A douăzeci şi doua scrisoare de la Manuel Angelescu

22. Drumul de la „a cunoaște” la „a înțelege”

Ciclul "Aspiratie, inspiratie si iluminare", care, dupa impresia mea, a aparut intamplator sau, cumva, "de la sine", trebuie sa aiba si un sfarsit. Il inchei cu senzatia ca m-a purtat el pe mine, si nu invers. Dar, daca unii cititori au gasit ceva bun de luat din tot ce s-a adunat pana acum, ma simt si eu rasplatit, la fel cum cineva care priveste de pe margine este fericit ca a fost prins si el in imaginea peisajului.

Am citit undeva (Iesirea din intuneric - Steve Taylor) despre un om de succes, care era foarte activ si ducea o viata de lux. Dupa o confruntare cu  moartea, in urma unui atac de cord, si-a schimbat radical viziunea si modul de viata, incercand sa le transmita si altora ceva din invatatura sa. "Acum stiu ce inseamna sa fii viu, cat de minunat este. Uneori, oamenii ma cred nebun, dar eu stiu ca ceva a ajuns si la ei. Atata timp cat le dau de gandit, nu ma deranjeaza. Poate ca plantez in mintea lor o samanta care o sa rasara mai tarziu." Sunt cunoscute multe cazuri asemanatoare.

Transformara lor este mirobolanta, ca si povestea destinului lor, care i-a aruncat de pe culmile succesului in cea mai neagra decadere, in suferinte atroce si in ghearele mortii, pentru a-i intoarce la o viata iluminata, in care extazul si empatia cu tot ce-i inconjura nu i-a mai parasit niciodata. Suferinta este inseparabila de viata, dar atunci cand vine nu trebuie vazuta numai in termeni negativi. Acestor oameni, pe care i-asi numi "Transformatii", le-as dedica urmatoarele povestiri, daca se va intampla.Poate, peste cursul ireversibil si totusi statornicit al unui nou anotimp,cu bunavointa si sprijinul prietenului nostru, Serban Tomsa, care sustine si administreaza blogul, vom putea reveni cu inca un ciclu – dupa parerea mea, mai interesant

          Pentru ca ceea ce avem pana acum sunt aceste "scrisori", as vrea sa mai aruncam o privire asupra unor lucruri pe care au incercat sa le spuna si, mai ales, sa ne dea de gandit. Pentru ca nu putem ramane, la sfarsit, cu ceva care sa merite importanta, daca nu vom realiza diferenta dintre "a cunoaste" si "a intelege". Calatoresc si eu pe acest drum de la aparente catre adevar si sunt pe deplin constient ca fara a intelege unele lucruri care transcendputerea cuvintelor si logica gandirii rationale, nu se va intampla nicio transformare, niciun progres autentic. Intelegerea de care vorbesc vine din tacerea mintii, sub incidenta intuitiei si gratia starii de constienta. Mintea – zeul la care ne inchinam si cu care cucerim spatiul cosmic, este mult mai limitata si mai inselatoare decat ne inchipuim. Si, asa cum sugeram intr-o scrisoare, se poate transforma usor intr-un monstru – este un miracol ca planeta noastra supravietuieste cu conflictele si cu puterea distructiva pe care deja o avem. Fara a mai vorbi de zgomotul ei permanent, de care nu scapam nici cand vrem sa ne odihnim.

Prin urmare, pentru a putea intra in rezonanta cu inteleptii aureolati de nimbul iluminarii, cam ce interogari sa ne punem si, in cele din urma, sa accedem la dizolvarea lor, gasind linistea, libertatea si pacea imperturbabila,pentru care am fost proiectati?

Voi incerca sa sugerez cateva – daca pot eu sa dau sfaturi –, pe care le-as considera material de lucru atunci cand o chemare metafizica se aprinde in destinul si in sufletul nostru. Multa vreme, ele m-au framant si pe mine.

Intrebarea cu care as incepe este de unde stim ca intelegereaunui fenomen de natura transcendentalaeste corecta si cum o putem demonstra? Trebuie sa fim de acord ca exista un nivel comprehensiv care nu are nevoie de validare sau de justificari, si nu este posibil sa-l demonstram.A afla raspunsuri la intrebarile existentiale care se nasc in procesul cercetarii interioare nu inseamna a gasiargumente cerebrale, de maniera stiintifica, pentru ca lucrurile sunt de alta natura. Insasi stiinta se sprijina, ab initio, pe un cadru de referinta care nu poate fi ales decat prin ceea ce numim bunul simt sau vocea intuitiei.

A intelege astfel de fenomeneinseamna a le percepe intuitiv, a simti, dintr-o data, ca este asa si asa trebuie sa fie, fara indoieli si fara nevoia de a primi aprobari. Esti linistit, ai senzatia adevarului si nu simti nevoia sa-i convingi pe ceilalti. Asa cum faptul ca exist nu trebuie sa mi-l confirm sau sa-l demonstrez celorlalti. Ceva de genul acesta.Redau un moment dintr-un interviu BBC din 1959, cu reputatul psihiatru Carl Gustav Jung:

"- Credeati in Dumnezeu? (Este vorba de educatia primita in copilarie)

- O, da.

- Acum credeti in Dumnezeu?

- Acum?! E dificil de raspuns. Eu stiu. Nu am nevoie sa cred. Eu stiu."

O alta precizare cu care ma simt dator este si ceea ce inteleg prin "dizolvarea" unei probleme. Uneleintrebari  nu pot avea raspunsuri in acelasi mod in care le cautam, pentru ca originea lor este falsa. Cand observam acest lucru, sunt eliminate. Multi savanti pretinsi in cunoasterea scripturilor fondatoare pentru diferite religii si multi discipoli atinsi de setea dezvoltarii spirituale vin cu intrebari la inteleptii validati de faima iluminarii, dar cand intra sub incidenta linistii si acuitatatii perceptive pe care acestia o iradiaza in jurul lor, neclarittile, framantarile si orgoliile cautatorilorse dizolva. Cum povestea Paul Brunton, la intalnirea lui cu Ramana Maharshi: "Maruntele mele probleme s-au retras tiptil, rusinate." Astfel sunt intrebarile insolubile pe care mintea le genereaza la frontiera cu infinitul sauin coexistenta contrariilor care par ca se exclud reciproc. Spre exemplu, spatiul si timpul sunt categorii ale mintii si apoi mintea se intreaba ce a fost inaintea oricarui inceput, si ce urmeaza dupa orice sfarsit. Cand mintea tace, aceste nebulozitatidispar in asa-numitul "aici si acum", sau asa-numita "prezenţă". In ce priveste intelegerea unor contrarii care par ca se exclud reciproc, pe care mintea nu le poate concepe, intuitia le poate percepe sensul si rostul. Sa le urmarim pe cele predominante:

Carvazatorii afirma transant ca nu exista liber arbitru, dar vorbesc deseori despre responsabilitate, consecinte si ce ar fi bine sa facem. Vorbesc de predestinare, de acceptare si abandon, dar neaga fatalitatea si dezaproba pasivitatea. Spun ca nu exista bine si rau, pacat, eroare sau judecata de apoi, si tot ei spun ca nimic nu se pierde, faptele sunt inregistrate si determina viitorul si evolutia noastra. Deseori neaga raiul si iadul, alteori le admite existenta. Unor discipoli le spun cu fermitate ca nu exista reincarnare, altora le confirma existenta unui lung sir al revenirilor in diferite planuri existentiale, pana la eliberarea suprema. Uneori aproba existenta unor lumi populate cu zei, zane si tot felul de spirite, la fel de reale ca fiintele pamantene, alteori spun ca toate sunt doar inchipuiri. Egoul este considerat, fara dubii, sursa nefericirii si ignorantei dar, totodata, el nu exista – daca il cauti nu-l vei gasi nicaieri. El este necesar pentru evolutie si maturizare, dar tot el este iluzia care trebuie, prin toate mijloacele, sa dispara. Acesti oameni empatizeaza cu suferinta si cu toate dramele lumii si totusi, ei spun ca lumea straluceste de frumusete si armonie. In pofida acestor aparente labilitati, superluciditatea si acuitatea spiritului lor de observatie nu pot fi puse la indoiala. Aparentele contradictii sunt datorate incapacitatii limbajului si adresarii lor in contextul si la nivelului de intelegere al celor care intreaba. Am putea crede ca sunt capriciosi, incoerenti sau nu stiu ce spun, am putea folosi logica comuna ca sa argumentam ca sunt impostori. Dar nu este deloc asa. Toti cei a caror minte se linisteste si reusesc sa asimileze intuitiv aceste invataturi, leinteleg adevarul si evidenta. Cum spunea Anthony de Mello, "Tot ce trebuie sa faceti, este sa intelegeti. Trebuie sa te trezesti, ca sa intelegi ce zice sfanta Scriptura. Cand te trezesti cu adevarat, ea capata inteles."

Pana la un oarecare nivel, lucrurile pot fi explicate in termenii de care dispunem, insa demersurile teoretice si constructiile intelectuale nu pot inlocui asa-numita "stare de intelegere".Nu degeaba psihiatrul Richard Maurice Bucke, prezentat in scrisoarea a nouasprezecea, spunea ca a invatat in momentul straluminarii descrise acolo, mai mult decat in toti anii de studiu. Daca am fi mai atenti, am observa ca viata este plina de paradoxuri si ca traim impreuna cu ele. Ca sa iau un exemplu, succesul dupa care alergam este uneori lucrul cel mai rau care ni se poate intampla, el ne poate transforma in cineva care nu am vrut niciodata sa fim. Este bun, sau este rau succesul? Uneori, da, alteori, nu. Cand am gresit si cand am spus adevarul? Dar suferinta, pe care nimeni nu si-o doreste? Nu putem spune ca este buna, scopul vietii este sa fim fericiti. Si totusi, suferinta este maestrul care a trezit la iluminare cei mai multi oameni. Este inseparabila de viata si atunci cand vine nu trebuie vazut numai in termeni negativi. Toate lucrurile pamantesti poarte in ele un da si un nu, un potential pozitiv si un potential negativ.Ne-am obisnuit sa acumulam cunostinte,sa tinem predici, sa interpretam si mai putin sa intelegem. Cred ca la acelasi lucru se gandea Maica Tereza cand spunea ca atunci cand ii judecam pe oameni nu mai putem sa-i iubim. Cand judecata si analiza iau locul intelegerii, oricat ne-ar indemna morala si religiile sa iubim si sa iertam, nu o putem face cu adevarat. In Shinjinmei (cel mai vechi si cel mai important text al budismului Zen), se spune: „Daca ne ramane cea mai mica reprezentare despre corect si incorect, spiritul nostru se va nimici din cauza confuziei".Nisargadatta Maharaj le spunea celor care il ascultau: "Tot ce va pot invata este intelegerea, restul vine de la sine." Alteori mai adauga: "Despre ceea ce este incognoscibil, numai tacerea vorbeste."

Cred ca nu mai este nimic de zis.Daca mai sunteti cu mine, as vrea, la sfarsit, sa ne despartim de aceste scrisori cu cuvintele psalmistului David:“Pentru numele tău, Doamne, dăruiește-ne viață!”

A douăzeci şi una scrisoare de la Manuel Angelescu

21. Sa se schimbe lumea, sau sa te schimbi tu?

          "Priviti suferinta de pretutindeni, priviti singuratatea, teama, confuzia, contradictiile din inimile oamenilor, de la conflictul launtric, la conflictul exterior." (Anthony de Mello)Viata este un mister, nicio minte rationala nu-i poate descifra intelesul. Nu exista o explicatie savanta care sa justifice toata suferinta si raul din lume. Lumea evolueaza, dar problemele ei raman. Suntem la fel de nelinistiti, nemultumiti si vulnerabili, viata ne ia planurile si le face bucati.

          Cum sa intelegem, atunci, ceea ce Leibniz ne-a lasat ca "teorema fundamentala a optimismului" (pe care a ironizat-o, rastalmacind-o, Voltaire, in romanul picaresc Candid, sau Optimismul - Candide, ou l'Optimisme). Considerat un geniu universal la vremea sa, Leibniz ar fi spus, in acord cu filozofia sa optimista, ca "Totul este pentru mai bine, in cea mai buna dintre lumile posibile" ("Tout est pour le mieux dans le meilleur des mondes possibles" ). Misticii spun si ei: Universul este in armonie, lumea este stralucitoare si glorioasa (in sanscrita, ritambhara - starea suprema a mintii, in care domneste armonia universala). Din experienta lor, ne-au lasatsi o cale de acces catre aceasta perfectiune – una simpla, dar greu de aplicat. Inainte de o afla, sa urmarim o istorisire pe care am impumutat-o de la inteleptul Anthony de Mello (Constienta. Capcanele si sansele realitatii).

