Prezentarea volumului meu de memorii

 

Amintirile unui optzecist întârziat

 

 

              Amintirile unui optzecist întârziat este o carte de memorii şi prezintă cronologic copilăria, adolescenţa şi prima mea tinereţe. Secvenţele narative cuprind prima parte a vieţii, începând cu cele mai vechi amintiri şi sfârşind la vârsta de 25 de ani, când am devenit profesor.  Sunt descrise locurile în care am trăit : casa bunicilor, apoi bojdeuca în care am stat o vreme, casa nou construită, camera din Bolintin în care am locuit, ca licean,  cu chirie, campusurile studenţeşti din Grozăveşti şi Kogălniceanu. Dar acesta este un decor firav în comparaţie cu personajele care populează cartea. Atenţia naratorului nu este îndreptată către sine, ci către cei cu care am avut şansa de a mă intersecta, aşa că volumul este o suită de portrete vii, de la tovarăşii de joacă până la prietenii din  facultate.  N-am uitat marile idealuri ale lui Alexandru Borţan, aerul de seducător al lui Pavel Staicu, felul de a fi al tuturor tovarăşilor de joacă. Perioada studenţiei ocupă un loc central. Profesorii şi mai ales studenţii care vor deveni mari scriitori sunt evocaţi cu atenţie şi cu empatie. Lunediştii, în frunte cu Nicolae Manolescu şi Nino Stratan, reprezintă nucleul acestor memorii, dar sunt portretizaţi şi prieteni care n-au avut legătură cu cenaclul, integrându-se într-un climat al dialogului civilizat: Mircea Cărtărescu, Ioan Alexandru, Bogdan Ghiu, Călin Vlasie, Ion Bogdan Lefter, Eugen Suciu, Doru Mareş, Florin Iaru Traian T. Coşovei, George Geacăr, Nino Stratan, Daniel Pişcu, Marin Neagu,  Nino Stratan,  Florin Pripoae, Valentin Emil Muşat, Marin Preda, Romulus Bucur, Ivan Gheorghe, Mircea Vasilescu, Alexandru Muşina, Mircea Vasilescu, Liviu Papadima, Călin-Andrei Mihăilescu, Laurian Câmpeanu, Grigore Moga şi mulţi alţii.  Toate figurile interesante pe care le-am întâlnit în viaţa mea reînvie în aceste pagini. Am insistat în special pe cei care au devenit poeţi şi care frecventau Cenaclul de Luni. Cel mai des pomenit este Ion Stratan, care mi-a fost un prieten apropiat şi faţă de care am avut o afecţiune durabilă.  Nu sunt uitaţi nici profesorii din liceu şi din facultate. Am încercat să fac uşoară misiunea cititorilor şi am scris textul cu tot hazul de care sunt capabil. Probabil că opul va fi citit de de cei care se vor regăsi în paginile mele. Un critic încă tânăr m-a provocat să scriu aceste memorii şi m-a asigurat că nu voi duce lipsă de cititori avizi. Dacă stăm şi socotim bine, Amintirile unui optzecist întârziat va avea succes, chiar dacă vor fi citite doar de foarte numeroasele personaje din carte.