O idee care l-a preocupat constant pe Marin Preda a fost "tema povestitorului". Ce înseamnă, în definitiv, acest lucru în concepţia autorului "Moromeţilor" ? Obsesia porneşte de la neliniştea creatorului că textul scris de el nu poartă amprenta personalităţii scriitorului, "semnul" său distinctiv. Este teama că opera se înstrăinează de cel care i-a dat viaţă. Scriitorul trăieşte sentimentul că, într-o carte sau alta, nu a vorbit despre sine şi scrierea respectivă nu-l reprezintă. Odată ieşită în lume, opera nu-şi mai recunoaşte stăpânul. Probabil că Preda înţelegea prin "tema povestitorului" asimilarea ideilor, fantasmelor şi neliniştilor sale în pagina scrisă, intruziunea biograficului sublimat artistic în ficţiune. "Tema povestitorului" reprezintă, pentru prozator, viaţa la porţile artei. Iată ce le mărturiseşte scriitorul lui Ştefan Bănulescu şi Ilie Purcaru, într-un interviu inclus în volumul "Colocvii" : "Ceea ce m-a făcut însă să ţin mulţi ani neterminat acest roman ( "Moromeţii" - n.n.) a fost absenţa temei personale, intime, a povestitorului. Oare el nu juca, la rândul său, un rol în aceste fapte ?" Şi mai departe : "Această idee care de obicei lipseşte scriitorilor când termină o carte şi care mă face să cred în existenţa unei teme a povestitorului ce n-a fost exprimată, cred că provine din sentimentul de insatisfacţie - sau de uitare care nu s-a produs - cu privire la destinul tuturor eroilor din cartea mea : n-am spus, parcă, tot ceea ce aveam de spus..." Într-un alt interviu, acordat de această dată lui Petru Cârdu în 1976, la Mogoşoaia, dar apărut postum, pe 8 ianuarie 1981, în revista "Tribuna", Preda declară că"Tema povestitorului a apărut în preocupările mele după ce am scris Moromeţii. Da, mi-am zis, am scris despre tatăl meu. Dar despre mine însumi pot scrie ? Are vreo semnificaţie viaţa mea ? Şi astfel am scris Delirul".
În fond, cine urmăreşte evoluţia prozei lui Marin Preda nu poate să nu observe o căutare de sine tulburătoare. Arta scriitorului se înnoieşte cu fiecare proaspătă apariţie, viziunea devine mai originală, iar construcţia narativă mai elaborată. Înnoirea se produce la nuvelul perspectivei narative, al personajului, al stilului şi al structurii romaneşti. Naratorul din cărţile ulterioare "Risipitorilor" este un adevărat purtător de cuvânt al autorului, apărând în câteva ipostaze distincte. Este omniscient şi pasionat de istorie ("Delirul"), se confundă cu personajul ( "Intrusul", "Cel mai iubit dintre pământeni") sau împrumută perspectiva acestuia ( "Risipitorii", "Delirul"). Pasiunea pentru istorie a lui Preda oferă prilejul implicării naratorului în text ("Delirul"), istoria apărând sub un dublu aspect. Pe de o parte, este trăită de Paul Ştefan care se află în miezul evenimentelor. Pe de altă parte, evenimentele sunt comentate în mod direct de către narator. Mecanismele puterii, factorii de decizie, isteria care cuprinde mulţimi de oameni, crima organizată la scară planetară, atrocităţile, instinctul de distrugere al omului şi tenebrele din sufletul acestuia sunt tot atâtea teme de meditaţie pentru narator. Cel mai blând lucru care se poate spune este că aceste comentarii nu sunt benefice pentru valoarea artistică a romanului.
Preda este autorul mai multor personaje memorabile, care rivalizează, ca realizare literară, cu Moromete şi care sunt variante ale unui prototip. Acest personaj apare în cărţile scriitorului la diferite vârste, în împrejurări variate. De obicei, îşi petrece cpilăria în mediul ţărănesc. Este neajutorat, fragil şi nu pare să facă faţă vieţii dure de la ţară. Refuză violenţa şi caută tovărăşia cărţilor. Este inocent, stângaci, bleg, cuprins de o ciudată somnolenţă. Îl caracterizează o anumită nepăsare, dar face eforturi considerabile pentru a supravieţui în această lume ostilă. Mai târziu va părăsi satul, nedorind să rămână ţăran. La oraş va deveni un intelectual fără vocaţie politică, fiind însă mereu prezent acolo unde se întâmplă ceva. Dacă provine din mediul urban, este medic, meseriaş sau profesor. Este o fire reflexivă şi îi place să se confeseze. Trăieşte stări de criză şi uneori este mutilat fizic sau sufleteşte. Ca om, este sortit eşecului. Aesta pote fi erotic, familial, profesional, social sau politic. De cele mai multe ori, insuccesele se ţin lanţ. Este un pesonaj care "păţeşte" ceva şi problematizează. Natura lui este de esenţă morală şi intelectuală. Nu este un om de acţiune, un cuceritor, dar nu este definit nici de gratuitatea şi de dezinteresul lui Moromete. Participând parcă la un proces, el este chemat la bară să depună mărturie.
Spuneam că înnoirea permanentă a creaţiei lui Marin Preda se face simţită şi la nivelul stilului. Există un anumit stil în scrierile de tinereţe şi în "Întâlnirea din Pământuri". Maniera apare uşor modificată în "Moromeţii". Cu totul alt stil este utilizat în "Risipitorii", "Moromeţii II" şi "Intrusul". În sfârşit, un registru stilistic diferit operează în "Viaţa ca o pradă" şi "Cel mai iubit dintre pământeni". S-ar zice că "povestitorul", în termenii lui Preda, şi-a găsit nu numai "tema", ci şi "vocea" care îl reprezintă cel mai bine.
Structura epică a romanelor lui Preda suferă şi ea modificări în timp. Preocuparea pentru schimbare este vizibilă şi aici. Se întâmplă însă un lucru curios : gândindu-şi cu atenţie arhitectura cărţilor, scriitorul cade uneori victimă unui schematism naiv, cum se petrece, de exemplu, în "Marele singuratic".
ÎN CURÂND, ARTICOLELE "AUTORI, SCRIITORI, CITITORI" ŞI "ŞEDINŢOMANIA".
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu