Marin Preda. Repere biobibliografice de Stan V. Cristea, la o nouă ediție

A apărut ediția a doua a monumentalei lucrări Marin Preda. Repere biobibliografice de Stan V. Cristea (Editura Aius, Craiova, 2017). E impresionantă: 791 de pagini, 11255 de referințe. Și mă izbește un lucru : în linii mari, Marin Preda a fost un scriitor și un om norocos. A fost mereu în lumina reflectoarelor, elogiat, invidiat, iubit, editat, citit, recompensat cu bani mulți, funcții și case boierești. Care au fost atuurile sale? 1. Talentul literar indiscutabil. 2. Un instinct de supraviețuitor și o diplomație țărănească eficientă, de câștigător. Scriitorii mai vârstnici nu l-au ajutat. Sadoveanu, care l-a încurajat doar pe Labiș, ar fi spus că teleormăneanul a sălbăticit limba. Arghezi cred că nici nu știa cine era Preda. L-au sprijinit însă enorm Paul Georgescu și Aurora Cornu, prin sfaturi pline de înțelepciune. Mă gândesc la câteva lucruri. Instinctul artistic este esențial în realizarea unei opere. Pe vremea lui Preda era important și în afirmarea unui autor. Preda avea studii de învățător, dar clasicii de azi sunt tobă de carte și doctori în diferite domenii. Poate greșesc, însă respectul exagerat pentru creațiile unor scriitori se datorează acum mai puțin valorii literare și mai mult nivelului intelectual al autorilor. Sunt scriitori care se lasă purtați de talent, ca de curentul unei ape mari. Dacă au și cultură, rezultatele sunt mărețe. La alții talentul și inteligența merg în același ritm și rezultă cărți de același calibru. În fine, există scriitori mai mult inteligenți decât talentați și atunci intrăm într-un straniu impas. Dacă ei reușesc să-și transforme istețimea în inteligență artistică, obțin rezultate notabile și, cum au relații bine plasate și se descurcă minunat în plan social, ajung în manuale și devin oamenii momentului. Dar nu e sigur că volumele acestora din urmă vor rezista în timp. În fine, voi scrie mai pe larg despre carțile lui Stan V. Cristea, care a adus idei și informații noi, fundamentale, în toate volumele pe care i le-a dedicat conjudețeanului său. Fiindcă acesta este ultima fațetă a norocului lui Preda : a beneficiat de devotamentul unui eminent și neobosit specialist care i-a consemnat fiecare cuvânt scris/rostit, fiecare rând caligrafiat despre el. Apropo, Eugen Simion este lider absolut al referințelor despre Preda, citat de peste o mie de ori!
Iată o mostră care probează intuiția artistică al lui Preda, care l-a cam părăsit în unele cărți, cum ar fi Delirul : ”Opera de artă e seducție, și când conține în ea elemente prea vizibile ale unei morale oricât de fascinante, această seducție se micșorează. Scriitorii obsedați de mari aspirații morale sacrifică o parte din seducția naturală a artei, pândind însă tot timpul să nu ucidă în el pe artist, fără de care nici moralistul n-ar mai avea nicio putere de convingere.” Nicăieri n-am găsit o explicație mai plauzibilă pentru faptul că îi prefer pe Cehov și pe Gogol lui Lev Tolstoi.
Și încă un citat reprodus de autorul opului: „Cărțile care sunt bune de la cap la coadă continuă să ni se pară niște miracole tot atât de mari ca și lumea însăși. Pentru că, într-adevăr, autorii unor astfel de cărți dețin secretul de surprinde și de a eterniza un moment din viața unui om, a unei familii, a unei categorii sociale. E un secret și toate marile cărți sunt misterioase.”
Impunătoarele, exhaustivele lucrări ale lui Stan V. Cristea despre Marin Preda sunt indispensabile pentru viitoarele studii despre marele prozator.