Contabilitate sau despre cum își irosește viața un om

Aproape 35 de ani am fost la slujbă. Când nu am predat, am făcut planuri de lecții, materiale, documente, mii și mii de hârtii inutile.
5-6 ani am stat și am cuvântat prin ședințe.
Destui ani am tot reconstruit o casă.
Multă vreme am muncit în grădină, am cultivat legume și am sădit pomi.
Am dormit puțin.
E timp mult, pierdut iremediabil.
Dar am, în bilanțul meu, și o vreme fericită.
Anii - mulți! - în care am citit.
Perioada petrecută cu fiica mea, când era mică și ne jucam împreună, făceam oameni de zăpadă și, mai târziu, când scriam sau discutam despre literatură.
Ani în care am îngrijit pisici și câini.
Doi ani în care mi-am scris romanele și am făcut sport.
Puțin, foarte puțin.
De aceea sunt convins că un scriitor sau un artist trebuie să aibă suficiente mijloace materiale pentru a nu se duce zilnic la serviciu și a nu-și consuma zadarnic sănătatea și timpul dăruite de Dumnezeu.
Cum suntem un neam de excepție, la noi numai Sadoveanu a trăit din veniturile realizate prin arta sa. Ar fi putut și Rebreanu, dar el se încărca serios cu corvezi aducătoare de bani.
Caragiale - ah, cât de român era Nenea Iancu, deși avea sânge de albanez grecizat! - găsise formula fericită a sinecurii. Avea servicii unde se prezenta doar pentru a-și ridica salariul!

P.S. Un scriitor important mi-a mărturisit recent că a cerut o sinecură altui important scriitor care e înfipt bine într-un ”post însemnat”, în ciuda vârstei sale venerabile. Deși făcuse anterior promisiuni luminoase, al doilea autor l-a refuzat pe primul. Trăiască solidaritatea de breaslă!