joi, 6 octombrie 2016

Cât timp durează iubirea?

   Voiam să scriu despre medicul Andrei Bâlbâie și despre isprăvile mele din studenție.
   O prietenă mult dragă mie mi-a amintit însă că am spus, într-un interviu luat de Constantin Piștea, că dragostea nu e veșnică, cum credea Marquez. Se știe că, în Dragostea în vremea holerei, Florentino o așteaptă pe Fermina cincizeci de ani și se căsătorește cu ea, la adânci bătrâneți, după ce soțul ei, doctorul Juvenal, moare, căzând dintr-un copac în timp ce încerca să-și recupereze papagalul scăpat din colivie. Florentino și Fermina au fost îndrăgostiți, unul de celălalt, în tinerețe. Și-au scris zeci de scrisori înflăcărate, dar tatăl fetei nu l-a acceptat pe tânăr din cauza sărăciei acestuia și a obligat-o pe Fermina să se mărite cu doctorul Juvenal. Florentino n-o uită pe iubita sa și așteaptă o jumătate de secol ca medicul să moară, pentru a-și reînnoi propunerea de căsătorie. În acest timp, el are 622 de femei, deși este chel și urât. Trăiește chiar și cu o minoră, dar memorabilă e scena în care e violat de o necunoscută, în cabina întunecoasă a unui vapor. Iubirea adevărată n-ar ține, sugerează Marquez, doar de plăcerea fizică și rămâne nealterată de timp.
      În ceea ce mă privește, am avut o experiență atipică. ( Cam așa a fost toată viața mea : nu se încadrează în niciun tipar cunoscut.) Am fost îndrăgostit, în liceu, de o fată căreia n-am îndrăznit să-i mărturisesc sentimentele mele. Am văzut-o ultima dată în 1976, dintr-un troleibuz care mă purta către Universitate, unde urma să dau admiterea. Se plimba pe trotuarul de la Cotroceni, însoțită de un coleg de clasă al nostru, care purta, în mod straniu, un nume asemănător cu al meu. El trecuse, în fiecare an, clasa la matematică, datorită cecității profesorului care mă asculta pe mine și îi punea lui o notă maximă. Mai încălța apoi note de patru cu duiumul, dar avea acces în anul școlar următor. Am visat-o pe M. fix douăzeci și cinci de ani. Alexandru Mușina a fost cel care a remarcat că fata mi-a paralizat viața, un sfert de veac. Și m-am trezit, într-o zi, jefuit în mod barbar de timpul nostru cinic, nemilos. Chipul ei era difuz și nu-mi mai aminteam nuanțele glasului cu care își citea temele. M-am simțit sărac și singur. Trăiam nefericirea de a nu mai fi torturat de gândul că, în unica mea viață trăită pe pământ, o văzusem pe femeia visurilor mele și nu îndrăznisem să întind mâna. Sălile castelului pe care îl gândisem pentru M. erau acum pustii. Apoi s-au șters și decorurile. Am scris unul dintre cele mai... marqueziene texte ale mele, Timpul e un mare hoț, inclus în romanul Călugărul Negru. În aceeași carte, personajul Ioana mi-a fost inspirat de iubita mea platonică. Am aflat mai târziu că s-a măritat cu un bărbat dintr-o localitate vecină cu cea în care am copilărit și că are doi copii. Cu unul dintre ei sunt prieten pe Facebook. Iubirea, mă refer la treapta erosului, nu e veșnică, din nefericire, așa cum nu suntem nici noi. Alte zile, alte culori, alte ape care curg ne ispitesc perpetuu. Și va veni o vreme când vom fi niște vulcani stinși, cu mult înainte de a închide pentru totdeauna ochii.
      Straniu ori logic e că sentimentele pentru altă iubită, cunoscută în facultate, căreia nu i-am fost în cele din urmă alături, s-au păstrat și s-au nuanțat, deși n-au fost, la vremea respectivă, la fel de intense ca obsesia pe care o aveam pentru M. Dacă n-ar fi o imensă banalitate, aș spune că sentimentele ancorate prea mult în aspectele fizice durează mult mai puțin decât realele afinități spirituale.

P.S. Am uitat multe, dar nu și ziua de naștere a celei care mi-a inspirat romanul Călugărul Negru : 22 noiembrie. ( Pe ea, fostă colegă de liceu, n-am mai văzut-o, cum spuneam, din 1976.) De obicei, în ziua aceea începea să ningă, iar în noaptea de dinainte visam ninsoarea.

10 comentarii:

Ryanna Pop spunea...

