luni, 30 iulie 2018

O cronică de Horia Gârbea la "Supraveghetorul şi alte povestiri"

Horia Gârbea 
Duhoarea Daciei milenare
În proza contemporană, Șerban Tomșa ocupă un loc important, dobândit cu romanele sale (Biblioteca lui Noe, Ghețarul, Călugărul Negru). El este și un blogger literar activ și inspirat situat, în clasamentele genului, mai sus decât multe publicații culturale cu apariție constantă. Unele dintre prozele scurte din recentul său volum, Supraveghetorul și alte povestiri (Editura Tracus Arte), au fost postate anterior pe blogul „Colivii pentru idei“ iar una am avut plăcerea s-o public în recenta antologie 1312 sirene – proză românească din deceniul doi, pe care am îngrijit-o la Editura Neuma. Povestirile lui Șerban Tomșa, unele cu caracter memorialistic, precum și Portrete în mișcare, secțiune aparte, formează o casetă cu bijuterii cu nimic mai puțin strălucitoare decât nuvela Supraveghetorul care deschide volumul. Așa de pildă, cu toate că are datele unei secvențe autobiografice și e aproape sigur că nucleul său este o întâmplare reală, Ninge la Iasnaia Poliana, o schiță de trei pagini, este infuzată de straniu și fantastic, ridică un „moment“ (în sensul caragialian) banal la o putere cu multe cifre. O nestemată mică și strălucitoare! Un astfel de text, și sunt mai multe în volum, înmoaie proza scurtă de tip Kafka sau Daniil Harms într-un elixir de tandrețe care-i schimbă radical gustul. Aceste istorii sunt insolite fără a fi „crude“, precum intitula unele dintre ale sale contele Villiers de L’Isle-Adam. Dacă l-am putea imagina pe acel precursor al simbolismului mutat cu aristocrația lui cu tot într-un mediu moromețian, el ar purta probabil numele lui Șerban Tomșa. Prea puțin cunoscut unui public care, într-un segment al lui cel puțin, ar merita să se bucure de talentul său mare și foarte special, Șerban Tomșa are o fascinație a literaturii, a cuvântului și frazei care contaminează cititorul. Interesante prin temă, textele prozatorului au acea amprentă stilistică personală care le face inimitabile. Nu mai puțin, marca prozei lui Tomșa este o cutezanță a imaginației și a adâncirii bruște, când este cazul, în lirism. Nuvela Supraveghetorul este și ea țâșnită dintr-o imaginație bogată și fertilă. În rezumat – nefiind altfel ușor de povestit și trăind din rafinamente sintactice, dincolo de acțiune – textul este o „poveste“ a retragerii aureliene din Dacia. Este vorba despre un tărâm al delațiunii și ticăloșiei la care se dedau atât ocupanții (foști) cât și oamenii pământului, din amestecul cărora, ne spune o variantă a istoriei, ar fi ieșit ce-a ieșit. E o comedie, o parodie a „micii istorii“ de bârfe și trădări multiplicate grotesc. Personajele își scriu (denunțuri) cu voluptate și înjură cu meșteșug. Când le vine bine să ucidă și să facă alte nelegiuiri, o fac cu exces și bucurie. „Nelegiuiri“ e însă un cuvânt cu totul impropriu întrun ținut în care nu există nicio legiuire. Tradițiile locului, confuze, violente și ticăloase, se combină ideal cu o administrație vagă și delăsătoare a unui ocupant crepuscular și depășit de situație. Desigur, o alegorie pentru timpuri ce au venit după aproape 2000 de ani și pe care le trăim acum, scăldați în aceeași confuzie. „Aici nu formele și culorile te fac prizonier, ca în Grecia, ci mirosurile și palavrele. Duhorile te doboară cum treci podul lui Apolodor.“ Rapoartele turnătorilor se adună cu grămada. Dacii arătoși și deștepți sânt aruncați în sulițe, ca soli către Zamolxis, ca să rămână doar nevolnicii, mai ușor de strunit. Compatrioții lui Decebal, dar și romanii, se înjură des și cu schepsis: Fura-ne-ar hoții lupii din păduri, Râdea-v-ar copiii cu bucile curului, Așa și pe dincolo să-mi facă mie Zamolxis, Pișa-s-ar pe tine Hercules. Alegorie hazlie și tristă deopotrivă, Supraveghetorul este o proză de maxim rafinament. Așa și pe dincolo să le facă Zamolxis urmașilor Daciei milenare, dacă Șerban Tomșa nu e un prozator dintre cei mai talentați din câți avem.
 (Luceafărul de dimineață, nr. 8, 2017)

 P.SÎi mulțumesc strălucitorului și polivalentului scriitor Horia Gârbea pentru minunata cronică pe care mi-a dedicat-o.

Niciun comentariu: