După o săptămână a brânzei care ține, neîntrerupt, din noiembrie, am înțeles, în sfârșit, atitudinea liderilor politici față bobor. Având un comportament de ovină, națiunea e tratată...ciobănește.
Să mă explic. Primii ani ai copilăriei au fost torturați de apucăturile unui cioban care avea grijă de oile sătenilor. Mare ură avea pe ele! Venea hotărât de la pășune și scotea o oaie pe care o lovea cu bâta până ce bietului animal îi dădea sângele pe nas și pe gură. Apoi o lua între picioare și îi lua beregata. Cum justifica el apoi lipsa oilor era un mister. Cert e că în casa lui, pe toți pereții, erau agățate în cuie pulpe vinete, de oaie, acoperite cu roiuri negre, de muște. Înjura copios mieii care nu stăteau cuminții și se zbăteau când le tăia gâtul, în curtea roșie de sânge și năpădită de un troscot des și gras. De la locul de joacă vedeam, întinsă în fața mea, toată ograda verde-roșietică a casapului. Îmi vine rău și acum de câte ori văd planta cu pricina!
Văd, la știri, că un alt lider de rumegătoare și-a dus turma direct într-o baltă cu smoală. Pompierii s-au chinuit îndelung să le scoată de acolo, dar păcurarul și-a măcelărit turma în întregime, imediat ce a văzut-o pe mal. Cum cei mai mulți oameni sunt iresponsabili, îi putem înțelege numai dacă le studiem inconștientul. Dar aici lucrurile sunt clare : ciobanii își urăsc oile. De ce? Nu-mi dau seama. Avem nevoie de un psihanalist.
P.S. Alaltăieri am făcut focul. E un anotimp de care ne vom aduce aminte multă vreme, precum altădată Mark Twain : ” Cea mai friguroasă iarnă pe care am trăit-o a fost o vară petrecută în San Francisco.”
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu