sâmbătă, 28 noiembrie 2015

Ciocnirea civilizațiilor?

              Orientul este, în inima culturii sale, plin de lumină. Și nu refer la maeștrii care levitează, aruncă fulgere și sfere de foc sau aduc soarele și norii, după dorință. Dar ceea ce răsăritenii trimit Europei este o parte din mizeria purulentă a lumii lor. Sigur, e un scenariu, e o manipulare a unor mase de oameni, în vederea slăbirii Uniunii Europene etc. Cert e că ne confruntăm cu o nouă invazie islamică. În Evul Mediu, reprezentanții celor două lumi luptau cu arme asemănătoare : sabia, arcul, sulița și mai ales credința. Pe atunci, ca și în Antichitate, armatele erau mai puternice decât factorii culturali. Totuși, cei din urmă aveau un cuvânt decisiv în păstrarea identității unui popor. Grecia este un exemplu impresionant.
Acum vedem o confruntare ciudată. O lume înfloritoare, tolerantă și prosperă este neputincioasă în fața unor mulțimi venite direct din sclavagism, ale căror atuuri sunt violența extremă și credința oarbă într-un singur principiu. Mentalitatea superioară îi face pe europeni să devină victime sigure. Minoritarii de ieri a devenit majoritari și își impun legea : să dispară cine nu este ca noi. Nu mai asistăm la o ciocnire dintre două civilizații, ci la înghițirea unui elefant pacifist de o reptilă monstruoasă, greu de încadrat într-o specie.

10 comentarii:

Anonim spunea...

Cam greu să mai vedem urmă de lumină care să vină din Orient după tot ce se întâmplă. Clar că nu ar trebui să generalizăm că tot ce ține de Orient și islam e o plagă asupra vestului, dar uite că vestul face fix asta și nu văd cum ar putea fi vorba de un final fericit. Nu putem să fim nici inumani, nu putem nici să ne lăsăm cuceriți, dar problema e că nu avem lideri care să poată analiza situația la rece. Imediat cum vine vorba de un act terorist, gata, le sare țandăra tuturor, de parcă fiecare musulman a țintit spre fiecare non-musulman. Ceea ce clar nu e cazul, să fim serioși. Trist, foarte trist ce se întâmplă, nu că ar fi ceva nou în istoria umanității. E doar o formă nou a unor frustrări genetice ce nu pot avea sfârșit, pare-se...

Şerban Tomşa spunea...

Raeznohrniss,
Aveți dreptate, Islamul nu înseamnă terorism, așa cum creștinismul n-a însemnat inchiziție. Trebuie să înțelegem lucrurile nuanțat, dar decapitarea cu sabia ori cuțitul e o practică învechită chiar și în abatoarele - ce oroare! -unde sunt sacrificate animale cu valoare economică. Dar și cu suflet, zic eu. Walter-Jorg Langbein, care cunoștea ebraica, sanscrita, aramaica, greaca și latina, arată clar, în Lexiconul erorilor biblice, că, în Biblia cunoscută, au fost traduse greșit multe pasaje și că, în textele vechi și sacre, scrie că ”animalele au suflet și orice stăpân trebuie să se milostivească de sufletul animalului său”.

Nicolae Nicu spunea...

Nu mi se pare deloc a fi o ciocnire între civilizaţii, între lumea creştină şi lumea musulmană. Miza ei nu este de natură religioasă, chiar dacă anticele dezacorduri confesionale şi în privinţa toleranţei reciproce au rămas. Problema nu este "Isus sau Profetul Mahomed, biserică sau moschee?". Nici nu a pornit un război de islamizare a Europei sau unul de creştinare a Orientului. Ca de atîtea şi atîtea ori în istorie, sîntem martorii, actorii sau victimele, după caz, ai confruntării dintre mentalităţile şi interesele marilor puteri ale lumii pe miza zonelor cu resurse geo-strategice. Iar aici, toţi actorii implicaţi, şi agresorii şi agresaţii, luptă după posibilităţile pe care le au la îndemînă. Pe tema în discuţie, mie lucrurile îmi apar extrem de complexe, pentru a putea fi interpretate şi redate în nota liricii bunului simţ, de care numai inima sensibilă a scriitorului autentic este capabilă. Chiar mă întrebam, citind rîndurile textului de mai sus, cine este elefantul pacifist şi cine reptila monstruoasă? Pentru că elefantul, cît o părea sau cît s-o dori el de pacifist şi graţios, cînd vrea să îşi extindă habitatul natural în... magazinul cu porţelanuri, cum se spune, întotdeauna se alege praful de exponate, de întreaga incintă şi de pacea junglei. Din punctul acesta de vedere, ştim bine, Orientul – mai apropiat sau mai îndepărtat, în epoca noastră nici nu mai contează – este chiar un magazin cu porţelanuri dintre cele mai fragile!... În parabola noastră, e de la sine înţeles că proprietarul magazinului, cît de civilizat ar fi el, nu îl va percepe ca pe un pacifist graţios pe uriaşul pahiderm care îl striveşte, ci, dimpotrivă, îl va considera tocmai o reptilă monstruoasă, un distrugător al valorilor şi civilizaţiei sale. În acest caz, proprietarul se va considera îndreptăţit să se metamorfozeze el însuşi, într-adevăr, într-o reptilă monstruoasă, hotărît să-şi apere ce-i al său – „sărăcia, şi nevoile şi neamul”... –, să-şi apere valorile adică, iar „elefantul pacifist” ar trebui să se aştepte în orice moment, dinspre partea reptilei, să fie scurtat de trompă, cu cap cu tot.

Nicolae Nicu spunea...

2.Instinctul de autoconservare mai al oricărui animal, îndeosebi al „animalului politic” care este omul, îndeamnă la îndepărtarea de sine, cît mai mult, a oricărui inamic, la alungarea şi hăituirea acestuia cît mai departe de ogradă. Este o greşeală fatală să alungi jivina care ţi-a pătruns în casă doar pînă la colţul gardului, în loc să o răpui pe loc sau să o vînezi la nevoie şi în vizuina ei! „Nici o pravilă nu opreşte pe om de a întîmpina răul cu rău! Şarpele cînd îţi iasă înainte, dai cu ciomagul de-l loveşti ca să-ţi aperi viaţa, care mai de multe ori nu să primejduieşte din muşcătura lui!”, rostea Tudor Vladimirescu în Proclamaţia de la Padeş. Acuzat de agresiune şi crimă de război împotriva U.R.S.S pentru faptul de a fi continuat operaţiunile militare de front şi după eliberarea legitimă a Basarabiei, Mareşalul Ion Antonescu a invocat întru apărarea sa, între altele, următorul argument: „Legile războiului cer imperios cînd începi o acţiune să o duci pînă la sfîrşit, urmărind forţele inamice pînă la distrugerea lor totală. Aceste legi au dus pe Scipione de la Roma la Cartagina, pe Napoleon pînă la Moscova, pe Alexandru I pînă la Paris, pe americani şi englezi pînă la Tokio şi Berlin”. Dincolo de imposibilitatea practică în care se afla România de a se opune sau de a se sustrage cumva împrejurărilor şi alianţelor politico-militare internaţionale, din Vest sau din Est, în care s-a aflat prinsă în conflagraţia mondială, aceleaşi legi ale războiului şi, deopotrivă, ale instinctului natural de autoconservare de care vorbeam ne-au îndreptăţit, de asemenea, să îi alungăm pe ocupanţii hortyşti şi pe hitlerişti nu doar pînă la frontiera noastră de vest, ci pînă la Budapesta şi, respectiv, Munţii Tatra.

Nicolae Nicu spunea...

3.Cînd rechinul atacă un surfist imprudent, lumea recunoaşte că vinovat de tragedie se face omul, pentru că el s-a aventurat în mediul natural al rechinului. După cum, o dată ce ai intrat pe teritoriul cîinilor, trebuie să fii convins că aceştia te vor hăitui pînă dincolo de el şi că te vor ţine şi minte, pîndindu-te chiar la gardul tău... În fine, revenind la subiect, cine se face vinovat de destabilizarea regimurilor politice consacrate, existente pînă acum cîţiva ani în aproape toată zona musulmană, din Algeria pînă în Siria şi Yemen, ca să nu mai vorbim de Irak şi Afganistan? Cine a provocat exodul acesta de populaţie, nemaiîntîlnit în epoca modernă, o adevărată calamitate socială, care curge dinspre Orient către Occident? Cine a deschis Cutia Pandorei? Cine a creat şi a favorizat dezvoltarea condiţiilor care au făcut posibilă apariţia unei entităţi politico-militare atît de periculoase la adresa Europei? Şi, este ea chiar o creaţie de sine?... Atît, că de-aici intrăm deja pe o altă temă de discuţie!

Şerban Tomşa spunea...

Nicolae Nicu,
Sunt excelente comentariile tale!
Pornești de la rădăcina răului și evaluezi corect situația. Am luat lucrurile la suprafață, pentru a nu provoca iritări. Problema e că puterile occidentale - care vor să pară inocente - au inițiat dezastrul, dar europenii de rând suportă consecințele. Dar și aici s-ar putea discuta.
Mulțumesc pentru intervenție.

Nicolae Nicu spunea...

Da, aşa e cum spuneţi. De altfel, ideologii terorii dezlănţuite în Europa, în speţă în Franţa, şi chiar executanţii ei concrenţi, îşi motivează acţiunile împotriva civililor cu argumentul că "ai voştri conducători sînt vinovaţii, dar voi plătiţi pentru că sînt ai voştri, i-aţi ales şi îi toleraţi la conducerea statelor voastre, care ne bombardază şi îi ucid pe conducătorii noştri". Să ne înţelegem, acestea nu pot constitui nici motivaţii corecte, nici argumente reale şi legitime. Chiar într-un conflict militar convenţional, asemenea practici sînt interzise şi sînt considerate crime de război. Demnitatea militară, patriotismul, religia, Dumnezeu însuşi, nimic nu poate accepta sau justifica folosirea armelor letale împotriva persoanelor neînarmate, nonviolente sau, cu atît mai mult, împotriva cetăţenilor paşnici de pe stradă, a celor care nu sînt angajaţi în nici un fel în ostilităţile militare existente. Nici pe front, dacă inamicul s-a predat, folosirea armei împotriva lui nu se justifică şi nu se acceptă, în caz contrar tot crimă de război se cheamă că este. Tot genul de asemenea acţiuni sînt nedemne de un luptător pentru o cauză, oricare ar fi ea, sînt probe ale unei laşităţi dezumanizante. Spun toate acestea spre a nu se crede că simpatizez cu teroriştii. Eu pot să le înţeleg cauza, dacă e vorba de cauza libertăţii patriilor lor, a libertăţii religiei lor etc. şi pot, mai mult de-atît, să recunosc dacă noi, europenii, greşim faţă de ei, dacă noi, creştinii, greşim faţă de musulmani, dacă noi ne facem vinovaţi faţă de ei de agresiune iniţială. Pot empatiza cu adevărul chiar şi dacă îmi e inconvenabil. Dar, mie imposibil să empatizez cu crima, să simpatizez cu teroriştii. Crima şi teroarea aduc prejudicii ireparabile şi insurmontabile oricărei cauze, oricui şi de oriunde.

Şi încă ceva. În opinia mea, atentatele de la Paris, dincolo de caracterul lor criminal, abominabil, au fost şi o mare eroare strategică chiar din punctul de vedere al entităţii care le-au conceput, dacă există un asemenea punct de vedere. Ele au venit într-un moment în care solidaritatea membrilor UE se şubrezise serios din cauza dezacordurilor cu privire la politica de urmat faţă de valul de emigranţi care deversează de luni de zile spre vestul Europei. Un oficial britanic (nu mai reţin dacă nu cumva însuşi ministrul de externe) chiar declarase cu cîteva zile înainte că, din cauza respectivă, ţara sa ia în calcul şi posibilitatea ieşirii din UE! Atentatele teroriste de la Paris, însă, au refăcut solidaritatea europeană. Măcar pentru o perioadă. Prin urmare, entitatea teroristă fie că urmăreşte menţinerea unei UE puternice şi coerente, caz în care atentatele gîndite de strategii politico-militari ai entităţii capătă o cu totul altă logică, riscînd chiar să dea peste cap toată înţelegerea noastră despre raţiunea existenţială a entităţii însăşi, fie aceste atentate sînt produsul de concepţie al unor strategi politico-militari inexistenţi, caz în care ele au fost puse la cale de fanatici bezmetici ai unei cauze primitive.

Azi e 1 Decembrie. Să ne bucurăm şi să uităm măcar pentru o zi de tot răul dintre noi, românii, dintre noi, oamenii. Salutări gazdei şi scuze pentru lunigimea postărilor.

Şerban Tomşa spunea...

Nicolae Nicu,
Opiniile tale sunt mai subtile decât ale analiștilor de profesie. Mulțumesc pentru fructuoasele vizite.
În altă ordine de idei, 1 Decembrie îmi lasă, anul ăsta, un gust amar.

Nicolae Nicu spunea...

Vă mulţumesc foarte mult pentru aprecieri. Venite din partea dvs., ele mă onorează. Da, şi mie îmi lasă un gust neplăcut ceea ce se petrece în jurul sărbătorii naţionale şi nu e prima dată cînd mi se întîmplă. Nu ştiu dacă motivele răului gust pe care îl aveţi dvs. sînt aceleaşi cu ale mele şi nu e cazul să ne lămurim reciproc neapărat acum. Deocamdată însă, pot să spun că anul acesta observ că se petrec, mai abitir decît în alte dăţi, nişte lucruri bizare şi îngrijorătoare pentru Republică, care mi se par stimulate mai mult de la nivelul structurilor oficiale ale statului, lucruri pe care le-aş defini ca fiind infiltraţii politice subliminale în scop manipulator-pregătiror, perfide şi otrăvitoare, la adresa opiniei publice. De fapt, pentru că urmăresc fenomenul îndeaproape şi de multă vreme, pot să spun că acum, în jurul zilei naţionale, s-a produs doar o accentuare a lui şi că, de fapt, recrudescenţa făţişă pe care o cunoaşte, aşadar impulsul puternic şi încurajator care îl animă, îl primeşte cam de vreo 12 luni... "Fereşte-te, Patria mea, că mari pericole ţi se pregătesc!" (Nicolae Iorga).

Rog să-mi fie scuzate cele vreo două erori gramaticale care apar în postarea anterioară, pe care le-am comis, desigur, din graba scrisului şi neatenţie.

Şerban Tomşa spunea...

Nicolae Nicu,
Comentariile tale sunt inteligente, pătrunzătoare, frumoase. Îți mulțumesc încă o dată.
Nu-ți face probleme. Greșelile apar și din pricina faptului că suntem obișnuiți să scriem de mână, nu cu ajutorul tastaturii.