luni, 24 iulie 2017

Semnal editorial : Celestin Cheran, Memoriile Domnului Roșu

Editura Herg Benet face un lucru admirabil, publicându-l pe tânărul și talentatul prozator Celestin Cheran ( Celestin Cheran, Memoriile Domnului Roșu, Herg Benet, 2014).
Celestin Cheran scrie foarte bine, alert, povestiri care bat către fantastic și mitic, reușind să ghideze narațiunile cu abilitate către o zonă plină de sensuri mai adânci, mult pe placul meu. Aproape toate textele din volum sunt reușite, unele părându-mi de-a dreptul excepționale : O noapte la grădina zoologică, Imaginarium, Hoțul de vise, Memoriile Domnului Roșu, Scările rulante. Altele ar putea fi dezvoltate în nuvele sau în romane. Nu pot decât să regret că nu sunt în situația de intra în detalii. Mă încântă la Celestin Cheran faptul că încearcă și reușește să scrie cu totul altfel decât o fac confrații săi îndrăgostiți de realism și să dea mereu impresia de teritoriu neexplorat până acum. E suprema încercare pentru un scriitor adevărat. Aici, în finalitatea artistică, mă potrivesc cu el. În orice caz, Celestin Cheran este un autor cu un viitor strălucit. Are nevoie de încrederea și de susținerea noastră.

Niciun comentariu: