<br />Daunazi am avut o treaba in orasul in care am crescut. Plimbandu-ma pe strada, am zarit-o pe celalalt trotuar pe profesoara cu care am facut meditatiile la fizica pentru facultate. Pe atunci o priveam cu veneratie, era cea mai desteapta si asezata femeie pe care o cunosteam. In timp am aflat ca a fost obligata sa plece in Canada, la fiica-sa, iar acum, ca o vedeam din nou in oras, m-am mirat. Nu am indraznit sa o abordez, caci aspectul ei ponosit oarecum si foarte, peste masura de imbatranit mi-ar fi starnit un plans care mi-ar fi facut imposibila o conversatie decenta. Nu asa ar fi trebuit sa arate Doamna Profesoara de fizica! Nici a doua oara, cand am ajuns-o oarecum din urma, n-am abordat-o, dar am inteles din gesturile ei, cand s-a oprit de vorba cu cineva, ca vorbeau despre o nedreptate. Nu m-am mirat.<br />Asa ca imbecili putem deveni si fara ei, fara voi, profesorii nostri, dar de ce vrem asta? Ca vrem si noi, nu-i vorba! Altfel, in pofida tuturor nedreptatilor care vi se fac, sau poate datorita acestora, daca v-am vrea, v-am respecta.cristinahttps://www.blogger.com/profile/12477044464534727223noreply@blogger.com