miercuri, 31 decembrie 2014

UN NOU AN FERICIT!

      De când mă știu am simțit perioada de iarnă ca pe adevăratele noastre sărbători, datorită decorului de poveste care modifică subtil comportamentul oamenilor. Bărbații devin mai puternici și mai înțelepți, femeile se fac mai frumoase. Ninsori fabuloase, viscole care mă scoteau timp, plimbări cu prietenii pe drumul care ducea la râu.
       S-au dus demult toate astea. Cu timpul ne obșnuim să ne bucurăm cu porția. Când troienește, mă gândesc la făpturile nevinovate care suferă, prin păduri și pe câmp, de foame, de sete și de frig. Îmi dau seama că există oameni care nu pot petrece, pentru că sunt prea singuri, prea bolnavi ori prea săraci ca să-și permită o bucată de cozonac pe masa lor modestă.
        Cum să te bucuri când știi că există atâtea ființe care, ca și personajul Fetița cu chibrituri, se uită prin vitrine la răsfățul celorlalți? Că există cetățeni care își trăiesc condiția de câini de pripas, tremurând, flămânzi și bolnavi, pe la uși străine? Că fericirea multora înseamnă masacrarea altora? Că, în fine, destui care trăiesc în România se simt ca într-o uriașă închisoare a foamei și a jalei?
       Totuși, le urez tuturor prietenilor și neprietenilor care încă se pot bucura : ”UN NOU AN FERICIT!”

12 comentarii:

Daniela Mihaela Drenea spunea...

Ne-am întunecat ,am pierdut scânteia de altădată,dar rămâne speranța.
Un an nou luminos!

Augustin spunea...

Dragă Şerban, îţi face cinste că ăn aceste zile de sărbătoare te gândeşti şi la cei oropsiţi. Şi eu mă gândesc şi-mi vine să plâng că nu-i pot ajuta.
La mulţi ani fericiţi şi ţie.
DAD

Şerban Tomşa spunea...

Daniela Mihaela,
E atât de ciudat comportamentul oamenilor care ar putea face lucruri bune pentru cei săraci, încât am senzația că trăiesc într-o altă lume decât cea știută, printre membrii unei specii fără legătură cu omenescul.

Şerban Tomşa spunea...

Maestre DAD,
Îți mulțumesc pentru cuvintele frumoase și pentru înțelegerea pe care mi-o arăți.Cred că semănăm cumva, iar lucrul ăsta mă onorează : dacă întâlnim un câine înfometat și slab și nu avem ce să-i oferim, nimic nu mai are sens în continuare. Mă uit cum aleargă toți ca bezmeticii după porții cât mai mari de hrană, după palate și munți de bani. La ce le-o folosi, din moment ce suntem ca și morți? Aud că nu știu ce actriță tocmai muri la peste o sută de ani. Alexandru Macedon e mort de mii de ani. Bach, Kant și Homer s-au dus și ei și uneori ne întrebăm dacă au existat. Eternitatea este scurtă și nu mai contează, acolo, un mileniu în p-lus sau în minus. Cei mai darnici oameni sunt cei care n-au mai nimic. Îți aduci aminte de Luminile orașului, filmul lui Chaplin? Omului ar trebui să i se interzică a acumula bunuri, pentru a nu-și pierde sufletul.

Augustin Radescu spunea...

Domnule, esti sigur ca ai vrut sa spui "un nou an fericit"?
Eu iti urez din suflet "un an nou fericit"!

Şerban Tomşa spunea...

Augustin,
Da, da, așa am vrut să spun : ”Un nou an fericit!” :) Mulțumesc pentru urare. M-ai înseninat un pic.

SOmeONE spunea...

La multi ani, Serban! M-am bucurat sa vad ca nu m-ai uitat, conversatiile cu tine au fost un mare privilegiu. Iti doresc, pe langa sanatate, o caruta mare de inspiratie (desi se pare ca nu duci lipsa). :)

Şerban Tomşa spunea...

SOmeONE,
Cum să te uit, dragul meu! M-am întrebat deseori ce mai faci și chiar eram îngrijorat în legătură cu tine. Îți mulțumesc pentru urări! La mulți și fericiți ani! Te îmbrățișez.

mrpye1 spunea...

Un an frumos si inspirat, cu multe momente interesante si oameni dragi! De fiecare data este o bucurie sa va citesc blogul... La multi ani!

Şerban Tomşa spunea...

mrpye,
Vă mulțumesc pentru urări! Aprecierea și bucuria sunt reciproce! La mulți și luminoși ani!

Camelia Săpoiu spunea...

Un An Nou cu sănătate, cu minuni mari și mici și cu puterea de a le putea vedea! La multi ani!

Şerban Tomşa spunea...

Camelia,
UN An Nou cu sănătate și pentru tine! Te îmbrățișez.