sâmbătă, 10 iunie 2017

Uniforme de general

* Unele uniforme impun respect atât purtătorilor cât și privitorilor. E firesc ca acestea să fie îmbrăcate de polițiști, preoți și militari de carieră, cărora le dau onorabilitate și prestanță, reamintindu-ne tuturor de înaltele misiuni care le sunt încredințate acestor oameni. Poate că și învățătorii sau profesorii ar trebui să poarte așa ceva. Ba chiar și studenții.
Cu uniformele e însă o problemă. Geme țara de generali care n-au luptat în niciun război. Pe vremuri, Ion Antonescu se autonumise mareșal, deși era singurul din contigentul lui, care nu luase examenul de maior din prima încercare. Onest, Muammar Gaddafi n-a purtat toată viața decât o uniformă de colonel. Am pornit această discuție de la o nedumerire. De ce poartă Ilie Năstase uniformă de general când, după știința mea, el n-a făcut nicio zi de armată. (Smith era caporal, grad dobândit prin instrucție.) Ce vrea să acopere marele tenismen cu țoala respectivă? Că s-a dus și la Wimbledon închipat ca un războinic.
Voința lipsită de har și de inteligență nu pot face mai nimic în fața talentului dublat de o forță pe măsură. Am văzut meciul lui Halep cu Ostapenko. Dacă ar fi avut mai multă experiență, letona ar fi bătut-o pe Halep într-un mod umilitor. Simona nu poate mai mult și nu poate fi acuzată de nimic. M-au enervat comentatorii. Când Simona era în corzi, ei strigau în cor : ” E bine, e bine! Simona e în joc!” Unul habar n-avea de tenis, iar CTP-ul mă uluiește permanent cu improprietatea termenilor folosiți, de parcă n-ar fi citit o carte toată viața. Și nu le mai tăcea gura.
* Ce poți face când auzi că te vorbește cineva de rău? Verifici dacă cele auzite sunt adevărate. Apoi ai o discuție civilizată cu calomniatorul și treci peste neplăcutul moment. Așa se pot petrece lucrurile într-un mediu civilizat. În sălbăticie, denigratorul îi asmute însă și pe alții împotriva ta și în față îți apar ființe cu dinți ascuțiți, mârâind amenințător. Cum procedezi în această situație? Ignori fiarele, îți anunți avocatul sau îți pregătești pușca? Sau, pur și simplu, îi porcăiești tu mai tare și îi ridiculizezi, dacă ești puternic în...condei? :) Mâncătorii de c...t - și unii nu au în meniu decât felul ăsta! - nu pică bine în nicio situație.
Un profesor mi-a relatat o experiență neplăcută. În școală venise o nouă profesoară de matematică, mult inferioară excelentului specialist care predase până atunci. Era vulgară cu copiii, insolentă cu colegii și, în general, imposibil de frecventat. Le dădea elevilor să conspecteze capitolele din carte și nu rezolva nicio problemă la tablă. Îi cășunase pe o elevă care îl lăudase pe fostul matematician. Aflând că turnătorul este un coleg al fetei, profesorul nostru a luat-o deoparte pe fată și i-a spus să se ferească de respectivul. Ce credeți că a făcut copila? S-a dus direct la delator și i-a zis : ” Dl profesor cutare mi-a zis să mă feresc de tine, pentru că mă torni la profa de matematică!” Profesorul a avut necazuri cu părinții băiatului.
Un inginer mi-a povestit o întâmplare similară. Aflând că directorul vrea să o sancționeze pe o colegă tânără, el a pus-o în gardă, spunându-i să pună mai multă inimă în munca ei, cu promisiunea că totul va rămâne secret. A doua zi, soțul femeii a venit la fabrică și l-a porcăit rău pe director care și-a dat seama de unde îi venea beleaua. Ulterior, femeia și directorul au devenit intimi, dar inginerul a intrat în dizgrația boss-ului. ”Peste douăzeci de ani am făcut aceeași greșeală, cu aceeași femeie, mi-a spus ghinionistul. Am crezut că le-a venit tuturor mintea la cap. Dar nu-mi venise nici mie. Cei doi, femeia și soțul ei, au repetat figura. Directorul era același și, deși ar fi trebuit să-mi mulțumească, m-a ostracizat definitiv.

4 comentarii:

Laura C. spunea...

*Ilie Năstase este un nume în sportul pe care l-a practicat. Nu are nevoie de artificii, de scandaluri pentru a fi în atenția publică. Nu știu de ce vrea să își păteze numele singur. Nu e excentricitate, e dubioșenie.
*CTP își mai dă și el în petic uneori. Mie mi-e simpatic.
*Indiferența este cea mai bună soluție. E greu să joci cartea asta, dar îi nenorocești pe calomniatori. O prietenă de-a mea îmi spunea că dacă ești bârfit, înseamnă că ești invidiat. Dacă ești invidiat, înseamnă că ești bun. :)

Şerban Tomşa spunea...

Laura,
Corect!
Năstase e un nume și n-are nevoie să arate că e lipsit de maniere sau că e incult. În ceea ce îl privește pe CTP, îl apreciez la superlativ ca ziarist, dar asta nu înseamnă că nu trebuie să ne permitem nicio notă critică la adresa lui.

Nicolae Nicu spunea...

Șerban,

Comentariile pe care le-aveam pe marginea subiectelor abordate de tine le-am dezvoltat prea mult pentru a mai fi potrivite să le postez ca atare aici. Le-am dat o formă de text cu tematică multiplă, ca a textului tău, și le-am postat pe blogul meu. Sper să nu te supere prea mult.

Gînduri bune și mulțumiri pentru înțelegere!

Şerban Tomşa spunea...

Nicu,
Cum să mă supăr? Chiar mă bucur și te felicit. Nuanțezi ideile și le dai o coloratură aparte, într-un sistem bine legat.
Te îmbrățișez cu drag.