duminică, 4 octombrie 2015

Nobilul Henry de Montherlant

        Pentru a îmblânzi stresul provocat de corvezile pe care mi le impune serviciul, deschid Cazul Exupere de Henry de Montherlant ( Editura Univers, București, 1975, colecția Globus ) și sunt din nou impresionat de forța și de farmecul epic al scriitorului francez. Montherlant exprimă, precum Balzac odinioară,  adevăruri fundamentale, legate de viața de fiecare zi. Țin minte că am fost profund tulburat de Celibatarii, iar Cazul Exupere m-a cucerit de la prima lectură. Iată o mostră de observație demnă de un mare scriitor : ”Oamenii pot fi împărțiți - fapt important la care nu ne gândim îndeajuns - în două categorii : cei cărora nu li se iartă nimic și cei cărora li se iartă totul. ( Cei cărora nu li se iartă nimic sunt în general și cei mai buni. ) Lui Colle i se ierta totul.” E ca în textul Ecleziastului : ” Cui are i se va mai da, iar cui n-are i se va mai lua.
Ironia lui Montherlant este dură, mergând până la disprețul crunt. Îl despart de Céline stilul și perspectiva narativă, care tratează altfel vulgarul și biologicul.
 Céline e un plebeu cinic, Montherlant este un nobil. Tot cinic.

P.S. Ce fac demnitarii pentru a îmbunătăți procesul educativ? După ce și-au dublat salariile și indemnizațiile, s-au gândit să mărească norma cadrelor didactice la 25 de ore . Lăsând la o parte babilonia administrativă care se va instaura, au ei idee ce înseamnă să predai zilnic, la intensitate maximă, șase ore pe zi, la clase compuse în mare măsură din copii cu handicap mintal, cei mai mulți dintre ei fiind urmași de violatori, bătăuși, toxicomani și pușcăriași? Las la o parte testele, tezele, rapoartele și documentele școlare pe care un dascăl trebuie să le rezolve zilnic și care consumă mai mult de 8 ore de muncă, adică norma repartizată unui profesor, tratat ca un muncitor necalificat ori ca un hârțogar care nu se ridică de pe scaun. Nu e de mirare că stresul crește în timp ce calitatea muncii scade, ca și în spitale, unde nu mai sunt destui medici. Aud că o învățătoare s-a sinucis din cauza stresului provocat de o iminentă inspecție. În învățământ, golurile sunt umplute cu suplinitori ( e drept, unii dintre ei sunt bine pregătiți), dar încă nu s-a găsit formula salvatoare pentru a face, dintr-un cetățean nevinovat, un medic...suplinitor.


4 comentarii:

Ella spunea...

Unele dintre articolele scrise de tine uneori fac parte (pentru mine) din categoria SF.... Nu prea stiu ce inseamna sa fii dascal dar stiu ca cel mic al meu are o învatatoare care vorbeste extraordinar de încet! Rezultatul este ca auzi si musca in clasa la ei, ptr ca daca fac galagie nu mai aud ce spune învatatorea! :) Chiar nu inteleg la ce te referi in legatura cu nr de ore ptr ca învatatoarea de care tocmai ti-am povestit lucreaza 30/saptamana!
Ooops... sa nu dai ca eu doar scriu cum e aici! :)))
ps. Vreau sa iti mai spun ca am un trafic pe blog destul de mare si multe persoane intra de la tine de pe blog! :)
Daca tot intrati, chiar nu inteleg de ce nu lasati si un gand, un comentariu... Mi-ar face placere! Multumesc Serban!

Şerban Tomşa spunea...

Ella,
Află că nici nu divulg detalii, pentru a nu-mi supăra foștii prieteni care fac politică.
În anumite medii, dacă vorbești încet, te bat elevii cu cocoloașe de pâine și de hârtie și nu te ascultă nimeni. Te dau afară din clasă. :)
Știi că sunt profesori care aleargă pe la patru școli, pe o rază de mulți kilometri, pentru a-și face norma obligatorie de 18 ore? Că nu le rămâne mai nimic după ce plătesc benzina?
Am avut și eu 30 de ore pe săptămână, pentru câțiva lei în plus, dar trăgeam ca la galere. Se întâmpla în urmă cu 25 de ani.
Acum am 21, dar știi cât trebuie să muncești la o disciplină de examen, în condițiile în care elevii nu mai citesc nici textele din manuale?
Cum e plătită tăcuta ta învățătoare?
Șoptind și fără pic de stres, aș putea preda și 40 de ore săptămânal. Ba chiar aș scrie mai multe cărți, în puținul timp liber.
Îmi pare bine că prietenii mei intră și la tine. :)
P.S. Nu vorbesc despre școala mea ( aici nu prea sunt handicapați), ci de condițiile în care muncesc unii dintre colegii mei.

Julian Muscalu spunea...

«Aud că o învățătoare s-a sinucis din cauza stresului provocat de o iminentă inspecție»
Acum mai mulți ani («nu spui câți».. peste 10) trebuia să am lecția (inspecția) în vreo 20 de minute... Și cineva («nu spui cine», nici n-are vreo importanță, ulterior am devenit chiar prieteni) îmi povestea în cancelarie, cu lux de amănunte, cum o învățătoare avusese un șoc în timpul unei inspecții și rămăsese paralizată. (Îi dădea de mâncare fetița ei de câțiva ani, cu linguruța.. Asta povestea soțul ei, profesor).
...De ce atâta sadism?... Care era câștigul efectiv al celui care dorea să-mi creeze o stare emotivă puternică?... (Eu știam doar DE CE vroia asta. Totuși m-am "înrăit" atunci, pe moment. Dar mi-a trecut chiar în ziua aceea. L-am iertat repede. ȘTIAM că TREBUIE să-l iert.. și că mă voi SIMȚI mai bine dacă îl iert.. și așa a fost...)

- Eu știam pe-atunci că sunt "unii sunt oameni fără Dumnezeu". Acum știu că prostia și ignoranța unora este prea mare. Și vreau mult să mă rog pentru ei. În același timp mă rog și pentru mine... Dacă ei nu mai sunt atât de ignoranți, se cheamă că este un câștig și pentru mine. Eu așa «percep» :))
- Este îngrozitor de greu să explici ce se întâmplă azi în «Învățământ». Parcă îmi era mult mai ușor înainte, să definesc o situație, să descriu o stare de fapt. Azi?... Aleluia !!.. E un haos asemănător cu ce era în «zona politică» în anii '90. Numai că de «economie și legi» le pasă tuturor, într-un fel sau altul. De «Învățământ» le pasă oamenilor ca de izmenele lor...
- Aș da zile de la mineee // Să ajung la 65 cu bineee... (Eu aș da cuiva 19 ani pe degeaba - dar cum să-i dau și cui să-i dau?... Oricum, nu-i vrea nimeni).
P'ormă, cum să mai ajungi la 65 de ani «cu bine»? Care bine? Ăsta de acuma? Ha!... Numai bine nu pot spune că sunt.

- «Doamne Iisuse Hristoase, fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă pe mine păcătosul»... Eu nu văd scăpare decât în Hristos. Și asta de vreo 20 de ani... Dar poate că sunt mai fericiți cei care mai au ȘI «alt fel de speranțe». Eu nu mai am decât nădejdea în Hristos. Într-un fel mă bucur, ca un sihastru, cu voluptatea ascetismului. Mai ales că, până la urmă, toți ajung aici - dacă nu li se curmă brusc viața terestră... Dar vorbele astea nu fac decât să minimalizeze importanța virtuții creștine. Cu cât scriu mai mult, cu atât am senzația că o «pângăresc». Ar fi bine să las pe alții, mult mai demni decât mine, să vorbească despre astea. Slavă Domnului, au fost și sunt atâția creștini care au avut o reputație demnă de luat în seamă. De exemplu, azi se împlinesc 22 de ani de când Dumitru Stăniloae a plecat într-o altă dimensiune, într-o viață veșnică... Dar ce păcat că-l punem încă pe Hristos între paranteze!... Unii dintre noi ÎNCĂ ne ascundem ca tâlharii. Majoritatea nu-l pun nici măcar «în paranteze». Ce nu înțeleg eu este «de ce îmi este teamă mie, dacă mie, totuși, nu mi-a fost teamă de nici un om?»... CRED că încă n-am dorința să explic UNORA ce am scris eu aici... Și de aia nici n-am dat nume și l-am pus și pe Hristos «între paranteze»... Na, că l-am scos.. am făcut și «paragraf» special, cu liniuță, frumos, să se vadă clar. (Să să supere dușmaniiiii... C-am mașina cea mai tare și gagica cea mai mareeeee... Jesus Christ!!!)

- «Învățământul» a ajuns rău de tot. Dacă se poate și mai rău de-atât atunci poate găsim o plăcere «marmeladoviană»... Să vedem cât de jos putem ajunge, cât de mult putem aluneca în prăpastie.

(Textul de mai sus, pus oriunde pe Facebook, nu ar aduna în total mai mult de 10 Likes, cred eu. Dar cea mai lăbărțată chiloțăreasă adună mii de Likes într-o zi)

Şerban Tomşa spunea...

Julian,
Frumoasă intervenție! Felicitări! Cred că ai putea scrie niște cărți splendide.
Responsabilii cu învățământul au de gând să-l coboare continuu, până la distrugerea totală, așa cum s-a procedat cu economia, cultura etc. Am devenit o țară de consumatori ai produselor aruncate de alții. Deși la școala mea e un climat cât de cât civilizat - nu ca în Rahova sau în Ferentari, nu-i așa? -, mi-aș schimba meseria și locul de muncă și acum, dacă aș avea posibilitatea.
M-am săturat până-n gât să port responsabilitatea rezultatelor obținute de niște inconștienți la examene.