luni, 27 martie 2017

Voi trage obloanele

Juan Rulfo va fi, probabil, ultima temă de pe acest blog.
Apoi voi trage obloanele pentru mult, foarte mult timp.


7 comentarii:

Miron Dan spunea...

Juan Rulfo? Abia aștept.
Cum să tragi obloanele când mai sunt destui scriitori de excepție care merită atenția? De pildă, e doar o sugestie, Roberto Bolano.

Şerban Tomşa spunea...

Dan,
Poate că voi scrie un articol pe această temă. Deși mă îndoiesc.
1. Pentru un scriitor, un blog e o imensă pierdere de timp și un bun prilej de a-ți face dușmani. Îi lauzi pe unii, te detestă ceilalți. Pe urmă, cei elogiați nu sunt niciodată mulțumiți. Dacă oamenii obișnuiți ( și inteligenți) te iartă pentru înțepăturile tale, scriitorii n-o fac niciodată.
2. Am scris, din plăcere, impresii despre cărți și am prins ideile în agrafele unor enunțuri. Nu mă socotesc critic literar și nu mă întind către parohia lor. Eseurile mele sunt sumare și insuficient dezvoltate, din lipsă de timp. Și fiindcă veni vorba : meseria de critic e mult mai grea decât cea de poet sau de prozator. Nu numai că ei stârnesc adversități incredibile, dar trebuie să pună la bătaie multă știință de carte. Așa că mă plec în fața lor, mai ales a celor tineri, care își iau misiunea în serios.
3. Timpul meu s-a scurtat. Nu știu dacă voi mai avea timp să scriu cărțile pe care le am în cap, mai bune, în opinia mea, decât cele publicate până acum.
4. În definitiv, tu de ce nu-ți consumi timpul cu un blog? Am peste 1300 de postări scrise cu un deget. Câtă vreme din viață crezi că mi-au luat textele astea? Mai discutăm peste 50 de ani.
5. Cât despre scriitorii minunați despre care vorbești, îi voi citi totdeauna cu încântare. Dar nu e nevoie să-mi dau cu părerea despre ei.

Miron Dan spunea...

1. De acord. Mi-ai oferit încă un motiv pentru a nu scrie pe un blog.
2. Nu ești din fericire critic literar. Sunt de acord că critica e o meserie dificilă, chiar ingrată, dar nu pentru toți, există si aici, dacă-i neglijez pe neaveniți, destui ariviști și minus caractere.
3. Chiar dacă e un truism, nimeni nu știe cât mai are de trăit,și dacă e scriitor ce cărți ar mai putea scrie.
4. Îmi place să citesc câteva bloguri. Nu am scris în viața mea o biată recenzie pentru că nu mă pricep, darmite să scriu periodic pe un blog! Iar ce-ai spus la 1. e arhisuficient pentru mine.
5. Păcat. Mare păcat. Așa te citeam mai des, acum probabil va trebui să aștept până o să publici o nouă carte. Presupun că va fi Supraveghetorul.

Nicolae Nicu spunea...

Șerban, eu îți propun o soluție de compromis. Față de tine însuți sau, dacă e mai potrivit spus, față de cititorii tăi de aici. Alocă blogului tău minunat, deși, într-adevăr, devorator de timp ca oricare alt blog, o zi pe săptămînă. Numai o zi, oricare ar fi ea, în care să scrii ceea ce simți apoi să postezi. Ar fi în regulă fie măcar atît.

Un aspect. Ți-e greu să scrii la mașinăria asta. Nu-i bai, i-am auzit pe mulți alți oameni mari că le crează greutăți dactilografierea electronică (pentru că despre asta este vorba la urma-urmei). Știi, desigur, că și înainte de apariția acestei dihanii uimitoare, produsă cu doar 30-40 de ani în urmă (nu includ aici și calculatorul de utilitate industrială!), scriitorii, gazetarii, dar și cei mai mulți dintre funcționari întîmpinau mari greutăți în utilizarea mașinii mecanice de scris, înaintașa dihaniei de azi. Dactilografia era o profesie în sine însăși, prin urmare, în mod firesc, puțini neinițiați se puteau descurca singuri. Cei care o făceau, tot cu cîte un degețel își culegeau semnele grafice. Așa că, trebuia să apeleze la serviciile unei dactilografe, evident contra-cost.

Practic, tastatura calculatorului este organizată similar cu clapele vechii mașini de scris. Dacă azi calculatorul nu ar fi fost inventat și tot mașina de scris ne-ar fi utilajul, ți-ar fi mai ușor astfel? Presupun că nu și că ai avea aceleași dificultăți. Atunci, ia-o ca atare. Oricum, și în cazul elaborării unei cărți, cum procedezi, nu tot așa? Doar nu duci manuscrisul olograf la editură, bănuiesc. Timpurile unei astfel de practici au trecut demult, știi prea bine. Fă ceea ce poți și cum poți. Pentru scrisul vast, scrie cum preferi și cum știi tu că te ajută să elaborezi prolific. Scriere clasică, să-i zicem. Nimic mai firesc, de ce nu? Dar, în acest caz, e musai să ai pe cineva care stăpînește la meserie calculatorul, să-ți fie alături și să preia lucrarea în tehnoredactare rapidă, profesională. Altfel, nu văd cum. Desigur, blogul nu necesită și nu merită o astfel de ”investiție”. Aci e suficient așa cum poți tu personal.

Părerea mea... Altfel, e păcat să cedezi. Pentru un om al scrisului, orice renunțare este o înfrîngere. Însă, tu fă cum te îndeamnă inima. Oricare va fi hotărîrea ta, se cuvine a fi respectată.
Gînduri bune.

Nicolae Nicu spunea...

Am înțeles. Firește, rezolvarea problemelor sau împrejurărilor cotidiene importante are prioritate în viața fiecăruia. În privința asta, nu e loc de ezitare. Calm și rațiune. Să fii convins că nu ești singur și nici singurul...!
Mulțumesc pentru cuvintele frumoase. Reciproca.
O primăvară frumoasă tuturor!

Şerban Tomşa spunea...

Nicu,
Faptul că te gândești la mine mă emoționează. Nu am mulți prieteni ca tine și propunerea ta îmi dă de gândit. Voi reflecta asupra situației. Voi mai amâna cu câteva săptămâni luarea unei decizii. ( Mă gândeam să intru pe blog o dată pe lună.)
O corectură la răspunsul pentru Dan Miron : în loc de ” Dacă oamenii obișnuiți ( și inteligenți) te iartă pentru înțepăturile tale, scriitorii n-o fac niciodată.” corect este : ” Dacă oamenii de alte profesii ( și inteligenți!) te iartă pentru înțepăturile tale, scriitorii n-o fac niciodată.”

Şerban Tomşa spunea...

Nicu,
Eu trebuie să-ți mulțumesc.
Te îmbrățișez cu drag. O primăvară luminoasă, în spirit creștin!