vineri, 12 februarie 2010

Recenzie la o carte nescrisă

Dacă aş scrie acum o carte, aceasta nu ar relata în niciun caz o poveste de dragoste. Ar fi o varianta a unei cărţi la care mă gândesc de multă vreme, dar pe care n-am scris-o şi n-o voi scrie niciodată .Ar fi aceeaşi poveste, cu aceleaşi personaje.Aş schimba cumva ordinea episoadelor. Pe unele le-aş modifica. În fond, toate cărţile pe care le voi scrie vor fi tot atâtea variante ale cărţii mele încă nescrise. Povestea ei s-ar preta la atâtea inversări de situaţii, încât, practic, aş putea scrie o infinitate de cărţi. Numai viaţa să-mi ajungă... În altă ordine de idei, fiecare episod suportând nenumărate modificări, aş ajunge la o altă mulţime de cărţi, cu acelaşi personaj . Poate că povestea ar fi alta. Cu siguranţă că întâmplările vor fi de nerecunoscut. Vor fi caligrafiate alte cuvinte. Şi aici îmi dau seama de un lucru : nici cuvintele, nici întâmplările, nici personajele nu formează o carte. Cartea mea ar da naştere unei biblioteci rebele şi perpetuu generatoare de alte cărţi. Orice bibliotecă iese dintr-o carte scrisă nicicând.
Acestea fiind zise, voi face aici câteva observaţii critice la această roman nescris. Ea conţine multe pagini ce ţin de psihologia cea mai subtilă. I-aş reproşa, totuşi, autorului o mizantropie abia ascunsă. Desigur, ştiu şi eu că toate cimitirile sunt pline de optimişti. În literatură, mai ales, optimismul nu este deloc binevenit. Dar parcă mai multă generozitate, mai multă lumină n-ar strica viziunii de ansamblu a cărţii care rămâne memorabilă sub aspect stilistic. Aceste lucruri sunt însă prea generale şi nu ating nici substanţa reală a operei respective , nici valoarea ei indiscutabilă. Cartea se numeşte”Lectură neterminată” şi este, ea însăşi, neterminată. Este o carte despre o altă carte pe care eroul principal o citeşte ani şi ani, la rând. Nu este nimic autobiografic aici. Pe scurt, este povestea unui om care îşi întâlneşte destinul, dar nu are puterea de a comunica şi celorlalţi revelaţiile sale. Personajul principal este un sportiv notoriu, obligat să se retragă din activitatea competiţională, în urma unui accident stupid. Până atunci nu se pregătise decât exclusiv în vederea performanţelor pe care dorea să le obţină. Nu ştia să facă nimic altceva : nici să iubească, nici să se bucure, nici să iasă în lume.După accident nici nu putea, de altminteri, să facă aceste lucruri.Va fi, pentru un timp, complet imobilizat.
Nu are nici prieteni. Cu alte cuvinte, e un individ complet izolat. Personal, mi se pare că situaţia sa este puţin forţată, neverosimilă şi neconvingătoare, sub raport artistic. În plus, nefiind un tip reflexiv şi având o memorie scurtă, nu poate trăi nici din amintiri. Iarăşi autorul forţează situaţia. Dacă lucurile par oarecum fireşti din punctul de vedere al vieţii, ele rămân mai puţin motivate din punct de vedere literar. Retras în vechea casă părintească, personajul ocupă fosta cameră a fratelui său ( profesor într-o localitate îndepărtată ), unde îi cade în mână, întâmplător, o carte pe care începe să o citească. Citeşte foarte încet. Treptat capătă obiceiul de a se juca îndelung cu unele cuvinte. În jurul fiecărui cuvânt începe să construiască prpozitii, fraze şi apoi romane întregi, fără să-i treacă prin cap să le scrie. I-ar veni, de altfel, şi foarte greu. În fiecare cuvânt, el vede unul sau mai multe obiecte. Cuvântul câmpie” l-a reţinut, de exemplu, câteva luni. A văzut, ca în vis, lanuri de cereale, cuiburi de prepeliţe, iepuri înspăimântaţi, căprioare blânde, mistreţi lacomi, potârnichi, porumbei sălbatici, copaci solitari şi iele dansând noaptea, în jurul unei fântâni… “Apă” i-a readus în minte tote râurile cunoscute, cu meandrele, ţărmurile şi limpezimea lor. Şi mări, şi oceane, şi adâncuri neexplorate.“Mărul” i-a adus în cameră miresmele tuturor livezilor din lume, peisaje colinare, compoturi şi salate de fructe. Întârzie mai mult timp asupra cuvintelor “labirint”, “deşert” şi “munte” şi se împotmoli definitiv la cuvântul “om”. Încercă efortul neobişnuit de a se gândi la toţi oamenii care trăiesc pe planeta noastră. Cu toate gândurile preocupările, problemele şi obsesiile lor. Cu toate chipurile, expresiile, bucuriile, tristeţile, urâţenia, fericirea, frumuseţea şi nefericirea celor câteva miliarde de fiinţe omeneşti care se mişcă, se hrănesc, fac amor, intră în conflicte absurde şi inutile, mor, dorm sau se joacă. Fostul sportiv începe să se oprească din ce în ce mai mult asupra fiecărei litere. Găseşte şi câteva numere. 2 era gâtul unei lebede sau al unui gâscan, nu se hotărâse în această privinţă, 3 era o dublă seceră comunistă, 1 părea suliţa lui Genghis-Han, iar 9 semăna în chip bizar cu “Domnişoara Pogany” a lui Brâncuşi. Ciudat, dar nu îi este teamă că nu va termina niciodată cartea. În liceu, un prieten îi spusese că niciun om nu moare fără să citească măcar o singură carte. Personajul nostru a încărunţit, dar nu a ajuns nici la jumătatea cărţii. E fericit că mai are atâtea de citit. Mai mult, începe să amâne lectura… Profitând de faptul că poate acum să meargă, începe să cutreiere coclaurile din împrejurimile micului cătun. Într-o zi întâlneşte o fată pe care nu avea s-o mai revadă şi pe care o caută febril prin paginile cărţii, sărind capitole întregi şi revenind asupra altora deja parcurse. Ştie că nu va muri niciodată, pentru că nu va termina de citit cartea. Şi, totuşi, se întâmplă ca într-o bună zi să îi cadă în cap o lustră mare şi grea, de modă veche, cu multe ornamente metalice. Muri singur, după două ore de agonie. Nu reuşise să-şi păcălească destinul… Mai obscur rămâne epilogul cărţii, în care acelaşi personaj, vorbind în numele său, povesteşte ceva despre destin care ar semăna, în opinia sa, cu o femeie care îi scrie povestea vieţii. O femeie capricioasă. O femeie care nu-l iubeşte. Reiese că el chiar a întâlnit-o sau o va întâlni pe această femeie care i-a spus sau îi va spune lucruri capitale despre existenţa sa. De aici romanul nu mai dă de înţeles nimic. Mai departe rămâne mut.

16 comentarii:

pantacruel spunea...

excelenta povestire ma duce cu gandul la fineturile lui paul auster - am detectat si o mica adiere de borges (parca).
ma intreb sincer de ce nu te apuci de un astfel de roman curgator?

Şerban Tomşa spunea...

Panta,
asta voi încerca să fac pe viitor. Ai un fler artistic pe cinste. Te va ajuta mult în cariera ta de scriitor. Îţi mulţumesc. :)

pantacruel spunea...

in cazul asta, sunt convins ca vom da amandoi lovitura! :D

Şerban Tomşa spunea...

:)

SOmeONE spunea...

Cine stie de ce, cartea asta nescrisa imi pare extraordinar de cunoscuta... Intr-adevar, Serban, ar fi nevoie de o munca titanica dar mai ales de asumarea unor responsabilitati prea mari in a decide ordinea si turnura episoadelor. Dupa fiecare colt se gaseste o rascruce, ce plictiseala... :)

Şerban Tomşa spunea...

Sorin,
spui mai frumos decât oricine aceste adevăruri. Îţi mulţumesc. :)
De mâine sper să fiu mai prezent nu numai pe blogul meu, ci şi pe ale prietenilor mei...

mmi spunea...

Şi totuşi, nu de la personaj pleacă tot. Aş vrea să înţeleg. Eu mereu am crezut că fără el nu se poate. Că este unul afirmat sau subânţeles, că se identifică sau nu cu naratorul, el este însuşi romanul, nuvela, povestirea, chiar poezia. Aşadar romanul tău nescris nu e de fapt o experienţă a unui personaj, cum ar fi fost fără?
Altfel spus, mă înscriu, de asemenea, în rândul celor care vor să citească acest roman.

Şerban Tomşa spunea...

Mmi,
îţi mulţumesc pentru subtilele observaţii şi pentru interesului pe care îl acorzi "romanului". Ce ar fi să-l scriu ? Deocamdată el se întrezăreşte pe măsură ce este comentat... Este generat de o recenzie...
Te aştept cu drag, în continuare...

Ryana spunea...

dupa ce am citit intentia unei carti nescrise,deja ma gandeam ca indiferent de timp de gand,odata ce o idee in sufletul unui artist incolteste,mai curand sau mai tarziu ea va inflori,si evident va da si roade asemeni oricarei plante,flori sau copacel plantat..rezultatul va fi in functie de soi….acum revenind la idée,ma intreb,oare ce va iesi in evidenta,mizantropia personajului sau misogismul?..ce dragoste nescrisa se va evidentia totusi..acea din partea destinului,sau a sortie?,...mai pe inteles..in multe cazuri destinul se separa de soarta,ceea ce in opinia mea este un pleonasm,ele de fapt avand acelas inteles..dar ma rog,fiecare cu ideea lui….ma gandesc ca totusi pana la urma ar iesi un roman psihologic deosebit de interesant si repet,se va scrie,mai curand sau mai tarziu,nu?..o zi cu soare si liniste in suflet iti doresc!

Ryana spunea...

erata; a sortii*

Ryana spunea...

ah,alta...misoginism*,desigur....scuze,cu tastele astea sunt mereu surprize:)

Şerban Tomşa spunea...

Ryana,
faci, ca de obicei, nişte observaţii extraordinar de pătrunzătoare. Îţi mulţumesc.
Voi scrie cartea, dar numai peste un an sau doi. Poate, între timp, îmi fură cineva ideea...

Ryana spunea...

degeaba!..oricine ar fura ideea ptr.carte,nu va reusi sa scoata nimic,doar un singur scriitor adevarat o va putea scrie intr-un mod absolut deosebit;SERBAN TOMSA..dixit!si evident ca astept cu mare interes aparitia acestui roman ,asa cum astept de cateva zile cu nerabdare,avizul de la posta sa-mi aduca"maimute in haremul noptii":)

Şerban Tomşa spunea...

Ryana,
eşti prea generoasă cu mine.
Dacă timpul s-ar putea împrumuta, m-ai putea credita, pentru o scurtă perioadă, cu câteva zile ? De ceva vreme nu-mi mai ajung orele pentru scris şi citit...
Te îmbrăţişez.

Ryana spunea...

cu mare drag,ar fi minunat sa imprumut din timpul meu zeului creator...si din cele ce-mi spui intuiesc tristetea celor exprimate..si eu dau altora si altor lucruri marunte din timpul meu pretios,si ma intreb de multe ori daca merita..dar nu asta conteaza pana la urma..O.Paler spunea candva;"avem timp pentru toate…."si nu mai enumar pt.ca restul se stie...insa parca prea mult timp pierdut inutil se interpune in viata asta si asa atat de scurta(apropos si de tema romanului”in cautarea timpului pierdut”a lui marcel proust).. ..insa lasand deoparte ceea ce cred eu..ptr.ca imi plac povestile,am sa plec in lumea lor,si am sa ma transform intr-o vrajitoare si cu bagheta fermecata am sa poruncesc vantului,ca pe aripa lui sa-ti ofere in dar portia de timp de care ai atata nevoie,si daca nu o va face,mooamm,ce-am sa-i fac!:)

Şerban Tomşa spunea...

Ryana,
îţi mulţumesc din suflet. :)