*Îl admir pe Cristian Tudor Popescu din mai multe motive : expresivitatea sa remarcabilă, ideile care îi roiesc în cap, verticalitatea morală. ( Mă rog, unii prieteni mi-au trimis materiale în care reputatul ziarist nu apare deloc într-o lumină favorabilă.) Nu îl invidiez, Doamne ferește, fiindcă nu cunosc această stare de spirit. Pe urmă știu din experiență că violența în limbaj este tot un simptom al depresiei. Nu am nimic de împărțit cu Domnia Sa. Dimpotrivă. Și e minor faptul că nu sunt convins că eminentul ziarist și scriitor se pricepe la orice - de la tenis la politică și de la cinematografie la poezie - și are totdeauna dreptate. Dar o divergență de opinii poate fi motiv de supărare? Voiam să spun că, spre deosebire de Cristian Tudor Popescu, apreciez la superlativ inteligența lui Mihai Răzvan Ungureanu. Totuși, pentru mine, știrea zilei nu este demisia ultimului, ci moartea unui mare artist, Ioan Gyuri Pascu. A dispărut cel mai bun, cel mai talentat membru al grupului Divertis. Cum spunea cineva, cei buni pleacă repede.
*Spațiul virtual poate fi obiectul unui studiu sociologic. Constați, fără să vrei, că cititorii de bloguri sunt oameni care au parcurs bibliografii și au opinii bine argumentate. Sunt necunoscuți care comentează ca niște veritabili lideri de opinie. Nu mai vobesc de oamenii de cultură. Ei nu lipsesc nici de pe Facebook, dar acolo sunt grupuri formate în jurul unor centre de interes ușor vizibile : literatură și arte, expunerea publică a unor aspecte familiale, știință și curiozități, medicină naturistă, politică, religie etc. Dacă ai prieteni mulți, printre ei se află cetățeni din toate taberele. Așa se face că neaveniții își bagă bățul prin gardul oricui și se simt datori să-și dea cu părerea, în termeni suburbani, despre lucruri de care n-au habar. E igienic să nu amesteci cele două zone ale Internetului. Dacă o faci, te arzi.
* Neagu Djuvara și Mihai Șora au fost decorați de Klaus Iohannis. Doi domni, chiar dacă n-au putut sta în picioare la cântarea imnului. Cred că Djuvara n-a avut putere să se țină vertical, iar Șora n-a vrut să-l lase în ofsaid. Fair-play-ul acestor aristocrați ai minții mă impresionează. În schimb, imaginea finală a lui Iohannis (un om cât muntele, dar care se mai și ridica pe vârfurile pantofilor, rânjind cu gura până la urechi) m-a amuzat teribil. Bătrânii cărturari păreau niște liliputani mecanici, încadrându-l pe Președinte, care pleznea de sănătate și de satisfacție. Să-i recunoaștem totuși, lui Iohannis, meritul de a promova cumva valorile și de a le recunoaște. Ar fi minunat dacă Excelența Sa ar găsi niște pârghii economice prin care să îmbunătățească situația materială a intelectualilor din România de azi.
2 comentarii:
*N-am văzut (să zic aşa!) ce a spus CTP despre MRU şi nici nu pot aprecia cît de inteligent este MRU. Dar, l-am urmărit cu ani în urmă în cîteva emisiuni tv şi deşi pe atunci se afla la o vîrstă foarte tînără, m-a impresionat cu ştiinţa sa de carte. Realmente, MRU este un om de cultură, un erudit. Poate nu este întîmplător faptul că vine din Iaşi, adevărata Capitală culturală europeană a României. Din alte puncte de vedere, sigur domnia sa este şi un personaj complex, neclar pe alocuri aş zice şi, poate de aceea, chiar incert în complexitatea sa...
*Da, şi eu apreciez că Ioan Gyuri Pascu a fost unul dintre puţinii reprezentanţi cu talent şi calitate artistică ai noilor generaţii de actori de comedie. Păcat că să stins din viaţă atît de prematur!
*Dacă România l-a reabilitat şi decorat pe însuşi Pacepa, înseamnă că ea poate reabilita şi decora pe oricine, căci un lichelism mai mare ca acela nu poate exista! Dar să ştiţi, că M. Şora a fost cel care a aprins fitilul dinamitării învăţămîntului românesc în 1990. Aşa că acum, să nu mai revolte pe nimeni ruinele fumegînde ale şcolii naţionale. E corect aşa, să-i decorăm şi să-i aplaudăm pe demolatorii ei! Apropo de Djuvara şi Şora, tusea şi junghiul culturii române de azi. Aflîndu-se la vîrste atît de înaintate, este de crezut că le-ar fi fost greu să asculte în picioare imnul României, deşi, chiar mai an, ei şi-au ascultat imnul Franţei în poziţie de drepţi!
Acuma, la drept vorbind, marşul lor este, într-adevăr, mai înălţător decît recviemul nostru şi, orişicum, un recviem se ascultă în reculegere şi aşezat, dom'le, nu proţăpit în picoare! Şi-apoi, asigurîndu-se în poziţia asta, pînă şi celor mai îndemînatici manglitori din neamul ăsta de hoţi le-ar fi fost greu să le şterpelească ceva din buzunare celor doi reprezentanţi ai lumii civilizate... Ce, adică, la Cotroceni nu se pot insinua hoţii?
Nicu,
:)
MRU știe carte și acest lucru mă interesează. CTP e talentat, dar foarte subiectiv, cum n-ar trebui să fie un gazetar. ( Un poet mi-a trimis un material despre CTP și m-am îngrozit de ce a putut să facă maestrul ziariștilor de după 89.) În fine, mi-am propus să văd numai ce este frumos la ceilalți. De ce să ne mai facem sânge rău? Fiecare demnitar din România e în slujba cuiva și a propriului buzunar, având mereu ceva de demolat. România mai există doar pe hârtie și în discursurile răsuflate ale demagogilor.
Trimiteți un comentariu