          "Un baietel, care mergea pe malul unui rau, vede un crocodil prins intr-o plasa.   Crocodilul se tanguieste:

– Fie-ti mila de mine! Nu vrei sa-mi dai drumul, te rog? Poate ca sunt urat, dar nu-i vina mea, stii prea bine. Asa am fost creat. Dar, indiferent de infatisarea mea exterioara, am si eu o inima de mama. Am venit in dimineata asta in cautare de hrana pentru puii mei si am fost prinsa in aceasta capcana.

Asa ca baiatul spuse:

– Poate, dar daca ar fi sa te ajut sa scapi din capcana, ai sa ma inhati si ai sa ma omori.

Crocodilui se apara:

– Crezi ca i-as putea face asa ceva binefacatorului si salvatorului meu?

Baiatul se lasa convins sa traga plasa afara, iar crocodilul il inhata.Prins intre falcile crocodilului, el protesta:

– Va sa zica, asta e raplata pe care o primesc pentru fapta mea buna?

Dar crocodilul isi motiva gestul:

– Ei bine, n-o lua ca pe un afront personal, baiete, asa e lumea, asta este legea vietii.

Baiatul, insa, nu era acord cu asta, asa ca zise:

– Vrei sa intrebam si pe altcineva daca este asa sau nu?

Vazu o pasare asezata pe ramura unui copac si-i spuse:

– Pasare, e adevarat ce zice crocodilul?

Iar pasarea ii raspunse:

– Crocodilul are dreptate. Uite-te la mine. Intr-o zi, veneam acasa cu mancare pentru puisorii mei. Imagineaza-ti groaza mea cand am vazut un sarpe care se urcase in copac si se indrepta tinta spre cuibul meu. Eram cu totul neajutorata. Nu s-a oprit pana nu mi-a inghitit toti puii, unul cate unul. Am tot tipat si strigat, dar a fost in zadar. Crocodilul are dreptate, aceasta este legea vietii, asa stau lucrurile pe lume.

– Vezi?, spuse crocodilul. Dar baiatul insista:

– Lasa-ma sa mai intreb pe cineva.

– Bine, intreaba.

Pe malul fluviului tocmai trecea un magar batran.

– Magarule, i se adresa baiatul, crocodilul zice asa si asa. Are dreptate crocodilul?

Magarul confirma si el:

– Crocodilul are deplina dreptate. Uitat-te la mine. Eu am muncit si am slugarit toata viata la stapanul meu si abia de-mi dadea cat de cat sa mananc. Acum, ca sunt batran si nefolositor, m-a alungat si iata-ma ratacind prin jungla, asteptand vreo fiara salbatica sa ma sfasie si sa-mi puna capat vietii. Crocodilul are dreptate, aceasta este legea vietii, asa este lumea asta.

– Vezi?, spuse iar crocodilul. Hai sa megem!

Baiatul, insa,nu se lasa:

– Mai da-mi o sansa, o ultima sansa. Lasa-ma sa mai intreb inca o fiinta. Aminteste-ti cat de bun am fost cu tine.

– Bine, e ultima ta sansa, se indupleca crocodilul.

Baiatul vede un iepure trecand si il intreba si pe el:

– Iepure, crocodilul are dreptate?

Iepurele se aseza in doua picioare si-i zise crocodilului:

– Asa i-ai spus tu baiatului?

– Da, asa i-am spus.

– Stai putin, continua iepurele. Trebuie sa discutam chestia asta.

– Bine, fuse de acord crocodilul.

Dar iepurele mai spuse:

– Cum putem sa stam de vorba, cand tu tii baiatul intre falci? Da-i drumul; trebuie sa ia si el parte la discutia noastra.

– Esti un smecher, protesta crocodilul. Daca-i dau drumul, o va lua la fuga.

– Am crezut ca ai mai multa minte, zise iepurele. Daca ar incerca sa fuga, cu o singura lovitura de coada il poti omori.

Crocodilul accepta si il elibera pe baiat. Imediat, iepurele il indemna pe acesta sa fuga. Baiatul fugi si scapa. Apoi, iepurele il intreba:

– Nu-ti place carnea de crocodil? Oamenilor din satul tau nu le-ar placea o masa buna? Nu l-ai eliberat complet pe crocodil. De ce nu te duci in sat sa-i aduci pe toti si sa faceti un ospat?

Asa si facu baiatul, se duse insat si-i chema pe toti barbatii. Acestia venira cu topoare, bate si sulite si-l omorara pe crocodil. Cainele baiatului venise si el si zarind iepurele, l-a urmarit sil-a sugrumat pe loc. Baiatul ajunse prea tarziu, si vazand cum moare iepurele, ii spuse:

– Crocodilul avea dreptate, asa este lumea, asta este legea vietii."

          Ne catifelam potecile si suntem mereu in competitie cu lumea si cu viata, ca sa ne fie mai bine.Ne imaginam cat de bine ar fi daca lumea s-ar schimba: ce minunata ar fi viata daca vecinul, seful sau sotia mea ar fi asa cum vreau eu. Intotdeauna vream ca altcineva sa se schimbe pentru ca noi sa ne simtim bine.Asta facem cu totii, dar nu functioneaza. Ceea ce vrem noi, este imposibil. Inteleptul Adyashanti, spunea dupa ce experimentase iluminarea: "Cearta cu realitate este o cale sigura catre suferinta. Este reteta perfecta. Mai rau decat atat, ne atasam de lucrurile pe care le respingem. Ne legam de lucrurile cu care suntem in conflict si retraim aceeasi durere in mod repetat."         Noi nu vedem lucrurile asa cum sunt ele, ci asa cum suntem noi. Doi oameni care se uita la ceva sau la cineva, inseamna doua reactii diferite. Uneori, insa, atunci cand suntem intr-o stare inaripata, parca si lumea arata mai bine. Daca am observat asta, suntem aproape de rezolvarea pe care au gasit-o inteleptii timpurilor – despre care vorbeam la inceput. Ei spun ca  procesul schimbarii trebuie realizat invers: sa ne schimbam noi, si lumea se va schimba odata cu noi.Schimbarea trebuie sa inceapa cu noi – este atat de simplu!  Asta ne spune si Anthony de Mello:"Ma simt bine cand lumea este in regula. Gresit! Lumea este in regula pentru ca eu ma simt bine." Si mai spunea: "Sentimentele negative sunt in tine, nu in realitate. Asadar, inceteaza sa mai incerci sa schimbi realitatea. Ar fi o nebunie. Noi ne irosim timpul si energia in incercarea de a-i schimba pe partenerii nostri, pe sefii nostri, pe prietenii nostri, pe dusmanii nostri, si pe toti ceilalti. Dar nu trebuie sa schimbam nimic. Sentimentele negative sunt in voi. Nici o persoana de pe Pamant nu are puterea sa va faca nefericiti. Nu exista niciun eveniment pe pamant care sa aiba puterea sa va tulbure sau sa va raneasca. Nimeni nu v-a spus asta; toti v-au spus contrariul. De aceea sunteti acum intr-o asemenea situatie incurcata. De aceea sunteti adormiti. Nu vi s-a spus asta, desi este mai mult decat evident... Nu exista nicio situatie pe lume care sa justifice un sentiment negativ. Asta este ceea ce s-au tot caznit sa ne spuna misticii nostri. Dar nimeni nu asculta. Ceea ce iti trebuie este sa iubesti. Asta este realitatea si asta este natura ta. Dar ceea ce-mi spui, de fapt, este catu vrei sa fii dorit. Vrei sa fii aplaudat, sa fii atragator, vrei ca toate maimuticile sa alerge dupa tine. Iti irosesti viata. Trezeste-te! Nu ai nevoie de asa ceva. Poti fi fericit pe deplin si fara asta."

          Cand schimbareavine din interiorul nostru, perceptia corecta si eficientasunt consecinte imediate. Dar cat de greu este sa acceptam si, mai ales, sa punem in practica acest adevar!Spuneti-i cuiva, care se lamenteaza, ca atunci cand i s-a intampla ceva neplacut a fost si el prin preajma, ca ar trebuie sa lase lumea in grija celui care a facut-o si sa se ocupe mai mult de el insusi. Veti vedea cum isi cauta argumentele si cat de repede se supara cand aude asa ceva. Oamenii vor continua sa creada ca marile afaceri, politica si stiinta sunt mai practice, desi inteleptul de Mello se mai intreaba: "Ce folos avem trimitand oameni pe Luna, daca noi nu putem trai pe Pamant?"

          Dar poate ca totusi, in momentele noastre extreme, cele mai inalte – cand suntem in al noualea cer –, sau cele mai deprimante – cand ne vine sa spunem "opriti lumea, vreau sa cobor!" –, vom rezona cu o cugetare transmisa in versuri:

"Ieri am fost destept,

De aceea am vrut sa schimb lumea.

Astazi sunt intelept,

De aceea vreau sa ma schimb pe mine."

Si, in sfarsit, daca suntem in spiritul acestei intentii, ne vom intreba cum sa ne schimbam si care este acea schimbare care ne transforma pe noi si transforma, in mod miraculoas, lumea pe care o percepem.Sa-l mai ascultam putin pe de Mello: "Ne ramane, totusi, o mare intrebare: Ce trebuie sa fac pentru a ma schimba?Nu trebuie sa faceti nimic. Cu cat faceti mai mult, cu atat mai rau devine totul."

Asa ajungem in fata unei frontiere intr-adevar profunde, pe care nu o putem depasi decat atunci cand o descoperim si o metabolizam pe cont propriu. Nu te schimbi prin eforturi, prin agresiune si dictatura interioara. Te schimbi cand ai senzatia adevarului. Atunci vei intelegesi faptul ca nu este suficient sa-l cunosti doarcu mintea. Sfantul Ignatiu de Loyola (1491 - 1556), principalul fondator al Ordinului Iezuit, spunea ca "Te schimbi atunci cand ai gustat si ai simtit adevarul. Cand il cunosti doar cu mintea, nu te schimbi."Voi incerca sa sugerez cam despre ce adevar este vorba.

Unul dintre cei mai devotati discipoli ai faimosului intelept Ramana Maharshi, i-a spus intr-o zi maestrului sau: "Cred ca am inteles esenta invataturii tale, pe care o urmaresc de multi ani. De fapt, este singurul lucru pe care ni l-ai spus, in atatea moduri: Doar El Este, in vreme ce orice altceva doar pare ca este, in realitate, insa, nu este." Si Maharshi l-a aprobat.

A douăzecea scrisoare de la Manuel Angelescu

20. Locul de care ne e dor

Suntem, oare, niste accidente biologice care defileaza inutil prin timp si spatiu? In urma unor experiente traite, unii oameni sunt convinsi ca nu este asa.

Doctorul Eben Alexander, timp de 15 ani profesor neurochirurg la Harvard, s-a imbolnavit de o forma grava de meningita."In jurul orei 5, din dimineata zilei de 10 noiembrie 2008, m-am trezit cu primele simptome a ceea ce s-a dovedit a fi un caz extrem de sever de meningita bacteriana. In urmatoarele ore, cortexul meu cerebral s-a stins." Scanarea computerizata arata ca nu mai exista nicio activitate cerebrala.Timp de sapte zile a fost in moarte clinica. Avea atunci 58 de ani. Cu ajutorul medicilor de la spitalul din Virginia, SUA, a reusit sa revina la viata.

Patru ani mai tarzu, Eben Alexander a hotarat sa scrie o carte (Proof of Heaven: A Neurosurgeon’s Journey into the Afterlife – Dovada lumii de dincolo adusa de un neurochirurg ),in care isi povesteste fabuloasa calatorie din cele sapte zile de moarte clinica. "Dupa ce am intrat in coma am simtit ca eram parcaingropat in pamant. Dar eu vedeam si simteam aici si alte entitatiin jurul meu. Era in acelasi timp infricosator si placut, parca as fi facut parte din natura primordiala.Dupa un timp, nu stiu exact cat, a coborat incet o lumina spre mine si vedeam culori frumoase, nuante de auriu si argintiu. Am vazut o entitate sferica ce emitea o muzica superba, divina. Apoi,in luminaaceea s-a deschis o poartasi am intrat intr-o campie plina de verdeata, cu flori si cascade. Vedeam norisori albi si roz si cerul foarte albastru.Experienta a fost foarte intensa, nu a fost ca un vis. Ştiu cum suna povestirea mea si ii inteleg pe cei care nu o cred.Am vazut acolo animale, oameni, copaci, rauri pline cu apasi cu pesti. Era cea mai pura apa din lume, nu se compara cu nimic vazut de mine pe Pamant.In Rai totul este intens si unit, totul este Unul. Ma simteam ca un fluture intr-un roi cu milioane de alti fluturi care zburau impreuna. Auzeam imnuri, un cor cantand, iar ecoul vocilor mainvaluia, simturile mele se amestecau, vazul si auzul nu mai erau separate. Auzeam frumusetea si vedeam muzica. Iar muzica era doar manifestarea unei bucurii pure, pe care aceste fiinte nu o mai puteau tine in ele, bucuria trebuia exprimata.Deasupra cerului erau alte universuri si am urcat pana am ajuns in Centru, unde era sanctuarul Divinului. Aici am simtit o iubire neconditionatasi am intalnit o divinitate autotputernica pe care am numit-o Om, datorita vibratiei sunetelor pe care le auzeam aici.In timpul calatoriei mele au avut o calauza, o femeie foarte frumoasa, pe care nu o mai vazusem inainte, nu stiam cine era, dar prezenta ei ma linistea. Avea ochii albastri si parul de culoarea mierii. Desi nu mi-a vorbit, femeia mi-a transmis un mesaj care ar putea fi exprimat in cuvintele'esti iubit, esti parte a intregului Univers, nu ai de ce sa te temi'. "

Eben era om de stiinta, asemeni tatalui sau,si fusese foarte sceptic in privinta relatarilor unor pacienti despre experientele lor la limita mortii.Expert in neurologie si neurochirurgie, el credea ca aceste trairi sunt simple halucinatii provocate de traumele suferite.Insa trairile pe care le-a avut in acele sapte zile l-au schimbat complet si l-au convins ca exista viata si dupa moarte, una mult mai intensa. "Stiu ca descrierea mea pare desprinsa dintr-un film de la Hollywood, insa vreau sa le spun persoanelor sceptice ca ceea ce traiam era real si nu o simpla fantezie. Aceasta experienta m-a apropiat de Dumnezeu si m-a facut sa inteleg ca ne iubeste pe toti neconditionat."

In salonul de spital, medicii se intrebau daca nu ar trebui sa opreasca aparatele care il tineau in viata pe Alexander. Chiar atunci, el si-a revenit brusc. Nu mai stia nimic din viata lui de pana atunci si a trebuit sa reinvete cine era. Dar nu a uitat nimic din experienta pe care o traise in timp ce fusese in coma.Din fericire, in doar cateva saptamani si-a revenit complet – un alt miracol pe care medicina actuala nu-l poate explica. Dupa cateva luni de la bizara experienta, Alexander si-a dat seama, urmarind o fotografie mai veche, ca femeia care ii fusese calauzain lumea de dincolo era Betsy, sora lui biologica, pe care nu o cunoscuse pentru ca el fusese adoptat. Femeia murise de multi ani si a fost, pentru Alexander, dovada ca nu avusese halucinatii.

"Criticii sustin ca experienta mea, ca si altele asemanatoare, este, de fapt, o iluzie creata de sinapsele mele. Asta ar fi fost, cu certitudine, ceea ce as fi spus eu insumi, inainte de a trece prin aceasta experienta. In cazul meu, insa, sinapsele neuronale au fost oprite cu totul. Doctorii care au efectuat teste pe mine in saptamanaaceea sustin ca nu exista absolut nicio posibilitate ca functii precum vazul, auzul, emotiile, memoria, limbajul, logica sa fi fost intacte. Iata de ce, cred ca experienta mea adauga ceva nou istorisirilor altor persoane care au trecut prin moarte clinica, misticilor sau meditatorilor. Aduce o noua dovada a faptului ca exista constiintain afara corpului...De mult timp incoace, oamenii de stiinta spun o poveste care nu este intru totul adevarata.Aceasta poveste este ca mintea noastra produce constiinta. De fapt, nu exista nicio dovada indubitabila a faptului ca sediul constiintei este creierul. Activitatea creierului si constiinta sunt, intr-adevar, profund relationate, dar intrebarea intrebarilor este daca acest paralelism inseamna cageneratorul constiintei este creierul. Iar in urma experientei pe care am trait-o, raspunsul meu, foarte ferm, este NU.Multi cercetatori care studiaza constiinta vor fi de acord cu mine cand afirm ca, de fapt, originea constiintei este cea mai grea problema, o problema la care stiinta moderna nu poate raspunde si care e posibil sa ramana fara raspuns. Constiinta ramane un mister total, asa cum era cu 10, 100 sau 1000 de ani in urma. Pur si simplu, nu stim ce este. Raman deplin increzator in stiintasi misiunea ei. Dar reafirm ca exista o alta lume, mai mare si mai adevarata. Cei care au accesat-o nu sunt nici victime ale autosugestiei, nici mincinosi, dar sunt impiedicati de limitele limbajului in incercarea de a zugravi vastitatea pur exponentiala a ceea ce au trait. Aceasta lume a constiintei de dincolo de corpul nostru este adevarata noua frontiera, nu doar a stiintei, ci a omenirii. Este speranta mea profunda ca ceea ce mi s-a intamplat va aduce lumea mai aproape de acceptarea acestei realitati."

        Este bine de stiut ca povestea doctorului Eben Alexander nu este o exceptie.Sunt cunoscute si alte cazuri de medici, neurosavanti, oameni de stiinta, care si-au schimbat radical convingerile ateiste si modul de viata, in urma unor momente de moarte clinica. Fenomenele din aceasta categorie au fost cercetate sub genericul experiente in preajma/ la limita mortii (near-death experience - NDE). Exista studii si o literatura tot mai vasta, in care sunt prezentate zeci de mii de cazuri semnificative, majoritatea asociate cu schimbari radicale in personalitatea pacientilorsi in perspectivalor asupra vietii.O larga popularizare au avut cercetarile si publicatiile unor medici cardiologi, psihologi, psihiatri, neurosavanti. Elisabeth Kübler-Ross (1926 - 2004),Raymond Moody, Pim van Lommel, Sam Parnia, Melvin Morse, Bruce Greyson, Peter Fenwick,Penny Sartori, sunt printre cei mai cunoscuti. Aventura clinica si spirituala a doctorului Eben Alexander este descrisa si comentata amplu intr-un interviu acordat faimosului doctor, psiholog si filozof Raymond Moody, cel care a introdus termenul Near-death experience in cea mai bine vanduta carte,Life After Life (Viata de dupa viata).

Este relevanta si congruenta perceptiilorexperimentate la limita mortii cu cele iluminatorii, descrise in experientele transpersonale: unicitatea, clarviziunea, fiintele de lumina, empatia, compasiunea, iubirea atotputernica, intoarcerea la divinitate. Este un semn de progres faptul ca stiinta a inceput sa le acorde mai multa atentie.

Cum spune dr. Penny Sartori in cartea sa, Ce este o experienta la limita dintre viata si moarte, "Desi suntem mult mai deschisi fata de acest fenomen si consecintele lui, nu suntem inca cu nimic mai avansati decat eram acum cateva sute de ani in a cunoaste, stiintific, ce se intampla. Cercetarile mai recente abia au inceput sa atraga atentia asupra a ceea ce este de descoperit in privinta constiintei....Constiinta este mai mult decat produsul materiei cenusii si al batatilor inimii...Acum 20 de ani, cand mi-am inceput cercetarile, eram convinsa ca voi gasi toate raspunsurile. Astazi, cand inteleg cat de multe lucruri am invatat, observ ca pentru tot ceea ce stiu exista cel putin tot atatea intrebari carora trebuie sa le gasesc raspuns."

Mii de experiente la limita mortii, comentarii si alte consideratii adiacentesunt prezentate pe situl nderf.org.