luni, 21 martie 2016

O interpretare. Magia literaturii în ”Maestrul și Margareta” de Mihail Bulgakov

    Epilogul romanului Maestrul și Margareta ne pune pe gânduri.  După ce Woland și ai săi părăsesc Moscova, se întâmplă tot felul de lucruri neobișnuite. Motanii negri sunt împușcați ori persecutați. Cetățeni cu nume ca Wolman, Wolper, Volodin, Voloh, Vetcinkevici, Korovin, Korovkin și Karaveav sunt arestați. Aceeași soartă o are un bărbat care se apucă să facă scamatorii, în tren, cu cărțile de joc. Un individ produce panică într-un restaurant din Iaroslavl, când apare cu un primus luat de la reparat. Unele personaje își schimbă statutul, altele dispar pentru totdeauna. ”Bine, dar cu toți ăștia ce s-a întâmplat? Dați-mi voie! Nu s-a întâmplat absolut nimic și nici nu se poate întâmpla, pentru că nu au existat niciodată în realitate, cum nu a existat nici simpaticul actor-comper, nici chiar Teatrul, nici bătrâna cărpănoasă, mătușa lui Porohovnikov, care lasă să putrezească valuta în pivniță și, de bună seamă, nu au existat trompete de aur și nici bucătari obraznici. Toate acestea Nikanor Ivanovici le visase, sub influența nemernicului Koroviev.” Mihail Bulgakov, Maestrul și Margareta, Humanitas, București, 2003, pag. 416 )
     ”Ancheta penală” stabilește că ”membrii bandei criminale sau, poate, numai unul dintre ei ( bănuiala cade îndeosebi pe Koroviev ) erau hipnotizatori dotați cu o forță nemaivăzută și care puteau să se arate acolo unde nu se aflau în realitate. Afară de asta, ei le insuflau celor care aveau de-a face cu dânșii că unele obiecte sau oameni se află acolo unde nu erau în realitate și invers, îndepărtau din câmpul vizual acele obiecte sau oameni care se găseau de fapt acolo.” ( pag. 412) Parcă am vorbi despre autor, narator și celelalte instanțe narative! Primăvara, pe lună plină, Ivan Nikolaevici se plimbă pe sub teii de lângă Patriarșie prudî și contemplă îndelung, cu mințile rătăcite, locuri legate de întâmplările stranii relatate în roman. După ce profesorul ajunge acasă, ”bolnav”, i se face o injecție care îl adoarme. ”După injecție, toate se schimbă pentru cel adormit. De la patul său, luna așterne spre fereastră o cărare luminoasă, largă, și pe această cărare urcă un om în mantie albă, cu căptușeală sângerie. Urcă spre lună. Lângă el pășește un tânăr îmbrăcat cu un hiton rupt și cu obrazul mutilat.”( pag. 420) Discuția dintre cei doi este indimenticabilă :
” ̶  O zei, o zei! Spune cel cu mantia, întorcându-și chipul semeț spre însoțitorul său. Ce supliciu banal! Dar, spune-mi, te rog, - și aici, chipul său semeț capătă o expresie rugătoare – așa e că nu s-a petrecut în realitate? Spune, te implor, așa e?
̶  Nu s-a petrecut în realitate, răspunde vocea răgușită a ce celuilalt, ți s-a năzărit numai.
̶  Poți să juri? Îl roagă, lingușitor, omul cu mantia.
̶  Jur! răspunde tânărul, zâmbind.
̶  Nu mai vreau nimic! Strigă cu glasul frânt omul cu mantie și urcă tot mai sus spre lună, trăgându-l după el pe celălalt. În urma lor pășește calm și maiestuos un câine gigantic, cu urechi ascuțite.”(pag. 420)
Și vraja nu se oprește aici :
Atunci, raza lunii se învăpăiază și din ea curge un râu de argint, care se revarsă peste tot. Luna e stăpână, luna joacă, dansează, se zbenguie. Atunci, din șuvoiul de lumină se desprinde o femeie de o frumusețe răpitoare, care se apropie de Ivan, însoțită de un bărbat cu barbă lungă și priviri speriate. Frumoasa îl ține de mână. Ivan Nikolaevici îl recunoaște imediat. E oaspetele nocturn. Numărul o sută optsprezece. Prin somn, Ivan Nikolaevici își întinde brațele spre el și întreabă pătimaș :
̶  Va să zică, acesta a fost sfârșitul?
̶  Acesta, discipolul meu, îi răspunde numărul o sută optsprezece, iar femeia vine lângă Ivan și-i spune :
̶  Acesta, desigur. Totul s-a sfârșit și toate au un sfârșit... O să te sărut pe frunte și totul o să fie bine pentru dumneata...

Vorbind, se apleacă și-l sărută pe frunte, iar Ivan se întinde spre ea, privind-o în ochi, dar femeia se trage înapoi și se îndepărtează împreună cu tovarășul ei de drum, spre lună...”( pag. 421)
O, irezistibilă, fascinantă literatură! Romanul lui Bulgakov ne oferă, în final, cheia propriei interpretării : literatura este o magie care scapă, prin puteri inefabile, de constrângerile rigide ale factorilor sociali și politici, vremelnici și caracterizați de îngustime a spiritului.
     Maestrul și Margareta, poate cel mai frumos roman scris de o mână omenească, este și metaliteratură.

4 comentarii:

Augustin spunea...

Este excelent textul acesta. Eu sunt fascinat de roman, Îl tot recitesc, dar tu pui lucrurile la punct în ce-l privește într-un mod extraordinar.Aș fi vrut eu să fi putut scrie aprecierile tale. Felicictări! Un excelent eseu într-o pagină!

Şerban Tomşa spunea...

Maestre DAD,
Îți mulțumesc pentru cuvintele frumoase! Abia acum cred că am intuit o perspectivă validă de interpretare. Rămâne să citez și dialogul celor doi care merg pe cărarea de lumină a lunii. Când pleacă, demonii lui Woland îl iau și pe Maestru, care evocă atât de frumos Yerushalayimul etern.
Întâmplarea a făcut să nu găsesc un final potrivit pentru un roman pe care-l scriu. Așa că am recitit capitolele finale ale mai multor capodopere. Printre ele, Maestrul și Margareta. (În treacăt fie zis, sunt foarte dezamăgit, acum, de încheierea Orbirii lui Canetti.) Altminteri țin permanent romanul lui Bulgakov pe lângă mine.

Miron Dan spunea...

Multumesc , draga Serban, pentru ca mi-ai amintit de Mihail Bulgakov!
Mi-a placut mult Garda alba, si-am vazut la televizor pe tvr2 anul trecut ecranizarea Zilelor Turbinilor, dar sunt topit dupa Maestrul si Margareta!
Ah, romanul asta, l-as putea citi la nesfarsit, fara sa-l pot termina cu adevarat vreodata, cred ca nici nu poate fi incheiat, e ca toate cartile mari, imediat de ajungi la final, trebuie sa-l recitesti iar si iar. E un perpetuum mobile al desfatarii estetice!
Bulgakov a muncit la el 12 ani si l-a scris in 8 variante, in conditii de disperare profunda, inconjurat de dragostea si devotamentul Elenei Sergheevna. Scrie un roman ca asta si apoi poti muri linistit! Dar el a meritat nu doar linistea ci si mantuirea: "Esti liber! Liber! El te asteapta!" Ce mult mi-ar place sa se spuna asta despre fiecare dintre noi!

Şerban Tomşa spunea...

Dan,
E un roman unic, inegalabil. Rezistă în timp mai bine decât majoritatea capodoperelor literaturii universale, fiind scris pentru cititori, dar fertil fiind și pentru critici. E magic, e divin. Despre ”Maestrul și Margareta” se poate scrie o întreagă bibliotecă. E bine că ai amintit chinul lui Bulgakov când a elaborat acest text fără seamăn, scris, vorba lui Cărtărescu, în complicitate cu Divinitatea. ( Să zic că ulterior a pierdut manuscrisul și a refăcut romanul din memorie?) Stalin, care nu era prost, îl aprecia pe Bulgakov, deși i-a interzis dreptul la semnătură.
Îți dai seama ce înseamnă să-l faci pe Dumnezeu personajul și cititorul tău? ”El ți-a citit romanul.”
În fine, mă bucur că îți place Bulgakov. Știam, din ”Pata violetă”, că și pe tine te fascinează Yerushalayimul cel veșnic.