duminică, 6 martie 2016

Psihanaliză involuntară : I. G. Duca despre regele Carol I

    Constatam cu tristețe că, la neamurile proaste, nici dinastiile nu țin mult. Sunt distruse, roase, compromise. Acum, când se împlinesc 150 de ani de la urcarea pe tron a lui Carol I, Mihai I e la capăt de drum și monarhia e moartă de mai mulți ani.
     În Memoriile sale, I. G. Duca îi dedică primului rege al României zeci și zeci de pagini. I. G. Duca e un om inteligent, cult și manifestă multă echidistanță. Uzează de atâta diplomație, când vorbește despre Carol I, încât ajunge să se contrazică. Într-un loc zice că avea ”o frumoasă inteligență”, în altă parte spune că nu avea ”o inteligență excepțională”. Îi laudă meritele, dar subliniază apăsat mediocritatea augustei personalități. Era gelos pe Cuza - în 48 de ani, Carol n-a făcut, spune I. G. Duca, niciun act măreț, precum precedesorul său și s-a purtat foarte urât cu urmașii lui Alexandru Ioan -, invidios pe Brătieni, dominat de calcule meschine și de o mare grijă pentru imaginea sa. Abia mort, arată I. G. Duca, regele capătă măreția pe care n-a avut-o niciodată când era viu. Dar, lucru important, Carol I uita repede afronturile, ierta ușor - mai ales când avea interesul - și nu era răzbunător.
    La pagina 110, în primul volum al Memoriilor ( Editura Expres, București, 1992 ), I. G. Duca îl psihanalizează involuntar pe Carol I, surprinzându-i magistral personalitatea : ”De altfel, cine vrea să înțeleagă psihologia regelui și lipsa de orizont a concepțiilor sale, nu are decât să privească Castelul Peleș ( cacofonia îi aparține autorului - n. m. Ș. T. ). În loc să-l înalțe pe un loc deschis, l-a așezat într-o vale nu cu totul fără orizont, dar cu orizont restrâns. Culmilor care oferă priveliști întinse - și culmi putea găsi la câțiva metri abia! - le-a preferat o poziție dosnică și desimea brazilor, iar ferestrelor mari, care lasă să pătrundă din belșug razele soarelui atotstăpânitor, le-a preferat vitraliile cu tonalități misterioase și coridoarele veșnic întunecoase, ce dau Peleșului un aspect medieval și o înăbușitoare tristețe. Cine a spus că o casă este oglinda sufletului celui care a clădit-o nu s-a înșelat. Îi plăcea mai mult întunericul decât lumina, mediocritatea decât adevărata măreție. Toată mentalitatea regelui Carol e exteriorizată în castelul de pe poalele Bucegilor.”
     Când am vizitat Peleșul, am constatat că e, într-adevăr, o construcție întunecoasă, cu interioare de subterană, sufocante și m-am întrebat cum a putut viețui acolo o familie regală.
 

7 comentarii:

Miron Dan spunea...

Carol era un om de moda veche, auster, cu o educatie exclusiv militara, care-si reprima sentimentele in spatele unei raceli decente si politicoase. Un exemplar tipic al lumii antebelice, al acelei La Belle epoque, in care exista o distanta astronomica intre elitele aristocratice si popor. Cat despre mediocritate, asta era trasatura generala a capetelor incoronate europene (Kaiserul Wilhelm al II-lea, Regina Victoria, țarul Nicolae al II-lea). Carol al nostru era onest, politicos, punctual si foarte meticulos (calitati potrivite pentru o cariera militara sau administrativa), care-si purta coroana si-n somn, cum zicea regina Elisabeta, sotia sa. Macar de-ar fi si Johannis la fel.

Şerban Tomşa spunea...

Dan,
Sunt binevenite completările tale. Se vede că ești istoric de meserie. Punctualitatea și rigoarea nemțească au fost binevenite în atmosfera balcanică a politicii noastre. Din păcate, s-a pierdut și ce adusese austerul Carol I. Accept mediocritățile în funcții de conducere - e apanajul lor : îl vezi pe Moisil conducând o instituție? -, cu condiția să nu li se urce la cap privilegiile și să nu înceapă a face prăpăd.
În ceea ce-l privește pe Johannis, am crezut inițial că face pe prostul. Dar, să fiu iertat, el chiar este un bou de mere.

Miron Dan spunea...

Mediocritatile ajung de obicei in functii de conducere, asta pare a fi o lege nescrisa a epocii noastre, nu stiu daca este o caracteristica a democratiei, dar cel mai rau e cand nulitatile ajung la conducere. Din nefericire, persoanele de valoare care se intampla sa mai ajunga in frunte isi pierd deseori simtul masurii si sufera de grandomanie.

Şerban Tomşa spunea...

Dan,
E curios că oamenii de valoare își pierd simțul măsurii și se comportă reprobabil când ajung în funcții de conducere. Dar geniile, trebuie să recunoști, nu ajung niciodată în funcții de conducere. Ori refuză demnitățile, ori sunt marginalizați. Îi vezi șefi pe Cehov, Dostoievski, Gogol, Faulkner, Bukowski, Dostoievski sau Kafka? Musil nici nu atingea banii, pe Bacovia îl întreținea soția, Aldulescu face foamea, Van Gogh la fel.

Bogdan Gradinaru spunea...

Va urmaresc de ceva vreme blogul si am avut multe de invatat din el, dpret urmare firitisiri! Imi permit totusi sa intervin cu un scurt comentariu, cum a remarcat si dnul Dan Miron, castelul este probabil construit dupa sablonul prusac, de juncker de Ev Mediu tarziu (de altfel stil neo-gotic). Ramura șvăbească a dinastiei de Hohenzollern a mai construit casteluri, într-un stil relativ asemănător și oricum mai toate, ca și Peleșul, izolate, în munți. Pe de altă parte, încă legat de locație, personal cred că nici nu se putea mai bine ... trebuia puțin mutat centrul de gravitație dinspre București. Oricum de bine de rău momentan este al treilea monument ca și număr de turiști din România, după Casa Poporului și castelul Bran (ambele beneficind totuși de atenția turiștilor și de pe urma legendelor ce le ”bântuie”).
Cred că și mai tăioase și caustice memorii, chiar decât IG Duca, despre casa regală și anturajele ei, a scris Argetoianu. (O descriere a Peleșului a sa nu imi amintesc să fi citit, dar cu siguranță a Palatului regal din București .. )

Şerban Tomşa spunea...

Bogdan Grădinaru,
Vă mulțumesc pentru cuvintele frumoase și pentru completări. Firește că aveți dreptate. Faptul că pe mine mă sufocă interioarele Peleșului nu scade cu nimic importanța castelului. E o impresie a mea, inofensivă, subiectivă, fără greutate culturală.

Miron Dan spunea...

Domnul Bogdan Gradinaru are dreptate, miroase a spirit prusac, chiar daca regele nostru provine din ramura svabeasca. Personal, imi place mai mult Pelisorul, e mai cochet si mai intim, se vede gustul reginei Maria, pare un cuib de familie.