Arbitrii din fotbalul comunal

    Văzând prestațiile lamentabile ale arbitrilor de la acest Campionat Mondial - era să zic comunal -, mi-am amintit de o întâmplare petrecută cu zeci de ani în urmă, când se organizau un fel de campionate sătești. Totul era gândit ca la carte : tur-retur, jucători plătiți cu lăzi de bere, fluierași mituiți din belșug de gazde. Mai era câte un arbitru pe care îl apuca diareea în timpul celor mai aprinse faze de poartă și atunci el  lăsa totul baltă, și fugea, cu fluierul în gură, către cel mai apropiat lan de porumb. La centrările înalte, în careul advers, auzeai invariabil strigătele suporterilor :” Hai acu'! Capăt! Capăt!”  Când se făceau schimbări, fotbaliștii care stătuseră pe banca de rezerve intrau în teren, neatenți, cu țigara în gură și primea pe loc cartonaș roșu. Fețele arbitrilor erau albite de scuipații atacanților echipei gazde, iar fundașii aceluiași team descurajau vârfurile potrivnice, înfingându-le ace de siguranță în posterioare. Poate sistemul mai funcționează și azi, dar nu mai știu eu. Dacă aveau meci în deplasare, băieții erau urcați într-un camion și duși în localitatea care organiza confruntarea. După terminarea ostilităților se dădea liber la bere și la coniac, iar lumea ajungea acasă mulțumită și peste măsură de obosită.
      Echipa oaspete pierduse dintr-o eroare mai mult decât evidentă a arbitrului. După bătălie, un microbist se trăsese la câteva sticle de bere cu un fundaș al formației învinse. Sportivul era medic de meserie, dar se recrea și el, duminica, în acest fel.
- Și cum a fost, dom doctor, cu penalty-ul ăla, cu care ne-a bătut ăștia? întreba spectatorul. Că eu n-am văzut nimic în neregulă!
Doctorul a tras un gât de bere rece și a spus, gânditor :
- Nu știu, bre, care e treaba. Nici eu nu pricep de ce le-a dat ălora unșpe' metri. Ne-am luat la harță pe la centrul terenului, iar arbitrul a luat mingea în mână și, tot certându-se cu noi, a venit până în careul lu nea' Gogu, a pus mingea la punctul cu var și a fluierat lovitură de pedeapsă!