joi, 4 aprilie 2019

"Dacismul pentru cititori normali".O cronică a lui Cristian Teodorescu la Supraveghetorul şi alte povestiri


Cristian Teodorescu
Dacismul pentru cititori normali
Sînt autori pe care-i știi după nume, fiindcă se vorbește de bine despre ei, dar pe care n-apuci să-i citești. Șerban Tomșa (Ion Șerban, pe buletin) e unul dintre puținii optzeciști care „mi-au scăpat”, deși i-au apărut cîteva romane, lăudate de critică, iar anul trecut un volum de povestiri.
A început cu versuri, din care a citit la Cenaclul de Luni, dar fără să scoată apoi vreun volum de poezie. Publică proză după anul 2000. Nu debutează cu povestiri, ca mai toți prozatorii optzeciști, ci cu un roman, Biblioteca lui Noe, pe care l-a scos la o mică editură, Mondocart Pres. Comentarii elogioase la fiecare dintre romanele care i-au apărut pînă acum.
Supraveghetorul…, publicat anul trecut, e un volum în care textele par scrise în perioade diferite, asta dacă nu cumva Tomșa nu e un prozator de o versatilitate specială, care poate scrie în mai multe registre, după cum îi dictează inspirația. Îi recunoști însă amprenta în fiecare dintre ele. Spre deosebire de gruparea hard a optzeciștilor, Tomșa nu dă semne că l-ar fi interesat să participe la aventurile textualismului, deși spune undeva că i-a citit pe Nedelciu și pe Gheorghe Crăciun. Mi se pare mai apropiat de Cărtărescu, de Groșan, dar mai ales de Ștefan Bănulescu, cel din nuvele, și de Ștefan Agopian, cu Manualul întîmplărilor. Aș băga mîna în foc că a citit la vreme și cu creionul în mînă Relatare despre regele David, romanul lui Stefan Heym, și povestirile lui Dino Buzzati.
Din aceste bănuite conjuncții, mai mult sau mai puțin astrale, a rezultat un prozator care te impresionează și ca autor de „mitologicale” inventate într-o cheie grotescă, și ca povestitor cît se poate de realist, dar și ca inventator de fantasme, cu o imaginație prodigioasă, și ca, nu în cele din urmă, autor de amintiri din adolescența lui literară sau din timpul stagiului militar pe care l-a satisfăcut ca terist al patriei. Pentru cine nu știe, „teriștii” erau studenții care făceau pe vremuri armata la termen redus, T.R.
Iau cartea în ordine inversă. M-am bucurat să citesc amintirile lui Șerban Tomșa despre Ion Stratan (Nino) și despre ceilalți „căminiști” din “6 Martie”, căminul studențesc din curte de la Drept, unde-i vizitam din cînd în cînd pe colegii mei de an. Așa mi-am adus aminte și de faimosul Chintilă recalcitrantul, fiul artistului plastic Spiru Chintilă, care nu mai ținea minte nici el de cîți ani era student, încît colegii lui din primul an de facultate îi deveniseră profesori.
Tomșa își desenează personajele recognoscibile cu un talent de mare portretist și cu o tandrețe specială – adică nu le îndulcește omeneștile scăderi, dar le scoate în față trăsăturile care-i făceau altfel, cel mai adesea în bine, față de oamenii obișnuiți. Cu povestirile lui fantastice, scurte sau foarte scurte, chiar dacă e inegal, prozatorul te duce, cu o siguranță fără abateri, pe acolo pe unde i se năzărește, după ce te convinge, realist, să te ții după el.
Scrisă de curînd, povestirea cu care începe volumul, Supraveghetorul, e și cea mai aparte din carte. E de fapt un mic roman, un fel de thriller eroi-comic, de la Dacia lui Decebal, cucerită apoi de Traian, pînă la așa-numita retragere aureliană, scris cu un umor teribil și cu o imaginație formidabilă.
Tomșa dă peste cap aici toată mitologia gravă a dacofililor autohtoni, trăgînd cele știute istoric, cîte sînt, într-o poveste cu supraviețuiri misterioase și cu o luptă locală pentru putere ai cărei protagoniști nu fac altceva decît să mănînce pînă dau pe dinafară, să bea pînă nu mai știu de ei și să se împreuneze, fără să se împiedice în diferențele de sex.
Supraveghetorul e un amestec de fantastic și de parodiere cu talent a romanelor noastre daciste serioase și a superproducțiilor cinematografice autohtone, cu mitologizarea lor inventată. Sînt convins că dacomanii noștri îl vor pune la zid pe Șerban Tomșa pentru ceea ce a scris în Supraveghetorul. Dar cred că micul său roman, care ar fi trebuit publicat într-o carte de sine stătătoare, va avea un destin strălucit, printre cititorii normali la cap.
                                                  Cristian Teodorescu, Caţavencii, luni, 22 octombrie 2018
                                            https://www.catavencii.ro/dacismul-pentru-cititori-normali/

Niciun comentariu: