miercuri, 16 octombrie 2013

Un text trimis de poetul Valentin Emil Muşat

Era o vreme, în ţara asta...
de Marin Sorescu

Era o vreme când singurele sirene pe care le auzeam erau cele de  dimineaţa şi de la ora 15 când la Electro sau Oltcit se anunţa începutul sau sfârşitul unei zile de muncă.
Era o vreme în ţara asta când  cine termena liceul si intra la facultate era privit cu admiraţie şi i  se spunea cu respect, "domnul inginer sau domnul profesor, sau domnul  avocat. Când unul dintre ei, la cam 10-15 ani de activitate îşi dădea şi lua (dacă îl
lua) doctoratul tot oraşul se uita la el ca la Dumnezeu.
Era o vreme în ţara asta când dacă vedeai o maşină pe stradă ştiai că cel care se află în ea a muncit ca să o cumpere sau este vreun boss de  la partid. Mai târziu au apărut şi norocoşii câştigători la cecuri sau  loz în plic, dar îi puteai număra pe degetele la o mână într-un judeţ. Şi mai era o categorie cu maşini, cei care lucrau în comerţ sau  alimentaţia publică.
Era o vreme în ţara asta când dacă vedeai pe  cineva pe stradă între 8 şi 16, te gândeai că este în concediu, libere,  sau e bolnav săracu om şi merge la doctor.
Era o vreme în ţara asta  când dacă vedeai un poliţist pe stradă mergeai liniştit să îi ceri o  informaţie, sau daca voiai să te plângi de ceva, erai ascultat.
Era o vreme în ţara asta când dacă ajungeai la spital cu cineva şi trebuia  operat, îţi era frică să vii cu o floare la asistente sau cu
o cafea sau o sticlă de whisky la doctor, şi le mascai neîndemânatic -ca toată lumea - în ziar, sub haină convins că nu ştie nimeni ce e umflătura aia, de la piept. Când te întorceai fericit că nu te-a prins nimeni şi te  întâlneai cu altul umflat în piept te uitai superior şi zeflemitor la el gândind "ia uite şi la fraierul ăla, merge cu sticla ascunsă la piept  are impresia că eu nu ştiu că o duce lu dom doctor. !"
Era o vreme  în ţara asta când la şcoală, copiii mergeau în uniformă şi cum vedeai  unul pe stradă în timpul orelor ştiai că "este unul din ăia de chiulesc  sau nu le place şcoala" şi te uitai atent la el să vezi dacă nu e cumva  copilul vreunui coleg de fabrică. Şi ce bătaie lua acasă dacă afla tacso că a chiulit.
Era o vreme în ţara asta când abia aşteptai să intri în câmpul muncii, să te angajezi undeva, să îţi faci raport pentru locuinţă şi să aştepţi cu
înfrigurare, dar temei, să ţi se repartizeze  una, ca să te poţi însura, să te aşezi şi tu la casa ta, să îţi  întemeiezi o familie. Dacă nu aveai, nu prea îţi ardea de însurătoare,  că nu se uita nimeni la tine fără serviciu şi fără casă, că nu erai de  viitor.
Era o vreme în ţara asta când băieţi deştepţi erau  consideraţi cei care ştiau carte, dar să o citească, nu să o joace,  făceau o facultate şi terminau primii. La ei se uita lumea cu admiraţie: "ăsta e a lu Ilie de la sculărie. A terminat primul facultatea, l-au  luat ăia la Bucureşti. Eheeeeeeeeeeee, o să ajungă mare, e dăştept"
Era o vreme în ţara asta când dacă te întâlneai cu un cunoscut pe  stradă, te opreai bucuros să mai schimbi o vorbă, să mai auzi un banc,  să te lauzi cu ce ai mai făcut sau să îi spui cum a fost în concediu la  Mamaia, să te mândreşti că ai fost promovat sau ţi-a luat copilul la  liceu,
sau să îl inviţi peste o lună la ziua ta sau nunta copilului.
Era o vreme în ţara asta când veneai de la serviciu, băgai repede o  ciorbă caldă în tine şi ieşeai în faţa blocului "la una mică cu  băieţii". Una mică putea fi o minge, o ţâgară, o tablă, o bere, o şuetă, după priceperile fiecăruia, dar nu era unu să nu facă "una mică" cu  prietenii.
Era o vreme în ţara asta când mergeai liniştit pe stradă, nu îţi era teamă că te opreşte careva să te întrebe cât e ceasul sau de ce nu ai moţ la bască.
Era o vreme când lumea întorcea capul după militarii care treceau cântând sau în pas de defilare de la instrucţie,  acolo unde aceştia erau nevoiţi să treacă prin oraş şi auzeai pe câte  cineva spunând cu mândrie"uite mamă, trece armata".
Astăzi din  două în două ore se aud sirenele celor de la ambulanţă, de la smurd, sau de la pompieri care anunţă începutul unei
nenorociri sau sfârşitul unei vieţi sau destin.
Astăzi, toată lumea termină liceul, ia  bacalaureatul pentru că s-a dat lege să nu fie nici un analfabet fără bacalaureat, iar facultatea a devenit locul unde se pun la cale cele mai tari chefuri şi se adună puştoaice pentru "o linie".
Astăzi nu mai poţi merge pe trotuar pentru că nu mai ai loc de maşini staţionate şi şoferi grăbiţi.
Astăzi străzile sunt pline de oameni care în nici un caz nu merg la  serviciu, dar nici la doctor. Toată lumea e în concediu fără plată.
Astăzi când vezi un poliţist pe stradă te uiţi speriat să vezi pe cine  urmăreşte sau îl ocoleşti să nu îţi dea vre-o amendă aşa, pentru că l-ai deranjat când te-ai uitat la el. De regulă unde e gâtuit traficul, vei  găsi un poliţist în intersecţie, "fluidizând circulaţia".
Astăzi  când mergi la spital, nu mai mergi cu sticla ascunsă sub haină. Când  intri la medic
în cabinet înainte de a da cu bună ziua trebuie să dai cu plicul. Nu mai vezi pe nimeni cu pieptul umflat toată lumea intră cu  sacoşe burduşite. Nu se mai uită nimeni chiorâş, toţi paznicii ştiu că ai acolo feşe, vată, antibiotice, cearceafuri, dezinfectant,  medicamente, analgezice, perfuzii, pungi cu plasmă pentru operaţie.
Astăzi când vezi copii de şcoală, te întrebi dacă merg la şcoală sau la  discotecă, ţinuta este aceeaşi, machiajul la fel de strident, rucsacul  din spate are un caiet şi laptopul, ipodul, ifonul, sau tableta.
Astăzi tinerii nu mai au nevoie de serviciu ca să îşi întemeieze o  familie, doar de bani de la babaci şi îşi întemeiază câte o familie pe  săptămână fără acte, fără biserică, fără serviciu. Fetele abia aşteaptă să fie neveste sau nevestite la câte cineva, cine nu are câte un "ma  man" este ori urâtă cu crengi ori "tută".
Astăzi băieţi deştepţi
sunt cei fără carte, care reuşesc să "se învârtă" sau sunt "băieţi de  băieţi deştepti" care obţin bani uşor din "afaceri" cu fraierii. Cu cât  păcăleşti sau furi mai mult, cu atât eşti mai deşţept.
Astăzi când  te întâlneşti cu un cunoscut pe stradă, îl ocoleşti ca să nu te întrebe  cum o mai duci, sau să nu îţi ceară bani cu împrumut, să nu te invite la o nuntă.
Astăzi oamenii nu se mai întâlnesc în faţa blocului, le e  ruşine să se întâlnească şi la gunoi, se uită fiecare pe geam să se  asigure că nu e nimeni să se uite în gunoiul lui amărât sau să observe  că nici câinii vagabonzi nu zăbovesc lângă resturile lui, pentru că nici oase nu mai sunt în gunoi. Cel mai mult oamenii stau ascunşi în casă sau pleacă "la ţară " de zilele onomastice, ca să nu se trezească cu  invitaţi nepoftiţi. Nimeni nu mai zâmbeşte, toată lumea circulă cu capul în jos de ai zice că toţi
au pierdut câte un galben şi îl caută disperaţi. Te mir că nu se dau cap în cap.
Astăzi ieşi din bloc şi  după doi paşi apare unul cu un cuţit sau un pistol ţi-l pune la gât şi  te întreabă de ce te-ai însurat cu nevastă-ta, nu ştiai că era prietena  lui?
 Oare ce va fi mâine ? Va mai fi ţara asta ?

P.S. Marin Sorescu a murit în 1996. De atunci s-au întâmplat multe şi faptul că el este, aici, oarecum nostalgic apare acum perfect justificat. 

2 comentarii:

stefan s. spunea...

Da, vremuri duse si apuse ... cu tot cu zapezile de altadata!
Chiar asa, ce va fi maine? O intrebare lipsit de sens, nu-i asa, de vreme ce noi nu vom mai fi...

Şerban Tomşa spunea...

Ştefan S.,
:)