joi, 15 iunie 2017

O idee a lui Sigmund Freud

 Am mai scris despre faptul că autorii străini scriu pentru cititori și știu să-și vândă cărțile, în vreme ce românii au ca țintă opinia criticilor literari. Lucruri incitante însă ce găsesc în eseul Scriitorul și activitatea fantasmatică de Sigmund Freud ( Sigmund Freud, Opere esențiale, vol. 10, Eseuri de psihanaliză aplicată, Editura Trei, 2010, pag. 119). Mai întâi, psihanalistul face, lucru extrem de interesant, distincția ”între scriitorii care preiau subiecte existente, asemenea vechilor autori epici și tragici, și cei care par să-și creeze singuri subiectele.” Freud precizează în continuare : ”Ne vom ocupa doar de ultima categorie, iar pentru comparația noastră nu-i vom alege pe scriitorii cei mai apreciați de critică, ci pe autorii mai modești de romane, nuvele și povestiri, care au cititorii cei mai numeroși și mai avizi.” Care este ideea? Pentru Freud, scriitorii mai ”modești” au cititori mai numeroși, iar creatorii de mare valoare au un public select. Altfel spus, cu cât ești mai mare, cu atât te citesc mai puțini oameni. (M-am întrebat deseori care e publicul lui Faulkner, în America. Probabil că opul lui Mircea Mihăieș explică și acest aspect, dar încă n-am citit cartea.) Părerile favorabile ale câtorva critici ar valora mai mult decât entuziasmul a milioane de cititori. Este inevitabil să-i dăm dreptate lui Mircea Cărtărescu, care spunea că un poet/prozator poate să scrie doar pentru el însuși. Culmea ar fi să aflăm că sunt scriitori care luptă din răsputeri să nu fie publicați, traduși, citiți și mediatizați! ( Și există : Salinger n-a vrut să beneficieze de niciun dram de publicitate!) Valoarea e valoare : e recunoscută de puțini, dar nu e aplaudată sau popularizată.
    În acest context, scriitorii români apar într-o lumină favorabilă, prin comparație cu europenii și mai ales cu americanii care au transformat scrisul într-o activitate industrială. Să nu uităm totuși că sunt scriitori de valoare, cu nenumărați cititori. Opera lui Caragiale este, printre multe altele, o lectură mai mult decât plăcută. Ismail Kadare, Philip Roth și Haruki Murakami sunt alte exemple. În realitate avem de-a face cu un compromis. Scriitorul trebuie să fie suficient de original, pentru a-și exprima o viziune proprie asupra lumii, și îndeajuns de accesibil pentru a putea fi înțeles de cât mai mulți cititori. Expresiv și abordabil! Oferta făcută celui care deschide cartea să fie tentantă, dar nu să nu fie superficială. La rândul său, cititorul ar trebui să fie instruit, să aibă intuiție artistică și să nu ia în seamă sirenele prostului gust. Sunt oameni cărora le plac doar cărțile valoroase. Sunt alții care nu simt greutatea literară a unui text și citesc cărțile de-a valma, punându-l pe Dan Brown lângă Ismail Kadare. În fine, sunt și cititori care cântăresc perfect valoarea unei cărți, dar simt nevoia să se relaxeze și cu opuri de nivel mediu, eventual polițiste.

P.S. O completare la Generalul care mă iubea.Nu voi uita niciodată grija dezinteresată cu care mă trata colonelul Andrei Bâlbâie. Îmi asculta enormitățile aproape o oră în fiecare dimineață : nu dormeam noaptea nicio secundă și îi pândeam venirea. Îi spuneam, de pildă, că am un drăcușor în cap care mă determină să fac lucrurile invers decât le plănuiesc. ( Demonul acela nu m-a părăsit nici acum și așteaptă cu răbdare lipsa mea de vigilență, pentru a-mi da peste cap cele mai bune intenții.) Nu era niciodată nepoliticos, dar când nu mai putea îndura - și vă asigur că era/este un bărbat și jumătate -, se scărpina în cap și îmi zicea : „Aoleu, dom' profesor, nu mai pot, mă înnebuniți și pe mine! Simt că-mi intră și mie drăcușorul ăla în cap!” ( Ca un amănunt interesant, Tom Kastelka, personajul principal din Ghețarul, are mintea mea și înfățișarea lui...Nino Stratan.) La Spitalul Militar, în schimb, chirurgii erau foarte aroganți. Văzând însă că nu o scot la capăt cu mine, aproape că o luau la fugă când mă vedeau și îmi aruncau peste umăr, disperați, câteva vorbe :„Dom' profesor, mă iertați, dar n-am nicio secundă liberă!” Și dispăreau, într-un iureș nebun, după colțul holului, către sala de operații.

Niciun comentariu: