duminică, 28 iunie 2020

A nouăsprezecea scrisoare de la Manuel Angelescu


19. Walt Whitman sau serenitatea iluminării

Richard Maurice Bucke (1837 –1902) a fost un proeminent psihiatru canadian, care isi umplea timpul liber cu poezia si literatura. Intr-o vizita in Anglia, a avut un moment de ceea el a numit "constiinta cosmica". Alaturi de doi prieteni, isi petrecuse seara citind din operele unor poeti. S-au despartit dupa miezul noptii si Bucke s-a intors acasa cu o caleasca trasa de cai. Inspirat de poeziile lui Walt Whitman, a realizat subit ca totul este viu, cu diferite nivele de constienta, iar dragostea este principiul fundamental al universului. Spunea ca a invatat in acel moment mai mult decat in toti anii de studiu. Iata cum il descriein cartea Constiinta cosmica: "Brusc, m-am pomenit invaluit intr-un nor de culoarea flacarilor. O clipa, m-am gandit la foc, la un incendiu undeva in apropiere, in marele oras; apoi mi-am dat seama ca focul era in mine. Imediat dupa aceea m-a coplesit o senzatie de exaltare, de uriasa bucurie, insotita sau urmata, peste o clipa, de o iluminare intelectuala imposibil de descris. Printre altele, am ajuns nu doar sa cred, ci sa si vad, sa inteleg  ca Universul nu este format din materie moarta, ci, dimpotriva, este o Prezenta vie; am devenit constient de viata eterna. Nu era o convingere ca voi trai vesnic, ci o constientizare a faptului ca aveam in clipa aceea viata vesnica; am inteles ca toti oamenii sunt nemuritori; ca ordinea cosmica este astfel randuita incat, fara indoiala, totul functioneaza perfect, spre binele  fiecaruia; ca principiul fundamental al lumii, al tuturor lumilor, este ceea ce numim dragoste, si ca fericirea fiecaruia dintre noi si a tuturor este, in perspectiva, absolut sigura.Apoi a urmat un moment de extaz atat de intens, incat Universul insusi a incremenit, ca inmarmurit de maretia de nedescris a spectacolului. Totul era una in intregul Univers infinit! O singura entitate perfecta, atotiubitoare...  In acel minunat moment de extaz dumnezeiesc a venit iluminarea. Am vazut cu intensitatea vie a ochilor mintii atomii sau moleculele din care Universul parea ca e compus – nu stiu daca erau atomi materiali sau spirituali – i-am vazut rearanjandu-se, in vreme ce Cosmosul (in existenta lui vie, vesnica) trecea de la o ordine la alta. Ce bucurie am simtit cand am vazut ca nu exista nicio intrerupere in acest proces, ca nicio veriga nu lipsea din acest lant, totul era la locul sau, la timpul sau. Lumi, sisteme, totul ingemanat intr-un intreg armonios. Strazile erau ale mele, templul era al meu, oamenii erau ai mei. Cerurile erau ale mele, la fel si soarele, luna si stelele, lumea intreaga era a mea, iar eu eram unicul ei spectator si beneficiar. Nu existau limite, nici granite si nici conventii, toate granitele si conventiile erau ale mele, toate comorile si toti detinatorii lor. Asa incat am fost corupt si am ajuns sa invat trucurile murdare al acestei lumi, de care acum ma dezvat sa redevin iar mic copil, pentru a putea intra in imparatia lui Dumnezeu."
La cativa ani dupa experienta descrisa, Bucke l-a cunoscut pe Walt Whitman(1819 - 1892) – cel pe care multi l-au considerat cel mai mare poet american.Petrecusera doar o ora impreuna si vorbisera putin, dar la plecare Bucke a fost invaluit de un sentiment de extaz, despre care spunea ca a durat mai mult de 6 saptamani si l-a influentat toata viata. A simtit personal cat de puternic radia cel care ii va deveni prieten sau, mai degraba, mentor spiritual. Era expresia puritatii fizice si morale. Viata exterioara si cea launtrica, vocea, gesturile si poeziile lui, erau toate in armonie.
"Nicio descriere nu poate da o idee suficienta despre atractivitatea extraordinara a acestui barbat. Nu vorbesc acum despre afectiunea prietenilor si a celor care au stat mai mult in preajma sa, ci despre magnetismul exercitat de el asupra oamenilor care il vad doar cateva minute sau il intalnesc pe strada", spunea Bucke in cartea saL-a pus alaturi de Moise, Budha, sau Isus.Nu exagera, pentru ca Whitman, desi ducea o viata obisnuita, a fost printre putinele fiinte umane care au trait intr-o constiinta mistica permanenta. Era continuu constient de stralucirea si armonia puterii spirituale care impregneaza universul, exaltat de minunea vietii, pe care o simtea pretutindeni. Pentru el, toata lumea era divina si nu se simtea separat de alte fiinte, asa cum se dezvaluia in poezia sa, Song of Myself (Cantec despre mine): "Vazul, auzul, simtirea sunt minuni, si fiecare particica din mine e o minune. / Sunt divin pe dinauntru si pe dinafara, si tot ce ating si tot ce ma atinge devine sfant."
Era patruns de sentimentul ca Dumnezeu este prietenul sau apropiat, ca toti oamenii care s-au nascut vreodata sunt fratii, surorile si iubitele sale si caintreaga creatie este construitasi se bazeaza pe iubire. Aceasta stare i-o certificau toti cei care l-au cunoscut. Aveau impresia ca l-au cunoscut dintotdeauna si il iubeau fara sa stie bine de ce. Nu puteau spune clar de ce il placeau, dar simteau ca este ceva in legatura cu el. Maniera lui era invariabil de calmasi simplasi nu putea fi descrisa complet sau transmisa.Erau evidenteputerea mentala, elevarea moralasi bucuria perena.Se regaseain versurile care il ajutau sa se exprime: "Cu buzunarele goale putem cumpara ce-i mai scump pe pamant / Si mai spun oricarui barbat si oricarei femei: sa va ramana sufletul netulburat / dinaintea unui milion de universuri!" (Cantec despre mine)
O doamna distinsa, cunoscuta la vremea aceea, povesteste despre el: "Intr-o seara din anul 1866, in timp ce se Whitman se oprise cu noi la New York, clopotelulpentru ceai sunase de zece minute sau mai mult, cand a coborat din camera lui si ne-am adunat cu totii in jurul mesei. L-am remarcat de cum a intrat in camera:avea o stralucire si o elevatie deosebite, o bucurie indicibila care stralucea de pe fața lui si parea sa-i invaluieintregul corp. Era cu atat mai vizibil, cu cat dispozitia lui obisnuita era una de liniste, dar cu o vesela seninatate. Stiam ca lucra la o noua editie a cartii sale si am sperat ca, daca va avea o oportunitate, va spune ceva care sa ne lase în secretul bucuriei sale misterioase. La fiecare pauza am asteptat cu nerabdare sa vorbeasca, dar altcineva relua conversatia. El parea sa asculte si chiar zambea sau radea la unele observatii, totusi nu a rostit niciun cuvant in timpul mesei; iar chipul sau purta inca acea stralucire si incantare singulare, ca și cum ar fi participat la un elixir divin. As fi putut sa maindoiesc de propria observatie, daca nu ar fi confirmat-o si altii."
       Ce idee putem lua cu noi, cand aflam despre oameni ca Walt Whitman, veniti parca dintr-o alta dimensiune, ca sa lase lumea mai buna in urma lor? Oricat de rari ar fi, ei le-au adus oamenilor,in toate timpurile si vremurile, speranta si dovada unor idealuri spre care sa priveasca. Ne-au aratat caDumnezeu vine spre noi cu fiecare gand frumos sau vorba buna, de fiecare data cand iertam sau facem ceva plin de iubire.


Niciun comentariu: