marți, 10 februarie 2009

Filme cu proşti

Părinţii noştri trăiau cu adevărat fascinaţia filmului. Ei admirau femeia fatală ( Greta Garbo ), junele prim ( Gary Cooper, Clark Gable ), ingenua ( Audrey Hepburn ), durul ( Humphrey Bogart ), etc. Râsul era provocat de Chaplin al cărui personaj, umil şi sentimental, era de o complexitate tulburătoare. Au urmat justiţiarii, pistolarii şi James Bond. Stan şi Bran făceau figuri de prostovani nevinovaţi, urmăriţi de ghinioane, dar umanitatea lor era de necontestat. "Eroii" de azi sunt practicanţi ai artelor marţiale, roboţi biologici şi apar în filme cu rafale de arme automate, bătăi cumplite, tranşări cu drujba, explozii, catastrofe de tot felul. Rambo, în animalitatea lui imprevizibilă, pare cel mai "complex" dintre ei. Succesul la public este atât de mare, încăt un troglodit austriac, care făcuse culturism şi s-a trezit actor de mare audienţă, a ajuns guvernatorul Californiei ! Filmele de valoare sunt strivite de un uriaş tăvălug financiar care şi-a început, de dincolo de Atlantic, acţiunea de a netezi relieful artei, dar şi creierele noastre şi nu ştiu dacă se va mai opri vreodată... De cine râdem noi astăzi ? De idioţi ! Mr.Bean, Benny Hill, Norman Wisdom întruchipează prototipul cretinului care creează scene burleşti, pe un fond social în care absurdul este suveran. Profunzimea e zero, umanul e subţiat la dimensiuni micronice. Nu actorii intră în discuţie, Doamne fereşte, ci rolurile pe care ei le joacă şi care prind la public. Oamenii sunt obosiţi, stresaţi, refuză complicaţiile, au nevoie de "jucărele" şi păpuşi gonflabile. Cred că râsul se modelează şi el după modelele culturale ale unei societăţi. Motivele pentru care râdem sunt, de asemenea, simptomatice pentru maladiile spiriuale ale unei epoci.

3 comentarii:

George Adam spunea...

Nu stiu daca personajele epigonice de azi nu cumva oglindesc umbrele stinse ale celor de ieri. Apropo de maladiile spirituale noiciene as spune ca inocenta e pierduta de ambele parti; cei vechi sufereau de horetita prin complexitatea determinatiilor asumate, in vreme ce contemporanii sufera in contrast de ahoretie, refuzul oricaror determinatii.

Cred ca preferinta noastra pentru vechile filme e mai degraba expresia cautarii timpului pierdut; asociem lucrurile apuse cu pierderea inocentei...si suferim aici la randul nostru de todetita

Ai sa fii dezamagit Serban, dar uneori ma relaxeaza sa privesc un film cu Swarzzeneger. Stii, exista multe tipuri de inteligenta, nu numai asta de tip intelectual ci si sociala, emotionala, spatiala, fizica, etc. Putini oameni ajung sa exceleze macar in una dintre ele, si actoru' cu pricina chiar a excelat in asta fizica. Mi se pare foarte nedrept de pilda cand Hagi e criticat pt greselile lui gramaticale. Eminescu a avut geniu fotbalistic? Blaga a avut geniu voleibalistic? Nietche a avut pic de inteligenta emotionala? A avut Beethoven ceva inteligenta sociala? samd. Einstein era de un egoism feroce, dar genialitatea lui in campul stiintei a facut uitat defectul asta. Dupa cum poate ca si cei care te cunosc cu adevarat pe tine iti iarta izbugnirile emotionale care devin umbre pe langa geniul tau scriitoricesc. Si-atunci ce te impiedica sa-i dai putin credit "trogloditului austriac"? Cred ca daca am vedea un film impreuna am putea vedea si aspecte mai adanci, are o filmografie destul de bogata, gasim noi ceva.

Şerban Tomşa spunea...

Da, Noica a diagnosticat magistral maladiile spiritului contemporan. Nu sunt deloc dezamăgit de ceea ce îmi scrii, fiindcă şi eu mă uit la filme proaste pentru a mă relaxa. Le prefer pe cele poliţiste... Unele dintre ele chiar fac saltul către marea cinematrografie. Alfred Hitchcock e un mare regizor, aşa cum autorii de romane poliţiste Dashiell Hammett şi Raymond Chandler sunt mari scriitori. Într-adevăr, sunt mai multe tipuri de inteligenţă. Eu, de pildă, am făcut sport - fotbal, volei, tenis, baschet - cu succes, dar nu prea îmi gestionez emoţiile şi am o execrabilă orientare în spaţiu. E imposibil să le ai pe toate. Hagi nu trebuie criticat pentru felul în care vorbeşte, dar nici să-şi facă o meserie din a da cu gura. Deşi e acum comentator, Cornel Dinu face greşeli de te cruceşti. El spune totdeauna "complect" şi "muşchiular". Dar asta nu e nimic. Mortală e teoria cu "verticalizarea", de parcă fotbalul s-ar juca în sus, iar porţile adverse ar fi în cer. Corect ar fi să spună "perpendicularizare" sau atac perpendicular pe poartă. Ferguson spunea despre picioarele unui fotbalist că... gândesc. Aşa e, dar nu ştiu dacă acela gândeşte numai cu picioarele. Şi mai e ceva. Nu sunt de acord să se vorbească de geniu în cazul fotbaliştilor. Geniu a au avut Dostoievski ( e corect scris şi Dostoevski ) şi Shakespeare. Inteligenţa şi rapiditatea unor mişcări combinate cu o extraordinară abilitate de execuţie nu înseamnă geniu. E doar o mare valoare fotbalistică. Geniul dă la iveală creaţii copleşitoare care rivalizează, ca veridicitate şi forţă vitală, cu cele realizate de Dumnezeu... E absolut necesar să fim toleranţi şi mărturisesc că regret cuvintele cam tari la adresa lui Schwarzenegger. ( Chestia asta îmi aminteşte de Mircea Mihăeş, un om blând ca un miel, dar care foloseşte expresii din care ţâşneşte acidul sulfuric. Unii cititori sunt oripilaţi. S-ar părea că uneori vorbele ne scapă de sub control şi subconştientul iese la suprafaţă. ) N-am nimic cu austriacul. Când era culturist, îmi plăcea mult. Totuşi, nu te supăra, el nu are nimic de actor, chiar dacă găsim filme bunicele în care joacă. Sylvester Stallone, Steven Seagal, Van Damme amintesc vag de ceea ce se numeşte "actor". Bruce Willis e un actor bun, iar De Niro şi Richard Gere sunt actori geniali. În cazul actorilor noţiunea de geniu poate fi folosită, căci şi ei sunt creatori de viaţă. Sunt dispus să-i dau credit total guvernatorului, numai el să găsească masca potrivită pentru a convinge artistic. La urma urmelor, s-ar putea să mă înşel şi să nu am deloc dreptate... Să fie la mijloc numai o antipatie pe care o substitui cu nişte false argumente... Nu ? Dintre comici, am uitat de Jim Carrey. Ce părere ai despre el ?

George Adam spunea...

Sportul a cam devenit o balacareala totala, baietasii de pe teren nu mai conteaza aproape deloc, conteaza mult mai mult cine-i vinde/cumpara, cu cat, cu cine s-au mai cuplat,pe unde au mai umblat samd.

Apropo de actori, Al Pacino are de departe cel mai profund geniu actoricesc dupa parerea mea. Nu m-a dezamagit in nici un film.

Dintre ai nostri as spune Amza Pelea. Apropo de diferenta dintre el si Rowan Atkinson, Amza spune intr-un interviu cu Vornicu "un actor tb sa joace orice" (asa s-a nascut Nea Marin, ca un afront la "tovarasii" care-i interzisesera sa joace in comedii dupa ce facuse Mihai Viteazu); in vreme ce Roawan arata in interviul lui ca un actor nu poate juca decat un singur rol al vietii lui. Si cat de metamorfozat e Amza im MV, in Decebal, in fiecare sceneta, chiar in comunistul Parvu. Pe cand Rowan e doar Mr Bean prin excelenta.

Imi place Jim Carrey, are ceva subterane artistice.