Oriunde te duci, constați că e prea puțin loc, prea puțină glorie și prea mulți aspiranți. Prea puțină inteligență și prea mulți deștepți.
E groasă dacă și Marian Vanghelie a ajuns să-și îndemne compatrioții ”să citească câteva almanahe! ”
Vanghelie trebuia doar să precizeze că trăim într-o epocă în care lectura cărților lui Bukowski și Kurt Vonnegut este benefică . Ambii scriu limpede, dur și inteligent. Duhnesc de talent. Primul e natural până la demență, al doilea stăpânește atâtea artificii literare, încât ajunge să spună, firesc, toate adevărurile despre nebunia vieții. Să îi lăsăm pe Joyce și pe Faulkner pentru cititorii profesioniști și să-i obligăm, prin lege, pe cetățenii care ar trebui să aibă grijă de alți cetățeni, să-i citească măcar pe acești doi falși americani.
Reproduc, din romanul Fii binecuvântat, domnule Rosewater ( Ed. Univers, București, 1980 ), o discuție dintre senatorul Lister Ames Rosewater și nora sa, Sylvia, care a fost nevoită să-și părăsească soțul.
”- Fiul meu nu merită o femeie la locul ei. El merită ceea ce are : camaraderia smiorcăită a curvelor, a bolnavilor închipuiți, a proxeneților și a hoților.
- Ei nu-s așa de răi, tată Rosewater.
- Din câte-nțeleg eu, tocmai asta-l atrage pe Eliot spre ei, faptul că n-au absolut nimic bun. [...]
- Nu vreau să discutăm în contradictoriu.
- Încă i-ai mai putea lua partea lui Eliot ?
- Da. Chiar dacă n-am să reușesc să lămuresc nimic altceva în seara asta, cel puțin dați-mi voie să vă spun atât : Eliot are dreptate în tot ce face. E foarte frumos ce face. Eu, pur și simplu, nu sunt destul de tare ca să stau alături de el. Vina-i a mea.
Fața senatorului trădă perplexitate mâhnită, apoi neputință.
- Spune-mi un singur lucru bun în legătură cu oamenii ăia pe care-i ajută Eliot.
- Nu pot.
- Bănuiam eu.
- E un secret, zise ea, forțată să pledeze, pledând ca disputa să se oprească aici.
Fără a bănui cât era de nemilos, senatorul o încolți mai departe :
- Acum te afli printre prieteni - ce-ar fi să ne spui și nouă care e acest mare secret?
- Secretul e că și ei sunt oameni, zise Sylvia.”
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu