Se afișează postările cu eticheta Murray. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Murray. Afișați toate postările

vineri, 28 octombrie 2016

Tenisul, o parabolă a vieții

    Englezii de altădată, care au inventat aproape toate sporturile, erau niște nebuni frumoși. Bețivi și geniali, cum a fost și Dylan Thomas, în onoarea căruia laureatul Nobel Bob Dylan și-a luat pseudonimul.  Dar preocupările cu pricina pot fi psihanalizate. Mingi rotunde sau ovale trebuie să fie introduse în cavitățile unor porți, în coșuri sau prin spațiul dintre niște bare înalte. Nu întâmplător Ronaldo își face freza ( ca și cum ar merge la femei! ) înainte de a intra pe teren. Ceva e băgat în altceva. Trasul la țintă, cu arcul sau cu armele moderne, e și mai sugestiv.
Dar ce ne facem cu tenisul, singurul sport care mă mai interesează, dacă exceptez meciurile de fotbal în care joacă Lionel Messi? Vi se pare că există ocupație mai absurdă? Să lovești din răsputeri și cât mai plasat o minge micuță, într-un spațiu bine delimitat e o muncă mai grea decât a vâslașilor de la galere și decât a tăietorilor de lemne de odinioară. Ești robul unor pătrate și al unor dreptunghiuri. Dacă ne uităm însă cu mai multă atenție, vedem că nu câștigă cel mai puternic, nici cel mai talentat. Triumfă cel care își cunoaște limitele și știe să se întindă cât îi este plapuma. Cu alte cuvinte, învingătorul e jucătorul care comite cele mai puține greșeli. Tenisul devine astfel o ilustrare vie a moralei omenești, o parabolă a vieții de zi cu zi. Nu poți fura, nu poți cerși, cum face bravul Cristiano, care se agață de picioarele adversarilor și solicită penalty.  Mingea e în teren sau afară și discuțiile în contradictoriu nu încap. E drept că unii servesc ca fulgerul, arbitrii nu văd mingile, iar câte un jucător ghinionist nu mai are dreptul să ceară reluarea secvenței, ieșind deseori în pierdere. Singurul lucru evident imoral în tenis este forța disproporționată cu care pălesc găliganii micile ghiulele păroase. Echipamentul poartă 90% din vină.
    În fine, am văzut-o pe Dominika Cibulkova pierzând meci după meci, deși era de fiecare dată mai bună decât adversarele ei. M-am mirat de lentoarea loviturilor lui Kerber, care pare îndopată cu Diazepam, de când a devenit numărul 1 mondial. Și a câștigat mereu! Contează și cerebelul. De pildă, jucătoarele cu cele mai mari posibilități, Muguruza și Pliskova, gândesc foarte puțin.
     Îmi dau însă seama că marile performanțe au fost realizate chiar și în acest sport cu ajutorul substanțelor interzise și mi se face lehamite. Borg și McEnroe au recunoscut că s-au dopat cu cocaină. Nadal a fost tot timpul umflat cu felurite stimulente. Parcă și Djokovici ar fi luat ceva ( sau n-a luat nimic și a ajuns la epuizare), încât a ajuns să nu mai aibă practic deloc masă musculară, ca un bolnav de cancer. M-am speriat efectiv când am văzut că sub tricoul făcut praf n-avea decât piele și os. Nici pe sârb nu-l dă mintea afară din casă. Dacă ar fi fost așa, și-ar fi luat un antrenor ca lumea, cum a făcut Murray, băiat modest, însă bine sfătuit. Asul din mâneca scoțianului este legenda cehă Ivan Lendl. Lendl va face din Murray primul jucător al lumii. În rest bate vântul norocului și al întâmplării.

P. S. Mă gândesc să scriu un articol despre Ștefan Agopian și să arăt că armeanul este o variantă a scriitorului perfect. Se va supăra oare pe mine autorul Manualului întâmplărilor?

luni, 30 mai 2016

Destinul e un mare blatist

* Finala Ligii Campionilor a fost o mizerie, cu un gol acordat în mod fraudulos Realului și cu un Ronaldo inexistent, dar căruia i s-a oferit onoarea de a da lovitura de grație unui portar lipsit de creier. Jucătorii lui Real au înțeles că vor transforma toate loviturile de departajare, dacă vor trage în stânga portarului, fiindcă lui Oblak îi intrase în cap că trebuie să se arunce disperat, de fiecare dată, în dreapta. Parcă era înțeles cu adversarii. Așa ceva n-am văzut în viața mea. Factorul decisiv a fost și de data asta galezul Gareth Bale, care a deviat mingea către Ramos și fundașul a strecurat-o în poartă, dintr-o scandaloasă poziție de ofsaid. Bale a executat lovitura de la 11 metri într-un picior, aruncând ușor mingea, cu ultimele puteri, în poarta lăsată goală de Oblak. Destinul e un mare blatist care îi are drept complici pe cei care merg exclusiv pe instinct. Adică pe proști.  Ghiciți însă cine va lua Balonul de Aur? Cel care nu putea face nici măcar o preluare corectă a balonului, folosind piciorul său de bază. Adică alt prost. Sunt convins că George Best se răsucește în mormânt de furie. Nu e de râsu' curcilor că Madridul e capitala mondială a fotbalului, deși acolo activează jucătorii cu cel mai murdar stil de joc?
* Anii '60 au fost nebuni în literatura română : Nichita, Dimov, Alexandru, Sorescu, Păunescu, Cezar Baltag, Ion Gheorghe, Bănulescu, Breban, D. R. Popescu și atâția alții.  Au scris de parcă factorul politic, excesiv de constrângător, i-ar fi stimulat în mod hotărâtor. În zilele noastre, același factor a găsit cea mai bună cenzură : foamea. Ca să-ți permiți să fii nebun, trebuie să ai pe cineva care să-ți poarte de grijă.
* Nu Nadal era marele pericol pentru Djokovic, ci Murray și Wawrinka. Sârbul are mari șanse să câștige turneul, dacă cei doi se vor întâlni în semifinale.
* Niciun cuvânt despre echipa națională de fotbal a României.
* Principiul ”Cei din urmă vor fi cei dintâi” e valabil, probabil, pentru lumea de dincolo. Aici putem spune : ”Cei din urmă nu mai apucă nimic, fiindcă cei dintâi n-au nicio măsură.”