joi, 14 iulie 2016

Ziarele, superbe ficțiuni

    Nu mă voi referi la falsificarea grosolană a realității de către mass-media, aducând în discuție găina care făta pui, inventată de Ion Cristoiu.  ( Nu mă pot împiedica să spun două cuvinte despre violatorul în serie din Gratia, Teleorman. Prididit de nevoi, un mușteriu al unei cârciumi a năvălit în curtea unei babe, intenționând să se ușureze. Dar omul n-a avut noroc. Tocmai când devenise țâșnitoare, a ieșit din casă bătrâna care a văzut cum îi sunt stropite zarzavaturile. A început să urle : ”Violatorul! Violatorul!” Bărbatul a fost nevoit să fugă precum o arteziană umblătoare și prostimea a dat buzna să vadă nenorocirea. S-au dat telefoane, au fost chemate televiziunile și poliția. Au fost abordați vecinii și trecătorii. O doamnă a zis, ușurată, că e bine că n-a intrat peste ea, fiindcă bărbatul ei e foarte puternic și, Doamne ferește, l-ar fi omorât pe nenorocit dintr-o singură lovitură. Ce credeți că spunea fătuca trimisă de un cunoscut canal de televiziune? Că criminalul violase în total douăsprezece femei, că două dintre ele muriseră de rușine, iar șase fugiseră din sat. Din pricina traumei, celelalte stăteau ascunse.)
     Am cunoscut cândva un profesor de un rar altruism. Era mai în vârstă decât mine, admirabil educat. Își respecta colegii, îi trata cu blândețe pe copii și îi ajuta cu multe pe părinții acestora. Când cineva avea de rezolvat o problemă, el își lăsa imediat treburile și sărea în sprijinul celui încolțit de griji. Locuia într-o localitate învecinată ( să-i spunem B) și purta la el, în mod permanent, două liste. Una cu problemele pe care cetățenii din A (unde se află școala) le aveau de rezolvat în B, alta cu daravelile pe care gospodarii din B le aveau în A. Dădea pălării la întors, făcea cumpărături, lua haine de la croitor. Înzestrat de Dumnezeu cu un frumos caracter, își risipea fiecare zi, alergând, după ore, încoace și încolo, în slujba semenilor săi. Îi trata cu considerație pe oameni și petrecea multă vreme cu ei, la o conversație. Grație acestor nobile înclinații, el a rămas un mit local. A ocupat toate demnitățile posibile : a fost, pe rând, director de școală, primar, viceprimar, consilier local. Unde voiam să ajung? Fiind prins cu treburile altora, omul nostru nu prea avea timp să citească, chiar dacă era abonat la toate cotidianele momentului. Avea însă un obicei care pe noi ne intriga : își așeza ziarele pe colecții, pentru a le citi... atunci când va ieși la pensie. A tot strâns publicații timp de patru decenii și jumătate.  Râdeam ca proștii de planurile sale : ce interes mai prezintă o informație citită la patruzeci de ani după ce a fost lansată?
      Mult prea târziu mi-am dat seama că ideea sa era genială. Abia acum, după mult timp, vedem cât adevăr și câtă minciună intră într-o banală știre de presă. Ne dăm seama câtă manipulare am suportat și câtă imaginație au pus reporterii în textele lor. Citite din perspectiva de azi, ziarele par povestiri infidele realității care le-a hrănit, brodate pe pânza istoriei. Ziaristul transforma realitatea într-o plăsmuire ispititoare, noi raportăm poveștile la mecanismele sociale și le punem într-un alt context, construind, bucată cu bucată, o uriașă, incredibilă ficțiune.
      Îl invidiez pe prietenul meu mai în vârstă  pentru deliciile pe care le încearcă azi, la pensie, când savurează legende ( în sensul consacrat de serviciile secrete) de acum patruzeci de ani și îl asigur de respectul și de afecțiunea mea.

10 comentarii:

Andreea Toma spunea...

Încântător articol! Iar ideea este într-adevăr interesantă. Oare a putut intui încă de atunci acel profesor această perspectivă asupra presei? :)

Şerban Tomşa spunea...

Andreea,
Poate că da, poate că nu. Mie îmi place să cred că profesorul a simțit cumva că ziarele vor deveni și mai interesante peste decenii.
Îți mulțumesc pentru cuvintele frumoase. :)
Aș vrea să nu mai scriu pe blog, fiindcă activitatea aceasta o sufocă pe cea de romancier, dar toată treaba mi-a intrat în sânge și mintea îmi funcționează ca o mică mașină de idei.

Andreea Toma spunea...

Toate aceste idei trebuie consemnate undeva și, la momentul potrivit, exploatate. Timpul e greu de gestionat, fuge atât de repede printre degetele noastre, fără să se sinchisească de ceea ce dorim noi. Într-unfel are și timpul rostul său, pentru că ne forțează să cernem ceea ce simțim, ceea ce dorim. Chiar dacă de multe ori ne răpește ceea ce considerăm mai important. Hai că am luat-o pe alte cărări. Multă inspirație și liniște în suflet îi doresc!

gabi c. spunea...

Evenimentul lui Cristoiu era găina, care pe lângă faptul că făcea pui vii, mai făcea și foarte mulți bani. Profesorul o fi fost intuitiv și cu politica, nu doar cu presa?. Sper că atunci când a ajuns primar să-și fi continuat bunele obiceiuri. Chiar aș fi curios ce realizări a avut din această ultimă postură. Ar fi imaginea ideală a individului politic, exceptia de la nenorocita regulă "Dinu Paturică".

Şerban Tomşa spunea...

Andreea,
Multe idei consemnate pe blog sunt folosite în romanele mele și un întreg volum de povestiri își are punctul de plecare aici. Ar putea ieși și niște opuri de eseuri, dar n-am timp de așa ceva. Îți mulțumesc pentru urare și îți transmit lecția pe care tocmai am învățat-o de la Richard Gere. Când întâlnești pe cineva, spune-i în gând :”Îți doresc fericire!” Asta ne schimbă viața.
Îți doresc fericire!

Şerban Tomşa spunea...

Gabi,
Profesorul a rămas onest și sărac toată viața. A ieșit la pensie ca institutor. Este un om bun, solidar cu toți cei care îl înconjoară. Miracolul că a fost ales primar și viceprimar se explică prin faptul că trăiește într-o comunitate de oameni bine educați, deloc oportuniști, cinstiți și cu opinii bine articulate. Ca să-ți faci o idee, imaginează-ți că atunci când era primar și drumurile încă nu fuseseră asfaltate, umbla cu un camion încărcat cu pietriș pe care îl descărca personal, cu lopata, prin gropile drumului. A muncit mereu cot la cot cu oamenii simpli.

gabi c. spunea...

Dacă toți românii ar găndi ca acest profesor poate că am deveni o nație în adevăratul sens al cuvântului. Din păcate acest gen de oameni sunt pe cale de dispariție fiind luați drept proști, de către adevărații proști. Rara avis, un potențial personaj de excepție...

Şerban Tomşa spunea...

Gabi,
Spui un mare adevăr. Din păcate, oamenii ca profesorul nostru sunt puțini, dar îmi pun speranțe în tinerii care vin din urmă și care știu ce sunt respectul, valoarea și verticalitatea morală.

gabi c. spunea...

Din păcate, tinerii de calitate sunt și ei goniți din țară datorită situației actuale. Cei mai mulți pleacă pentru că nu au alte variante. Scala valorilor este total inversată, cei fără studii râd de cei cu studii, care și-au pierdut cei mai frumoși ani din viață, inutil, pe băncile universităților.
În altă ordine de idei, articolul mi-a plăcut foarte mult.

Şerban Tomşa spunea...

Gabi,
Da, e trist. În 50 de ani nu vom mai exista ca națiune. Ne vom pierde identitatea. Urmașii noștri vor fi niște dezrădăcinați, niște rătăciți prin lume.