Sunt oameni care îşi rezolvă problemele din greşeală. Ăştia sunt marii norocoşi. Un bărbat avea o ciupercă la piciorul stâng şi boala nu voia să cedeze la niciun tratament. Lucrând însă în grădină, el a călcat, desculţ, în noroi, într-un loc unde cursese din belşug apă de la pompă. A doua zi ciuperca a dispărut. Energiile benefice ale pământului te-au vindecat, i-a explicat cineva. În realitate, pământul conţine bacterii, iar acestea se hrănesc cu ciuperci.
Alteori, gafele pot avea urmări grave. Pe vremuri, un coleg - îl chema Mitică - i-a spus profesoarei de chimie că mamei sale îi sărise sodă caustică în ochi, pe când făcea săpunul în curte. Ochiul i se înroşise şi femeia avea usturimi îngrozitoare. Îndatoritoare, doamna de la catedră i-a spus băiatului să-i transmită mumei sale că se va vindeca dacă îşi va turna acid sulfuric în ochi. Bazele şi acizii dau reacţii de neutralizare, aşa că ochiul mamei tale îşi va reveni la normal, a spus dăscăliţa. A doua zi specialista l-a luat la întrebări pe elev.
- Ia zi, i-ai zis mamei tale să pună la ochi acid sulfuric ?
- I-am zis, a răspuns, în silă, Mitică.
- Şi ? I-a trecut ochiul ?
- Nu i-a trecut, s-a umflat mai rău. Acum e la spital şi doctorul a zis c-o să rămână chioară.
- Zău ? Parcă nu-mi vine să cred. Acizii neutralizează bazele, aşa c-ar fi trebuit să-i treacă. Înseamnă că nu m-a ascultat şi a dat cu altceva.
Cum gospodina n-avea în ochi depozite alcaline, acidul sulfuric aplicat direct pe ţesuturi făcuse ravagii.
Îngrozitoare sunt însă erorile făcute în cunoştinţă de cauză, cu efecte devastatoare asupra unor fiinţe, oameni sau animale, care trăiesc în apropierea noastră.
Aţi auzit de cetăţeni care sunt obligaţi să umble săptămâni şi luni în şir după teancuri de hârtii inutile, doar pentru a justifica activitatea unor funcţionari ? Aţi văzut oameni care au urmat tratamente costisitoare, deşi n-aveau nevoie de ele ?
Fiindcă pisicile mele se înmulţesc într-o veselie şi în apropiere nu există un laborator unde să le pot steriliza, m-am interesat dacă nu aş putea da câteva dintre ele, spre adopţie, unei fundaţii pentru îngrijirea animalelor abandonate. Nu face aşa ceva, m-a sfătuit un domn. E ca şi cum te-ai împrumuta la cămătari. Îţi vor cere necontenit bani pentru întreţinere, iar pisicile tale vor fi aruncate imediat.
Şi atunci mi-am amintit de dubele care vin noaptea şi aruncă sute şi mii de câini, în tot ţinutul. Pădurea, câmpul şi străzile localităţii sunt împânzite de cete de patrupezi flămânzi şi sălbăticiţi. Un elev din clasa a V-a mi-a povestit cum îi ucid ţăranii pe intruşi, cu bâtele sau punându-le otravă şi sticlă pisată în bucăţi de mămăligă. Uneori, la acţiunea asta dau o mână de ajutor şi copiii. Toată iarna am văzut un câine uriaş,cutreierând prin fundul grădinii mele. Fără niciun adăpost, a îndurat eroic gerurile cele mai aspre. Mă gândeam că suferă de foame şi îmi era o milă sfâşietoare de el. Într-o vreme am văzut că avea o labă ruptă. Am început să-i duc hrană. L-aş fi adoptat, deşi pare o adevărată fiară, dar am şi eu câţiva maidanezi care abia încap în curte. El m-a urmărit şi acum mă aşteaptă în faţa porţii. Neştiutor, trece prin straturile de ceapă şi mi le distruge. Între timp au mai apărut doi ogari şi câteva exemplare canine de talie mică.
Mă gândesc cum ar putea trăi un om cu o minte normală - având, adică, milă pentru ceea ce este viu şi suferă - într-o lume în care monştrii pozează chiar şi în iubitori de animale.
P.S. 1.O postare de pe Facebook mi-a reamintit de poetul-martir Radu Gyr, care a fost torturat douăzeci de ani în puşcăriile comuniste. Oricât mi-aş bate capul, nu-i voi putea înţelege pe cei care fac rău în mod gratuit, din invidie ori pentru a obţine privilegii de la mai marii vremii.
2. Fundaţiile în care lucrează nemernici fac un mare rău animalelor, aruncându-le la ţară, unde sunt ucise cu bestialitate. Orăşenii au, orice s-ar spune, o mentalitate superioară şi, dacă se găseşte un deştept care vrea să omoare nişte câini, imediat apar o sută de oameni care i se pun împotrivă. Un profesor, coleg cu mine, mi-a povestit despre un aşa-zis vânător care îi împuşcă pe bieţii câini în burtă, lăsându-i să moară în chinuri sau îi jupoaie şi îi arde de vii.
8 comentarii:
Faptul ca la tine în grădina deja a răsărit ceapa ,este o notă de hărnicie pe care eu n-o merit încă.Lucrez ştiinţific şi urmăresc temperatura solului. Şi asta îmi spune că "motanul Arpagic" ar suferi dacă l-aş îngropa acum . :) Chestia cu neuralizarea sodei caustice din ochiul nefericitei mame , cu vitriol , mi se pare deja prea mult . Se vede treaba că gluma profei de chimie a fost luată în serios de "proasta satului". Că nu pot să-i spun altfel. Nu prea trecuse nici tuta aia pe la şcoală...Mulţi analfabeţi ! Şi eu care credeam că societatrea noastră abia a început să-i fabrice. Cât despre animăluţele vagaboante...mă gândesc serios dacă n-ai face bine să te gândeşti la rentabilitatea unei mici afaceri cu MĂNUŞI ! :) Răsadurile de ceapă ţi-ar scăpa de stres.
Radu,
dragul meu, treaba cu soda caustică se întâmpla când eram elev în clasa a VII-a. Mi-e jenă să spun în ce an. :)
Cât despre animale, sunt plin de compasiune faţă de ele şi nu voi înţelege niciodată de ce au fost lăsate la cheremul oamenilor. N-aş atenta la viaţa unui câine pentru nimic în lume. Eşti niţel sadic, nu crezi ? :)
Dragul meu Şerban , după primul set de injecţii antirabice ...s-ar putea să-ţi treacă compasiunea.După mine, animalele oricare ar fi ele ar trebui să aibă stăpân.Cele în stare de libertate ...ar trebui culese de pe drumuri, nu numai pentru eutanasiere, neapărat.Un export China cred c-ar fi avantajos. :)
Radu,
pe mail îmi parvenise încă un comentariu de-al tău, dar nu l-am mai găsit la moderare. A dispărut în mod misterios. L-ai şters tu cumva ?
Nu sunt un tip fricos, dar îmi este teamă de cai şi de câini, mai exact de muşcăturile lor. În urma uneia am rămas cu sechele, dar tot simt compasiune pentru toate patrupedele, mari sau mici. Nu mai vorbesc despre păsări. Am lăsat nişte grauri să-şi facă micile cuiburi în curtea mea şi n-am mai apucat nici să gust din cireşele mele. Din struguri am apucat să iau câţiva ciorchini. :) Te rog să reţii că nu mă consider un om bun. Nu încă.
Şerban ,
eu nu am şters nimic .Dacă nu apare sub articol îl vei găsi în SPAM şi dacă vrei îl poţi repune în " drepturi". Dacă nu, nu ! Vorba lui Păstorel din "Cozonacii" lui. Îmi cer scuze aici , de faţă cu toată lumea, dacă ţi-am atins o coardă sensibilă a sufletului, vorbind urât despre nişte biete animăluţe care n-au nici o vină că sunt lăsate de izbelişte. Poveşti cu grauri care au lăsat cu ochii în soare nişte ţărani dornici să scoată un vin de toamnă târzie , am auzit şi eu. În două ore un stol de grauri termină 15 tone de struguri fără prea mare greutate. Nici eu nu sunt rău de pagubă. Am învăţat de la viaţă că "din ce-ţi dă Dumnezeu îţi ia dr...jumătate".
Radu,
am găsit în spam ultimele tale comentarii şi le-am publicat. Am găsit şi altele, le-am dat drumul şi acelora. Le cer scuze celor care au comentat pe blogul meu şi nu şi-au văzut textele apărute. Nu mi-a trecut prin cap să le caut în spam.
Nu m-ai supărat cu nimic, dar am o percepţie...budistă asupra animalelor. Vine deopotrivă din ceea ce simt şi din convingerile mele. biblia a fost tradusă greşit în multe locuri, inclusiv acolo unde se spune că animalele nu au suflet. Dimpotrivă, în textul original scrie că au, după cum arată Walter-Jorg Langbein în "Lexiconul erorilor biblice". E un mare necaz să fim muşcaţi de câini, desigur şi am păţit-o şi eu, fiindcă nu scapi de ceea ce îţi este frică.
Şi convingerea mea este că au, Şerban. Şi au şi mândrie şi demnitate şi pot fi prieteni credincioşi dar şi duşmani înverşunaţi. Fiecăruia după cum merită ! :)
Radu,
nu ştiu de ce, dar comentariile tale intră în spam.
Problema este că nu putem trăi sufocaţi de câini şi de pisici. Crezi că eu promovez un stil de viaţă în care pisicile şi câinii să stea grămadă pe noi ? Soluţia ar fi la autorităţi sau la blestematele astea de fundaţii. Câinii să fie ţinuţi în condiţii decente, hrăniţi, trataţi şi sterilizaţi. Evident că ar trebui să fie daţi şi spre adopţie. În zece ani, ar dispărea de pe străzi. Dar cine să facă asta, când în ţara asta - ne vom pierde ca entitate inconfundabilă, dacă lucrurile vor merge tot aşa -, orice şef de echipă,care ar fi obligat să rezolve problemele celorlallţi, se transformă într-un satrap, proprietar de funcţie, fiind preocupat numai de genitalele şi de buzunarele sale ?
Trimiteți un comentariu