luni, 30 mai 2016

Fabula întoarsă

    Alcoolul este pe nedrept demonizat. În realitate, defăimata licoare ridică la pătrat sau la cub calitățile pe care o persoană le are deja. Celui talentat îi aduce inspirație, harnicului îi reaprinde pofta de a munci, pe deștept îl face mai inteligent, pe vorbăreț îl transformă în lătrău, pe geniu îl pune la treabă și îl umanizează nițel, pe credincios îl târăște mai bine către smerenie, trântorului îi face cadou un pat cu salteaua moale, pe bătăuș îl înzestrează cu mai multă violență, iar melancolicului îi pune, în ochi, diamantele lacrimilor. Prostului, evident, îi sporește tâmpenia, i-o face mai agresivă și de netolerat.  A bea nu este un păcat în sine : a fi mai prost decât erai este un semn de decădere.
    Îl văd, la televizor, pe un cunoscut om politic, proaspăt scos din damigeana cu whisky. A urcat toate treptele ierarhiei sociale, a ocupat cele mai mari funcții în stat, a promis țepe corupților, a stat numai beat pe la Cotroceni ( aducându-și tupeul și nesimțirea la dimensiuni cosmice, cum s-ar exprima autorii de comentarii școlare!) și a câștigat încrederea intelighenției românești, lucru nemaivăzut până la mandatele sale. Ar fi putut să transforme în bine o țară întreagă, însă a devenit un fel de Lăcustă-Vodă : a tăiat la greu salarii, a disponibilizat oameni ca pe nimic ( fără studii de impact ), și-a înjurat birjărește colaboratorii mai de soi, a distrus toate instituțiile, sub cuvânt că le reformează ( în ceea ce privește învățământul pot aduce argumente de necombătut ), a politizat până și meseria de măturător și a făcut atâtea prostii, încât i-a adus pe adversarii săi la putere. Singura țeapă pe care a avut-o i-a tras-o pupilei sale politice, care a făcut și pârnaie. E, marinerul a fost pe cai mari și, ca tot parvenitul, ar vrea... să mai fie.  Are, ca orice om limitat, impresia că se pricepe la toate. Ce face el acum? A trecut, cu arme și bagaje, de partea ”pușcăriabililor”, cum îi numea, în derâdere, pe cei luați în colimator de DNA. Vorbește de persecuții, ”stat polițienesc” și câte și mai câte. Du-te, băi, nene, și vezi-ți de pensia aia consistentă, că nu te mai crede nimeni! Ne-ai convins, mai mult decât toți colegii dumitale, că iresponsabilitatea este trăsătura esențială a politicianului român.
      În fabulele clasice, ca și în viața publică românească, demagogul promite, apoi nu se ține de cuvânt. Acum, ca într-o fabulă întoarsă, arivistul te ispitește cu inversul angajamentelor de odinioară, ca și cum ar sta de vorbă cu niște bolnavi de  Alzheimer. Voi face  invers decât atunci când am fost la putere, spune el. Mizează oare pe faptul iluzoriu că în țara asta trăiesc doar idioți pe care îi câștigi cu doi biscuiți și cu o glumă sulfuroasă? Dumnezeule, unde am ajuns!
     

4 comentarii:

cristina spunea...

Pai da, in tara asta traiesc preponderent idioti. Cei care nu-s asa sunt resemnati. Speranta e in coma si nu se mai roaga nimeni pentru ea.

Şerban Tomşa spunea...

Cristina,
Ăștia, majoritarii care au ca ideal să aibă buzunarele pline și să fie sătui de p..., sunt privilegiații, fie că sunt în frunte, fie că sunt țucălarii ălora cu funcții. Te-ar vine pentru trei fleici și zece beri. Ce să mai așteptăm de la ei?

Nicolae Nicu spunea...

"...iresponsabilitatea este trăsătura esențială a politicianului român". Perfect adevărat, Şerban. Ştim, chestiunea nu e deloc nouă. De la "politichia"(!) de factură provincială şi demagogică de acum 130-140 de ani, înfierată de Eminescu şi caricaturizată de Caragiale, la aceea interbelică, a partidelor dominate de „lipsa caracterelor” şi, apoi, la epoca politicianului afacerist şi corupt de azi, venit de nicăieri ca să parvină sau, şi mai rău, de la Bruxelles, iresponsabilitatea politică faţă de ţară şi faţă de toate ale ei a făcut şi face ravagii. Neghiobi, ticăloşi, canalii!

Şerban, cu permisiunea ta, la arătarea cu degetul pe care o faci către Băsescu, adăug şi eu o arătare: Călin Popescu-Tăriceanu. Credeam că individul s-a mai cizelat puţin la caracter, dar tot serile trecute l-am revăzut şi pe el pe la televiziuni şi am renunţat repede la iluzii. Tot lichea a rămas. N-am loc de argumente aici. Mai nou, am văzut şi că ALDE al său e susţinut şi de oarece clanuri de interlopi. Mişto! Mişto Românie!

Şerban Tomşa spunea...

Nicu,
Tăriceanu e ultimul gunoi.Un mediocru, un cretin în sacou, un trădător al intereselor naționale.
Am folosit termenul de iresponsabilitate cu sensul de inconștiență.
Pesediștii mi-au făcut multe și nenumărate mizerii. Ceilalți mi-au oferit funcții pe care le-am refuzat, însă în final mi-au micșorat atât de mult salariul, încât nu mai aveam bani nici pentru pâine.