Nu știam că la bărbați iubirea durează 25 de ani.Știu ca sigur că femeilor le trebuiesc doar 10 ani să poată uita o iubire:).
Iubirea din romanul amintit este frumos romanțată.Să spui că acel personaj a iubit o femeie 50 de ani așteptând să-i moară bărbatul(de parcă și ar fi trebuit să se întâmple așa ceva)este doar o poveste.Iar faptul că s-au căsătorit la acea vârstă înaintată(dacă a fost adevărat) nu a fost din iubire,ci din securitate,din compromis,de frica de singurătate și din dorința de un sprijin la vârsta neputinței când te părăsesc fie fizic fie detașat.toți ceilalți cunoscuți
Nu cred în iubiri începute apoi întrerupte dar totuși constante în timp(vezi la noi mai actual,cazul celebru, Gheorghe Turda).Cred că cele mai durabile iubiri rămân cele platonice.Pentru că imaginația dă voie să vezi doar frumosul din cel de care fizic ești atras.Să recunoaștem că aspectul fizic are un rol important în prima scânteie a iubirii .Apoi fiecare dintre noi avem defecte peste care poți să treci sau nu.Fiecare dintre noi avem lumea noastră, teritoriul nostru spiritual în care cu greu facem compromisuri.
Am cunoscut și ”norocoși”care s-au căsătorit din mare iubire reciprocă.Ei bine, tocmai aceste mariaje nu au trecut proba timpului.Iar cele care au trecut-o,acolo ,în mod sigur,unuia dintre parteneri iubirea i s-a redus la zero, dar a rămas lângă celălalt din diferite motive,motivul principal fiind comoditatea sau frica de singurătate dar nici partea materială nu rămâne de neglijat depinde de cât au agonisit împreună.
Iubirea,este o vrăjitoare care invizibil aruncă cioburi de sticlă în ochii muritorilor pt.ca aceștia să se îmbete cu apă rece crezând că și-au găsit marea iubire dar când ciobul sare din ochi în fața realității cad în depresie și pt.că sufletul trebuie ocupat cu iubire(pt.că asta-i hrana lui principală)caută în alte persoane ceea ce nu au găsit în cea de lângă ei.
Ce să mai spun..pe tema iubirii se poate discuta mult ,iubirea fiind asemeni unui curcubeu cu nuanțe pline de miraj,pe care nu poți să-l atingi dar odată privit sigur nu poți să-l mai uiți.
Un weekend magnific și plin de iubire!:)

Anonim spunea...

"Dacă n-ar fi o imensă banalitate, aș spune că sentimentele ancorate prea mult în aspectele fizice durează mult mai puțin decât realele afinități spirituale."
Este o perspectiva, nu sunt convins ca este cea corecta. Cred ca lucrurile sunt mai parsive de atat. As zice ca in prima faza vorbim de indragostire. Apoi, pentru ca aceasta dragoste nu este traita si consumata, ea este idealizat si transformata intr-o iubire idilica. Iubirea idilica este ca o roata de hamster, pentru ca nu are nici o bucla de feedback care sa o corecteze. Aducerea ei in faptic ar permite evolutia ei dupa un model mai natural.
Fara sa incerc sa va intristez, cred ca cei 25 de ani de fapt s-au irosit intr-un miraj, o eroare de soft. Filozofic se poate dezbate daca trairea acelui vis este mai pretioas si mai bogata decat versiunea ei mica, lumeasca. Cautand un aspect pozitiv cred ca din punct de vedere creativ asta de fapt stimuleaza. Din punct de vedere al filozofie zen este doar o dovada a iluziei pe care ne-o tese mintea.
Daca ar fi sa speculez cred ca va si place senzatia aia de melancolie, de insingurare, starea de blues cum ii zic americanii.
Cu respect, sper ca nu mi-am premis prea mult.

Şerban Tomşa spunea...

Ryanna,
:) Foarte adevărat ce spui! Cei mai mulți confundă iubirea cu atracția sexuală. fata despre care am vorbit era foarte frumoasă ( cea mai frumoasă din tot liceul), dar nu uita că un personaj care mă reprezintă, Tom Kastelka ( din Ghețarul ), zice așa : ” Când iubești o femeie, ultimul lucru la care te gândești este să faci sex cu ea.” Cam așa gândeam pe atunci. Acum nu mai suport poveștile de dragoste, nu prea mai cred în iubire și mi se face rău când aud construcția ”roman de dragoste”.

Şerban Tomşa spunea...

Vreauultimulloc,
S-ar putea să aveți dreptate și lucrurile să fie ”mai parșive” decât bănuim. Ba chiar sunt sigur de asta. Marquez a scris un basm, iar eu m-am îndepărtat binișor de realitatea care e mult mai brutală. Din mirajul acela de 25 de ani, cum îl definiți, a ieșit un roman. Dacă iubirea se ”împlinea”, cum zic alții ( e tot o iluzie : nu există iubire împlinită ), ar fi rezultat niște copii reușiți, dar și o viață trăită armonios. Sau și asta e tot o iluzie?
Da, sunt un tip paradoxal. Am fost vesel și comunicativ în tinerețe, mai recidivez și acum, dar singurătatea mă atrage ca o făclie aprinsă : am devenit un fluture de noapte.
Nu vă faceți probleme. Mi-a făcut plăcere să citesc ce mi-ați scris.

Unknown spunea...

"Alte zile, alte culori, alte ape care curg ne ispitesc perpetuu,
și va veni o vreme când vom fi ca niște vulcani stinși,
cu mult înainte de a închide pentru totdeauna ochii."
Iartă-mă, dar sună atât de frumos, si-mi răsună în urechi, încât n-am rezistat tentației de a-i da forma unui poem. Dacă vreodată îl vei continua, i-am găsit și titlul: Elegie pentru prima dragoste

Şerban Tomşa spunea...

Dan,
:)

rentacarotopeni85 spunea...

Va felicit pentru activitatea pe care o desfasurati pe blog!







rent a car Bucuresti

Şerban Tomşa spunea...

Rent Acar,
Vă mulțumesc mult. Încerc să-mi dau seama cine sunteți. :)

Anonim spunea...

La partea cu iluzia lucrurile sunt mai nuantate, de fapt totul exista si iluzia este doar in modul nostru de a interpreta lucrurile.
Emptiness is form; form is emptiness
Este un concept foarte interesant si cred ca v-ar placea sa il analizati.
Aici am gasit eu o explicatie mai accesibila, daca nu aveti cu ce sa va pierdeti timpul in noptile de singuratate. :)
http://bigviewbuddhism.com/emptiness/

Şerban Tomşa spunea...

Vreauultimulloc,
Mulțumesc mult.