sâmbătă, 24 august 2019

Jurnal în firimituri


·        De ce marile mele iubiri au fost platonice, ca în Adela lui Ibrăileanu? Pentru că am privit femeile ca pe nişte opere de artă, zise doctorul..
·        Trăiesc într-o ficţiune marqueziană. Evenimentele importante din viaţa mea întind timpul, în cercuri şi în spirale, pe multe decenii. Pentru a povesti un eveniment, trebuie să am asupra sa o perspectivă de cel puţin treizeci de ani. Ce mai tura-vura, sunt un personaj marquezian. Sunt şi eu un colonel ( în realitate un sublocotenent în rezervă) a cărui principală preocupare este să aştepte poşta. Electronică, de astă dată." Mulţi ani amai târziu" valorific o scenă căreia, în prezent, nu-i sesizez semnificaţiile.
·        După treizeci şi doi de ani am revăzut râul copilăriei mele, Jirnov. După o vizită şi câteva rugăciuni la mormântul tatălui meu, am luat-o pe jos, spre gârlă. Am mers cam un kilometru. Podul era frumos amenajat cu scări care duceau până lângă albia apei. Partea unde amenajasem un teren de tenis, cu Nelu, Gioni, Marin Roşu şi Badea, era năpădită de buruieni şi scaieţi, iar firul apei nu se mai vedea. În schimb, în dreapta, în amonte, o splendidă sălbăticie mă îmbia cu blândeţe. Apa se strecura limpede printre arbuşti şi sălcii. Copacii şi iarba făcuseră o oază de vis. N-am mai găsit pietroiul din mijlocul apei, pe care mă odihneam după fiecare baie. Ştiam când vine toamna după limpezimea şi răceala apei.Mă văd aşezat pe piatra aceea, privind amurgul. Malul înalt este împânzit de arbori şi locuri de pescuit apar la tot pasul. Am mers cinci sute de metri, fără să ajung la baraj, şi m-am întors.
E prima dată când, văzând ceva din copilăria mea, sunt mai impresionat decât atunci când eram un ţânc. Ce verde este râul meu!
·        Mi s-a întâmplat să nu pot citi cărţi importante din pricina hârtiei de ziar pe care erau tipărite cu nişte litere abia vizibile. Seria "Biblioteca pentru toţi", de la Minerva, era campioană la acest aspect.
·        Cineva m-a întrebat de ce am blocat pe altcineva pe Facebook. N-am mai apucat să-i explic că sunt paisprezece conturi cu nume identice care, în urmă cu ani, mă tot hărţuiau. Paisprezece, doamnelor şi domnilor!
·        Cel mai mult am scris cu pixul. Într-o vreme am avut o maşină de scris portabilă. Tastam încet şi prost, ca şi acum, la computer. Aşa au fost concepute Supraveghetorul, Călugărul, articolele de pe blog şi manuscrisele nepublicate. Textul nu păstrează energia inconfundabilă a autorului. Un stilou însă ar face minuni. Trebuie să caut unul.
·        Dacă voi apuca să-mi scriu memoriile, le voi concepe ca pe un tratat despre prietenie.
·        Cea mai copleşitoare creaţie epică a unui prozator european din secolul XX? Iosif şi fraţii săi de Thomas Mann.
·        Cărţile care mi-au făcut cea mai puternică impresie la prima lectură au fost: Un veac de singurătate de Gabriel Garcia Marquez, Portretul lui Dorian Gray de Oscar Wilde şi Suflete moarte de Gogol. La următoarele lecturi, doar romanul lui Gogol a reuşit să mă impresioneze la fel de intens.
·        Lăcomia şi răutatea nu pot fi vindecate, umilinţa nu poate fi răscumpărată, greşelile nu pot îndreptate, iar suferinţa atroce nu mântuieşte pe nimeni.
·        14. Deci ce vom zice ? Nu cumva este nedreptate în Dumnezeu ? Nicidecum !
15.Căci El a zis lui Moise : „Voi avea milă de oricine-Mi va plăcea să am milă ; şi Mă voi îndura de oricine-Mi va plăcea să Mă îndur.
16. Aşadar, nu atârnă nici de cine vrea, nici de cine aleargă, ci de Dumnezeu care are milă.
18. Astfel, El are milă de cine vrea şi împietreşte pe cine vrea.
·        Cei buni şi cei răi au aceeaşi soartă . Înţelepţii dispreţuiţi
·        2. Căci toţi au aceeaşi soartă : cel drept şi cel păcătos, cel bun ca şi cel rău, cel curat ca şi cel necurat, cel ce aduce jertfă ca şi cel ce nu aduce, cel ce jură ca şi cel ce cinsteşte jurământul.
Ecleziastul, cap.  9.
·        12. Atunci mi-am dat cu socoteala că nu este fericire mai mare decât să te        bucuri şi să trăieşti bine în timpul vieţii tale.
13. Drept aceea dacă un om mănâncă şi bea şi trăieşte bine de pe urma muncii lui, acesta este un dat de la Dumnezeu.
·        Mă obsedează manuscrisele arse ale lui Gogol.
·        Când eşti prost şi vanitos, eşti nefrecventabil.
Când eşti valoros şi orgolios, eşti insuportabil. Când eşti însă un geniu, poţi face liniştit pe modestul.
·        Ce-aţi zice de o taxă pe adulter, linguşire şi hoţie?
·        Dacă scrii proză şi nu e foarte bună, e o umilinţă pe care poezia nu o cunoaşte.
·        În liceu aveam doi prieteni foarte apropiaţi: Pavel şi Sandu. Erau duşmani aprigi şi cultul prieteniei mă ajuta să menţin relaţii ideale cu amândoi. Sandu era foarte dur şi a pălmuit un librar care ne sugerase să stăm mai departe de cărţi, să lu nu le furăm. Pe Pavel abia l-am scăpat din mâinile sale de fier, cu care intenţiona să-l sugrume. Sandu avea pentru mine o mare slăbiciune şi am fost singurul băiat din liceu care n-a încasat un pumn sau o palmă de la el, deşi frecuşuri şi polemici ascuţite aveam destule. Îl băteam de-l rupeam la fotbal de masă - ca şi, mai târziu, pe Nino Stratan -, dar nişte priviri nimicitoare era toată violenţa pe care o manifesta faţă de mine. Îi răspundeam cu surâsuri calme, relaxate. Eu îl citeam pe Faulkner, el pe Dostoievski. Idealul lui Sandu ( era din Malu Spart, Pavel era din Vânători) era să vadă. Fără să vadă Capela Sixtină viaţa lui nu avea niciun sens, obişnuia să spună. Capela Sixtină, cea mai importantă operă artistică a umanităţii, după părerea lui.) Pentru asta a suportat rigorile Institutului Mircea cel Bătrân - unde, între noi fie vorba, a bătut ofiţeri de i-a deznodat şi a terminat cu greu şcoala -, a ajuns căpitan de navă şi a văzut nu numai Capela Sixtină, ci toate minunăţiile lumii. Îmi trimitea ilustraţii de peste tot. Pavel a murit subit în urmă cu câţiva ani. Pe Sandu l-am văzut în urmă cu zece ani la televizor, rătăcit prin Timişoara, fără memorie şi fără conştiinţa propriei identităţi. Se pare că a murit şi el.
Când mă gândesc că am atâţia prieteni dincolo, parcă nu mă mai înspimântă moartea.
·        Cu cât eşti mai sincer şi mai comunicativ, cu atât oamenii te vor vârî mai adânc într-o hazna. Aşa că...tăcere.
·        Lapsusul la nevoie se cunoaşte, spunea un prieten.
·        Există o limită a lipsei de măsură rezonabilă.
·        Printre iubitele lui Stratan s-a numărat şi poeta Domniţa Petri. Era o ardeleancă ambiţioasă şi visa, pentru bărbatul ei, o carieră literară şi socială strălucită. Într-o zi l-a întrebat pe Nino care era cartea lui preferată.
- Trântorul lui Emil Botta, a răspuns prietenul meu.
Atunci a început ruptura între cei doi. Nu peste multă vreme s-au despărţit.
·        Cretinii candidează buluc la alegerile prezidenţiale, ca la un cros comunal.
·        Nu voi înţelege niciodată ce înseamnă invidia. Probabil că este, alături de delaţiune, unul dintre cele mai degradante atitudini umane. Nu cred că invidioşii sunt capabili de prietenie sinceră. Am scris elogios despre doi scriitori români contemporani şi am pierdut câţiva dintre urmăritori.
·        Jean Gabin lucra pe platourile de filmare cu doi tineri promiţători: Alain Delon şi Jean-Paul Belmondo. În timp ce al doilea era foarte arogant şi oarecum lipsit de respect la adresa lui Gabin, Alain Delon se ridica în picioare de câte ori bătrânul îşi făcea apariţia, îl trata cu politeţe, îl conducea la locul său şi îi arăta multă consideraţie. Gabin îşi va aminti cu emoţie de aceste momente. Este unul dintre motivele pentru care am o simpatie deosebită pentru Alain Delon.
·        Tinerii scriitori de valoare sunt centrul de greutate al unei literaturi. În viitor, în textele lor ne vom privi toţi, vii sau morţi.
·        Criticii literari, aceşti avocaţi ai destinului. Literar, fireşte.
Top of Form

Niciun comentariu: