duminică, 7 februarie 2010

Ecuaţia iubirii - postare dedicată Ryanei

Nu cu multă vreme în urmă am asistat la cea mai impresionantă scenă văzută de mine vreodată. Un câine fusese lovit pe o autostradă mexicană şi nu se mai putea ridica, fiind în pericol să fie terciut de celelate maşini, căci traficul era foarte intens. Un alt câine îl apucase cu gura şi încerca să-l salveze, târându-l către marginea drumului şi ocolind grijuliu maşinile care goneau înainte, şoferii ignorând incredibila solidaritate care se manifesta sub ochii lor. Am văzut, în alte împrejurări, femele care adoptau spre îngrijire pui aparţinând altor specii, aflaţi în situaţie critică, fiindcă mama lor fusese ucisă. Ideea este că animalele, deşi acţionează din instinct, fac lucruri prin care arată că sunt superioare majorităţii oamenilor. Atitudinea lor - cum să o caracterizăm ? - depăşeşte barierele speciei din care face parte fiecare şi chiar ale condiţiei de animal. Din nefericire, cei mai multi oameni nu fac nici măcar gesturi care să se înscrie în codul de onoare al conditiei umane.
Scena m-a făcut să meditez iarăşi asupra iubirii dintre oameni.
În ciuda doctrinei creştine care încearcă să menţină nişte principii etice fixe, neschimbate de mii de ani, imuabile, morala se schimbă în funcţie de epocă. În secolul al XVIII-lea francez, când Casanova a fugit din Italia - tocmai evadase din faimoasa închisoare de la Piombi - şi a ajuns la Paris. În Franţa secolului al XVIII-lea fiecare bărbat avea copii făcuţi în alte familii, recunoscuţi de ei înşişi, totul făcându-se cu ştirea soţiei respective, dar şi a soţului încornorat, care avea şi el doi-trei copii într-o altă familie... Nici măcar lui Casanova nu-i venea a crede ochilor, căci marele seducător era obişnuit cu climatul puritan din Italia, unde erai ciomăgit dacă te uitai mai atent la o femeie care trecea pe lângă tine.
Astăzi ştim că înainte de a "vedea" pe altul, trebuie să ne privim în oglindă. Şi am mai învăţat, din cărţi şi din viaţă, că nu trebuie să judecăm pe nimeni. Chiar dacă suntem judecaţi şi de ultimele gunoaie umane. Acesta e adevărul : când "judeci" sistematic oamenii, fără să fii Platon sau Hegel, cobori sub condiţia de om. Nici geniile menţionate mai sus nu îşi luau la refec semenii. În ceea ce mă proveşte, nu evaluez pe nimeni, căci nu sunt moralist, ci scriitor şi îi privesc cu dragoste "pe păcătoşi". Îi simpatizez profund : ei reprezintă viaţa adevărată, bogată, diversă. Cine are altă impresie despre ceea ce scriu nu are habar de cultură, literatură sau viaţă adevărată şi civilizată. Ce spunea cel de care se atâta caz, dar al cărui exemplu nu este urmat ? “Cine se crede imaculat să ia primul piatra şi să dea !” Consider că fiecare trebuie să-şi vadă de treaba lui ( sau, dacă n-are niciuna, de "păsărica" lui ! ).În definitiv, aşa cum îmi este străină noţiunea de ură, nu prea înţeleg nici ce este păcatul. Sunt convins că fiecare poate face orice doreşte, cu condiţia să nu aducă prejudicii celor din jur.
Ceea ce face mass-media este însă o crimă psihologică, culturală, religioasă, socială, economică, umană... Şi nu e nevoie să insist. Nu-l consider pe cineva bun pedagog sau detectiv de elită doar pentru că e negru, e femeie frumoasă, e gay sau se închină zeului Priap. Văd fotbalişti al căror singur merit este acela că sunt de culoare. În filmele poliţiste americane, negrul este totdeauna şef, este cel mai puternic, mai inteligent, mai tolerant, mai înţelept şi-l găseşte, de unul singur, pe criminal. De altfel, filmele de piaţă americane reînvie, în subconştientul tuturor, modelul primitivului care, după ce-şi omoară duşmanii cu bâta, le ia vănatul din cămară şi femeia şi este fericit. Bâta este înlocuită de armele de foc, vânatul şi fructele au devenit valiza cu bani şi numai femeia a rămas aceeaşi, urmându-l pe masculul dominant...
Şi atunci nu trebuie să ne mirăm că iubirea a ajuns să fie echivalată cu sexul. Până şi animalele se împreunează din instinct, dar numai pentru a perpetua specia ! Diferiţi sunt cimpanzeii care seamănă cu noi şi au un comportament pervers.Nu, nu sunt deloc revoltat pentru ceea ce văd. Aproape că mi-e indiferent. Voiam, de fapt, să spun că iubirea adevărată este supusă, ca şi pe vremea lui Camil Petrescu, unei puternice eroziuni : a fost înlocuită, cum spuneam, cu sexul care este o marfă foarte căutată. Sunt mulţi dispuşi să cumpere şi să vândă. Se spune că lucrurile care nu pot fi cântărite, măsurate şi vândute sunt de natură spirituală : credinţa, iubirea, lumina, apa din izvoare, fântâni, râuri, fluvii şi mări. Credinţa şi iubirea sunt însă mărfuri de mii de ani, iar apa de băut şi lumina produsă de energia electrică fac obiectul unor tranzacţii comerciale care îi îmbogăţesc pe mulţi. Unde este "iubirea care mişcă aştrii" despre care vorbea Dante în Divina Comedie ? Unde este iubirea ca principiu universal ? Gravitaţia şi atracţia universală a corpurilor era văzută ca forma supremă de iubire. Să te bucuri de iubirea unei stele, a unei galaxii sau a lui lumii supraceleste... Platon vorbea despre mitul androginului, fiinţă legendară care avea patru mâini, patru picioare şi se deplasa prin rostogolire. Androginii se simţeau atât de puternici, încât i-au sfidat pe zei. Aceştia s-au mâniat şi au poruncit ca insolentele fiinţe să fie tăiate în două. Din fiecare androgin au ieşit un bărbat şi o femeie, condamnaţi să-şi caute toată viaţa cealaltă jumătate. Unii şi-o găsesc, alţii nu. Ideea este că un bărbat sau o femeie care nu şi-a găsit marea iubire nu este decât o jumătate de om. Numai prin iubire putem fi întregi. Grecii considerau că sunt trei trepte ale iubirii : filia - iubirea maternă şi filială -, amor - dragostea dintre un bărbat şi o femeie - şi agape, care este forma supremă de iubire şi este de origine divină : ajungând în acest stadiu, simţim o nesfârşită iubire faţă de tot ce ne înconjoară. Un filosof german, Schelling, a formulat şi o "lege" a atracţiei între sexe. După opinia lui, orice individ posedă un număr de elemente care ţin de principiul masculin şi un număr de entităţi aparţinând principiului feminin. Bărbaţii au mai multe elemente masculine, femeile sunt posesoarele a mai multor elemente feminine. Un bărbat foarte viril are, să zicem, zece elemente masculine şi două feminine. El va fi atras de o femeie foarte... "feminină", care deţine zece puncte feminine şi două masculine, în aşa fel încât sumele celor două tipuri de elemente să fie, într-un cuplu, egale. Numai astfel se asigură armonia în cuplu. Urmând această regulă, un bărbat efeminat - 7 m + 5 f - va fi atras de o femeie cu aspect bărbătos - 7 f + 5 m. Această interesantă ecuaţie pare să se confirme în viaţa reală... În sfârşit, orientalii consideră că iubirea te scoate din tine însuţi, din perimetrul propriului egoism, şi te reuneşte împreună cu fiinţa iubită sub semnul unui principiu sublim. Citiţi Maitreyi de Mircea Eliade ! Dar cine mai trece dincolo de un monstruos egoism, mai înjositor decât cele mai animalice acte ? Cine mai ajunge în stadiul de agape ? Poate doar în glumă, când spui că iubeşti o femeie în agape, adică nu vrei să o atingi.. Copiii şi părinţii se sfâşie între ei, infidelitatea e în floare, reprezentanţii diferitelor culte religioase folosesc bâta în disputele legate de credinţă, idealul celor mai mulţi este să se împreuneze la nimereală, cu cine se nimereşte, cu cine are punga plină şi o poziţie convenabilă social şi să ia pâinea de la gură celor care nu se pot adapta şi nici apăra. Nu, nu mai cred de mult în iubire - vândută şi cumpărată pe doi lei -, nici în solidaritate, nici în gesturile de bunăvoinţă ale "prietenilor". Tinerii nu şi-au pierdut una dintre însuşirile lor definitorii : puterea de a iubi sincer, cu tot sufletul, în mod dezinteresat, o fiinţă sau un domeniu spiritual, nobleţea de a cultiva o prietenie în mod dezinteresat, de dragul de a fi în preajma unui om de valoare, cu haz şi cu har. Dar sistemul social le ucide toate elanurile nobile şi îi aduce, cu timpul, la acelaşi numitor cu puşlamalele perverse şi corupte care dorm prin Parlament. Tinerii îşi vor pierde capacitatea de a-şi privi semenii cu înţelegere şi cu bucuria unei bune comunicări, într-o existenţă pământească mult prea scurtă pentru a mai fi otrăvită cu conflicte şi sentimente negative. Vor învăţa să iubească obiectele scumpe, banii şi plăcerile epidermice - ştiinţa frecării se numeşte tribologie : o piatră intră în interacţiune cu altă piatră -, iar multe animale ne-au depăşit prin acţiunile lor nobile. Am recăzut în stadiul de subanimalitate. Este una dintre marile drame ale timpului nostru.
Adolecenţii şi tinerii rămân speranţa noastră de viitor pentru o societate normală, armonioasă, fericită şi bazată pe iubirea adevărată. Preocuparea noastră esenţială ar trebui să fie asigurarea unor condiţii economice şi culturale care să le permită să se regăseacă pe ei înşişi, aici, în ţara lor.
Deocamdată, pentru ceilalţi, adio, Dante Alighieri !


P.S. În Cel mai iubit dintre pământeni, Marin Preda îl parafrazează pe Sfântul Pavel : "Dacă dragoste nu e, nimic nu e..." Sfântul scrisese : "Dacă dragoste nu am, nimic nu sunt ! " Necazul este că existăm în continuare, dar nu mai suntem oameni. De aceea nu mă mai interesează politica, viaţa socială, pornirile afective ale oamenilor, prieteniile, duşmăniile, iscoadele care pândesc peste tot, mitocanii şi "vedetele" de hârtie. Încă mă fascinează cărţile, oamenii de cultură,ideile, pădurile, zăpezile, fluturii, florile, bibliotecile şi arta, în general. Aici s-a refugiat toată frumuseţea lumii şi s-a sublimat iubirea divină.

15 comentarii:

Ryana spunea...

am citit cu un interes deosebit aceasta postare,si nu neaparat datorita dedicatiei(pt.care aduc mii de multumiri)ci mai ales pt.continut,pt.multe aspecte ale vietii foarte inteligent asezate in context si ce-i mai surprinzator pt.mine,faptul ca un barbat(lasand deoparte personalitatea)poate sa-mi impartaseasca gandurile si sa le expuna in stil elevat..credeam ca au disparut astfel de conceptii din lumea masculina ce prin ochii mei nu reprezinta decat egoismul la rang de caracter..de aceea specificam in notita lasata pe celalalt blog cum ca apreciez la un om mai mult caracterul decat inteligenta..parerea mea este ca inteligenta o dobandim,carcterul insa este in adn nostru si nu neaparat mostenit.se cunosc destule cazuri(apropo de "sfasierea"copii-parinti)in care indiferent de educatie sau de familia din care provin unii indivizi sunt "pe langa ea"...vreau multe sa spun dar nu cu intentia de a monopoliza pe aici ci cu ideea de a ma face intelesa.ca rezumat..iubirea este un sentiment ce nu se poate dirija..e absurd sa spunem sau sa ne spunem..iubeste pe cutare sau iubeste-ma pe mine...din pct.meu de vedere este un rezultat ancenstral o chimie a universului ce iar(scuze,sa fiu corectata daca gresesc)consider cum ca omul de stiinta inca nu a descoperit toate elementele..bine acum lasand deoparte ca mai inti acesta a studiat pamantul si acum apare acest curent nou ce are asa mare rasunet in America unde curg fluvii de cerneala si se tiparesc in mii si mii de exemplare carti pe aceasta tema,anume cunoasterea de sine de relationare cu dumnezeu intr-un cuvant cu universul intreg..insa revenind,sa nu confundam iubirea cu mila,iubirea cu fidelitatea,iubirea cu sacrificiul...desi toate acestea la un loc ar trebui sa o reprezinte pe aceasta..sunt oameni ce din mila ajuta multi semeni dar nu neaparat o fac din iubire,multi o fac ptr.reclama;altii pt.a se pune bine cu d-zeu(de unde "d-zeu a dat,d-zeu a luat fie..etc)sau altii ca pur si simplu se simt superiori in acest context..la fel fidelitatea..unii sunt fideli din principii,altii ca dea in ochii altora de "oameni respectabili"sau altii ca nu li se ivesc anume ocazii:)..iubirea?..daca ii intrebi spun ca nu exista...iubirea ca sacrificiu..este de fapt instinctul de aparare a speciei(apropo de scena cu cainele..)ei nu stiu ce-i iubirea,da?..dar au in adn-ul lor devotamentul..si majoritate animale spiritul lor de sacrificiu merge doar pana ce isi vad puii la maturitate,dupa care "hardul"lor genetic se sterge si urmeaza imperecherea stiuta fara a tine cont de sentiment..si sunt si oameni ce au infiat copii si i-au crescut si ocrotit poate mai ceva decat parintii ce i-au nascut,de unde"nu-i mama cea care te-a facut,ci cea care te-a crescut"..in concluzie fiecare vedem iubirea in felul in care simtim insa nimeni nu se poate lauda ca a descoperit cheia fericirii..iar la momentul acesta se pare ca ne-am intors in timp si traim in turnul Babel,ca sa nu spun in haos si o sclavie a civilizatiei ce numai prin ban se se dezrobeste..si de unde iubire in robie,cand gandul iti sta doar la cum sa evadezi in ..libertate..

Ryana spunea...

oh,sunt multe aspecte interesante in aceasta postare si nici nu stiu ce sa comentez mai intii de parca ar si fi de comentat un adevar spus cu atata documentatie si spirit superior..nici eu nu pot sa urasc..poate doar ma revolt pe moment in mine impotriva cuiva ce"n-are loc de mine"sa spunem....dar apoi trec cu vederea si caut sa evit intersectarea mea cu acea persoana,e de inteles ca nu reusesc mereu insa ma mai ajuta si destinul in ocolirea acestora..da de acord cu ceea ce face mass media,de la noi din tara,,este deja "horrorul"servit la orice ora a zilei,si asta este urmarea zic eu a unei libertati prost inteleasa de dupa anii 90,si a spiritului de haita cum numesc eu oamenii ce in anumite situatii se comporta precum lupii..nemaivorbind de mostenirea anilor ceausisti,cu mentalitati de "ura de clasa"..ca acum s-au inversat rolurile..atunci "se asmuteau"muncitorii impotriva intelectualilor,acum se "asmut"tinerii impotriva batranilor,si iata avem o masa non-grata de pensionari sau persoane ce trecute de o anume varsta nu mai au dreptul pe nicaieri,strivindu-li-se ultima demnitate..ma rog,nu intru in adancul problemei ca nu sunt eu cea mai desteapta insa asta imi este parerea..mentalitatea este cea care tine in loc dezvoltarea unei societati sau chiar a unei civilizatii ani secole,iata milenii,ce cu atatea minti luminate nu s-a reusit nimic....bine acum aici intervine si zona teritoriala,ca una este civilizatia din Canada,America sau iata tarile nordice Finlanda,Suedia..si una in tara noastra ce parca inca se simte trecerea popoarelor barbare a caror spirite par sa nu se prea desprinda de acest spatiu mioritic..off,si sunt multe aspecte..dar repet sunt doar supozitii personale fara pretentia de a fi aprobate:)..multumesc mult de atentie si rabdarea!:)

Ryana spunea...

ah,si mai am(acum daca tot mi s-a intins un deget cum vine vorba,"prind toata mana":)]..parerea mea dupa ce am citit mai bine de jumatate din admirabila carte"ghetaru"(dupa ce o voi termina o sa-mi permit un comentariu,la mine pe blog,caruia de fapt ii spun eu jurnal)..deci revenind..ideea de suflet pereche este o aberatie..sufletul pereche este in noi,cu atitudini masculinizate sau feminizate,doar sexul ne distinge asta ptr.ca suntem supusi unei legi universale de perpetuare a speciei,un aspect,sau a unor civilizatii extraterestre superioare noua ce ne trimit aici ori sa ne ispasim o pedeapsa(vezi nascut,condamnat la moarte)ori intr-un laborator pe post de cobai,exemplu aparitia atator virusi etc..aici cred ca SF.american are arta in turnarea filmelor de gen...sau o idee sui generis,ptr.care sigur voi lua amendamente,aceea cum ca suntem hrana pentru Terra..asemeni animalelor pt.intretinerea organismului nostru..spunand aceste afirmatii evident ca veti spune..dar sufletul?..da, aici ma blochez,cum am citit candva o carte (imprumutata ce nu am gasit-o ulterior niciunde)cu un dialog intre un reprezentant al religiei si marele filozof,Bertrand Rusell..unde argumentele lui stiintifice in unele locuri erau imbatabile in fata celor teologice..

BlueIris spunea...

Aceasta postare e ca o oglinda a gandurilor mele.
Multumesc.

Ryana spunea...

BlueIris,intr-adevar este precum oglinda gandurilor tale,si normal ca Autorul,nu a dedicat special mie acest comentariu ,ci doar o explicatie a notitelor mele legate de citirea roamnului Ghetarul,pe care il consider un roman de geniu si il recomand tuturor in special tie,pentru a-l comenta si impreuna,asta pt.ca in aceasta carte am gasit o multime de raspunsuri la multe din nebuloasele sufletului meu;precum si replici la ce comentam noi amadoua candva si pe jurnale si pe mess,privind conceptul iubirii...si te rog,nu pleca!..te imbratisez cu tot sufletul meu,Ryana!..

BlueIris spunea...

Regret daca mi-am exprimat parerea la o postare care iti era dedicata tie, Ryana. Sper sa nu se supere nici autorul, nici tu, ca am avut aceasta indrazneala. Ceea ce a scris mi s-a parut pertinent si am dorit sa-mi exprim acordul.
Inca odata, imi cer scuze amandoura.
Imi doresc sa ajung sa cumpar Ghetarul, poate lectura romanului sa ajute la topirea propriului meu ghetar...
Pana atunci, ma incumet sa spun ca eu cred in sufletele pereche. Ele se simt dinainte de a se cunoaste, iar legatura dintre ele se manifesta mai mult decat la nivelul unor simple afinitati. Ce ma surprinde este ca tocmai tu, Ryana, spui ca nu crezi in existenta lor, desi postarile tale sustin contrariul. E putin neobisnuit sa negi in comentariile tale, ceea ce ai demonstrat in atatea insemnari pe blog. Dar, ma rog, e doar o nedumerire a mea, tu stii mai bine ce si cum...
In privinta plecarii, doar o singura persoana reuseste sa ma intoarca din drum. N-ar trebui sa fie asa, dar "lucrez" sa remediez aceasta slabiciune. Onest fata de celalalt si neiertator fata de mine. Din pacate, sau din fericire, il iubesc. Mult, mai mult decat imi pot permite. Insa, va veni momentul in care voi disparea ca si cum n-as fi existat vreodata. Este alegerea mea fata de un mediu in care rautatea frizeaza absurdul. Nu inteleg aceasta lume si nici nu vad motivele pentru care sa mai suport ceea ce se petrece pe aici. E lipsit de orice sens. Dar, pana va veni acel moment, o sa mai tulbur apele cu cate un comentariu de genul celui de mai sus. Sper sa deranjez cat mai putin.
Multumesc

Ryana spunea...

off,draga mea,ne cunoastem de ceva timp.si imi cer si eu scuze atat tie cat si Autorului de aceasta mica neintelegere..am vrut sa accentuez faptul ca ceea ce a postat domnia-sa in acest loc nu a facut-o implicit mie,ci tuturor celor interesati de subiect..eu am citit cartea,abia azi am terminat-o,si mi-a placut f.mult insa am mentionat ca mi-a demolat multe din ideile mele pe care le aveam vis-a-vis de iubire si dumnealui s-a simtit obligat sa-mi aduca niste observatii..de unde ideea ca tu ai fii inoportuna in acest loc,nu inteleg,avand in vedere ca esti prietena cu care poate sa discute la alt nivel decat mine multe dintre problemele vietii,eu sunt"aterizata"pe aici de putin timp...cea care trebuie sa-si ceara scuze sunt eu si o fac si cu promisiunea ca voi ramane o cititoare muta atat a postarilor de pe blogul distinusului scriitor,cat si de pe cel al persoanei tale..ma voi multumi sa imi incant spiritul si sa admir tot ce-i frumos,acolo unde imi este permis..si sa stau linistita unde imi este locul..cat despre parerile mele vis-a-vis de tema amintita,nu au nici o importanta..eu sunt o fiinta prea mica pentru lumea asta mare sa o inteleg..asa ca prin scuzele de rigoare ma retrag in spatiul meu stramt,si departe de orice polemica...inca odata mii de scuze tuturor pentru impietatea pe care am facut-o.Ryana!.

BlueIris spunea...

Pai...eu chiar nu inteleg unde-i problema, Ryana?!
Prin comentariul tau precedent, mi-ai amintit ca am intervenit intr-un schimb particular de pareri. Si mi-am cerut scuze, sesizand ulterior ca gestul meu poate fi intruziv si, prin asta,lipsit de politete.
Nimic mai mult. De unde atitudinea asta defensiva?! E gratuita, te asigur.
In alta ordine de idei, precum vezi, indraznesc sa-l contrazic chiar si pe Serban atunci cand afirm ca sufletele perechi exista.
A devenit oare interzis sa ne exprimam o parere, Ryana? Sau am spus ceva nelalocul lui, ca ma nedumiresti complet.
E drept, sunt usor cu capsa pusa, dar n-are nimic de-a face cu acest schimb de pareri. Arata-mi, te rog, unde e problema, ca nu pricep.

BlueIris spunea...

Eu, daca am un motiv sa ma supar, tac. Tocmai, fiindca ma stii de atata vreme, ar trebui sa-ti fie cunoscut felul in care reactionez. Faptul ca am comentat in continuare demonstreaza ca sunt deschisa acestui schimb de idei. Regretele si scuzele mele mai aveau un substrat si anume ca intervin acolo unde n-am citit si ma exprim in necunostinta de cauza.
Si acum tac eu ca sa nu mai lezez nicio sensibilitate, ca am reusit sa facem circ aici si devine jenant, de-a dreptul.

Şerban Tomşa spunea...

Vă cer iertare, Ryana şi BlueIris, că intervin cu întârziere. De patru zile mă lupt cu zăpada, încercând să fac pârtii, dar până acum viscolul nu a fost deloc de acord cu ideea mea... Am muncit mai ceva decât la ocnă. Poezie, poezie, dar e prea... multă.

Ryana,
îţi împărtăşesc părerea că oamenii buni sunt mai importanţi şi mai demni de afectivitatea noastră decât deştepţii. Da, nu există suflete pereche, iar mitul fericirii prin iubire este o frumoasă poveste... Şi eu cred că suntem într-un laborator, dar poate că ni se pregătesc şi lucruri frumoase...
În ceea ce priveşte ADN-ul nostru, pot spune că e foarte încărcat şi amestecat. Oamenii cu care romanii au colonizat Dacia erau de origine arabă ( din Asia Mică ), iar cumanii şi pecenegii sunt, într-o proporţie covârşitoare, adevăraţii noştri strămoşi. ( Daco-romanii reprezintă o ficţiune, ca si fericirea pâna la adânci bătrâneţi...) E teoria lui Neagu Djuvara şi eu îl cred, căci se bazează pe dovezi, nu pe presupuneri... Lipsa noastră de coloană vertebrală, hoţia, caracterul de doi bani, oportunismul, lichelismul vin din stepele Asiei. Nu-ţi spune nimic faptul că la noi şi la chinezi comunismul s-a manifestat cu cea mai mare sălbăticie ? ( Vezi ce s-a întâmplat la Piteşti şi la Gherla : orori de neimaginat, lucruri care nu au avut loc nici în lagărele fasciste...) Cu alt prilej, îţi voi spune mai multe.

BlueIris,
sunt momente în viaţă când ne simţim ca nişte vulcani stinşi. Ne rătăcim, dar găsim din nou drumul, sperând, de fiecare dată, să nu fie ultimul...
De ce eşti tristă ? Mă mâhneşti când spui că m-aş putea supăra pe tine... E o mare bucurie când scrii pe blogul meu şi nu cred că ar fi cineva deranjat din acest motiv. Nu peste multă vreme îţi voi face o surpriză...

Şerban Tomşa spunea...

Cu sufletele pereche nu sunt prea sigur... E riscant să generalizez, bazându-mă numai pe propria experienţă...

BlueIris spunea...

Serban, singura care trebuie sa-si ceara scuze sunt eu. Va rog pe amandoi sa le acceptati.

In privinta sufletelor pereche, raman la parerea mea. Ele exista. S-a scris despre ele,exista multiple referinte in cultura universala, deci ideea nu imi apartine. Si povestea este, sau a fost traita de multi dintre noi.

Astept nerabdatoare surpriza de care vorbesti.Sunt ca un copil care si-a lipit nasul de o vitrina si priveste cu ochi uriasi o multime de lucruri frumoase si inaccesibile lui.
Am voie sa ghicesc?
Nu,ai dreptate, as strica surpriza.
(glumesc. Si ma bucur ca cineva imi mai poate face surprize. Sunt convinsa ca va fi placuta.)
Multumesc

Şerban Tomşa spunea...

BlueIris,
nu înţeleg de ce atât tu, cât şi Ryana trebuie să vă cereţi scuze... De ce? Pe cine aţi supărat ? Trebuie să cer şi eu scuze cuiva ?

BlueIris spunea...

Eu zic sa facem un cor, de felul celor din tragediile antice. Si sa ne cerem scuze. Ar fi ca in bancul acela cu marinarii care, atunci cand ajung acasa dupa un voiaj de cateva luni, primul lucru pe care trebuie sa-l faca e sa-si bata nevasta. Fiindca...stie ea de ce! La fel si noi. Cu siguranta avem motive, chiar daca acum nu ni le amintim.
(glumesc)

Şerban Tomşa spunea...

:)