sâmbătă, 6 decembrie 2014

Imperiul imaginii

      Cum civilizația textului se află în declin și trăim într-un imperiu al imaginii, cinematografia și arta fotografică au deschise, în față, cele mai multe posibilități de exprimare. Semnificantul este mai puternic decât semnificatul rămas în plan secund, aproape dispărut.  Cât va dura? Când se va sfârși? Arta apropiată de simțuri va asista la sfârșitul dominației omului pe Pământ? Aparentul plăcut ochiului și stârnitor de ispite e suveran. Arta arată totul și nu mai ascunde nimic. Ideile sunt alungate, iar hainele mai mult îi dezbracă pe oameni decât îi protejează.  Ceea ce vedem a devenit esența lucrurilor. Teatrul și pictura sunt alte arte care ar putea profita de noua orientare a societății de consum. Este o situație opusă celei în care se află textul. Semnul a devenit scop în sine, exprimând doar propria formă. Adică, deseori, nimic.

P. S. Actul final al comediei umane va coincide cu începutul, într-un primitivism total al gândirii? Dacă primilor oameni li s-ar fi oferit mărgele colorate, tablete și alte jucărele, ar mai fi învățat ei să scrie și să citească? În definitiv s-a pornit de la necesitatea de a comunica. Deși are un impact copleșitor, imaginea poate transmite mai puține lucruri decât un text, activând instinctele primare : foamea, setea, sexul, dorința de a evita moartea și de a-i distruge, fizic ori moral, pe competitori. Și e perisabilă. Iar oamenii vor deveni/au devenit mai ușor de manipulat.

8 comentarii:

Augustin spunea...

Da, dragă Şerban, e o observaţie bună. Imaginea înlocuieşte textul. Uită-te în blogosferă, sunt foarte multe bloguri doar cu imagine. Cunosc tineri, inclusiv scriitori, care nu ştiu sa deseneze literele cu pixul. Aud că reforma învăţământului fără caiet şi stilou începe în Finlanda şi se va extinde foarte repede în toată lumea. Sigur că arta imaginii are limbaj universal şi poate fi "citită" imediat. Dar, e un drum sigur spre superficialitate.
O minimă consolare ar fi aceea că se mai citeşte totuşi pe monitor, tot mai puţin, dar se citeşte. Scrisul ca imagine.

Şerban Tomşa spunea...

Maestre DAD,
Ai formulat sclipitor : ”scrisul ca imagine”. Chiar bloguri prestigioase uzează în exces de poze, pentru a fi atractive. Unele sunt de bun-gust. E adevărat că imaginea ține de un limbaj universal, dar nu mă așteptam ca analfabetismul să înceapă tocmai din Finlanda. Altă uriașă surpriză îmi faci cu scriitorii care nu știu să scrie ”de mână”, cum se spune. Am văzut, ce e drept, o ziaristă care nu știa să exprime decât cu majuscule și habar n-avea de cratimă. ( La examene, lucrările scrise cu litere de tipar sunt anulate.) Am rămas cu gura căscată. Mie, dimpotrivă, mi se întâmplă să-mi sară aiurea o virgulă sau o literă, fiindcă tastez prost și încet. Și când te gândești că am cunoscut un nevăzător - era student la psihologie, prieten cu Radu Sergiu Ruba, îl chema Ioșca și îl conduceam zilnic la masă, pe vremea când locuiam în căminul ”6 Martie”, de lângă Facultatea de Drept din București - care dactilografia impecabil în camera sa, unde era mereu beznă, pentru că acolo becul nu se aprindea niciodată!
Oamenii redevin copii - nu inocenți, ci mai degrabă perverși - care vor avea nevoie cel mult de cărți cu multe și ispititoare imagini.
Te aștept mereu, cu drag, să-mi împrumuți idei pe care numai Domnia Ta le poți avea.

stefan s. spunea...

Aveți perfectă dreptate, domnule Șerban Tomșa. Mă dau exemplu pe mine însumi: mai repede postez fotografii proprii pe blogul meu, decât un text scris, la care trebuie să trudesc cel puțin câteva minute... Asta e, ne modernizăm, dar parcă sărăcim și sufletește din ce în ce.
Numai bine vă doresc!

Şerban Tomşa spunea...

Ștefan S.,
Vă mulțumesc pentru cuvintele frumoase. Da, sărăcim repede-repede. Mai mult, îmbătrânim într-un ritm stupefiant( și aici mă refer la mine). Oare o să ajung un bătrânel care, în loc să citească, se joacă toată ziua cu poze? :)

La Rose Jaune spunea...

teatrul, pictura, cinematografia ar putea profita, asa cum ati spus, in vremurile astea in care scrisul si cititul se pare ca sunt indeletniciri prea solicitante. insa nu cred ca se intampla asa. nu am auzit de vreo invadare a muzeelor si teatrelor. poate doar a cinematografelor; si in niciun caz cand ruleaza vreun film de arta. de ce are asa succes facebook-ul? se posteaza imagini si se dau like-uri. este ceva mai simplu de-atat?! asistam neputinciosi la agonia cuvintelor...

stefan s. spunea...

Poate, cine știe!!... Pentru o mai bună liniștire și relaxare a simțurilor... Există atâția bătrânei care se lipsesc cu mare plăcere de orice efort intelectual... Apoi, bătrânii filateliști, care pigulesc la ,,pozele” timbrelor, răsfoind clasoare și numărând zimții, nuanțele și defectele mărcilor poștale... Putem ști, cu mult înainte, unde vom ajunge și ce vom deveni?...
Gânduri bune și zile frumoase!

Şerban Tomşa spunea...

Ștefan S.,
:)

Şerban Tomşa spunea...

La Rose Jaune,
Foarte frumos spus!
Din păcate, se fac filme din ce în ce mai proaste - vezi producțiile americane cu bătăi, lupte cu săbii, împușcături, explozii, catastrofe, viruși care amenință omenirea și minoritari puși șefi peste toate departamentele -, iar capodoperele cinematografice nu mai servesc ca modele nimănui. Datorită bugetului redus, creațiile românești par niște reportaje și le recunosc imediat după imaginea mai mult decât precară. Să zic că arta fotografiei a făcut progrese remarcabile, având ca obiect atrocitățile comise de oameni?
Excelent formulat : ”scrisul și cititul sunt îndeletniciri prea solicitante” și ”asistam neputinciosi la agonia cuvintelor...”
Mulțumesc pentru vizită și scuze pentru că abia acum am văzut comentariul ( a apărut direct, fără să-mi apară la moderare, nu-mi dau seama cum s-a întâmplat minunea asta).