O idee curioasă : romane fără romancieri

Am citit într-un interviu luat de Horia Gârbea lui Radu Aldulescu o idee care m-a surprins şi, de ce să nu o spun, m-a dezamăgit. Este ca atunci când stai de vorbă cu o proaspătă cunoştinţă ore în şir, îţi faci o bună impresie despre persoana respectivă, dar la sfârşit îţi trânteşte o inepţie care te face să-ţi pară rău după timpul pierdut în compania sa. Să nu se înţeleagă de aici că o simplă opinie poate descalifica un scriitor. Am scris extrem de favorabil despre Radu Aldulescu ( este cel mai în vogă romancier român de azi ! ), un scriitor care, spre deosebire de alţii, îşi merită faima. În articolul meu, am omis însă intenţionat rezervele pe care le am faţă de literatura pe care o face autorul "Sonatei pentru acordeon " : sunt romane excesiv periferice, de coloratură etnică şi de mahala şi fără nicio miză de idei... Acestea sunt nişte pietroaie care îi vor târî la fund multe dintre cărţile pe care le-a scris. Am folosit numai cuvinte de laudă, spre nemulţumirea justificată a celor care mi-au publicat articolul. Să revenim. În interviul cu pricina Aldulescu spune că avem romane, dar nu şi romancieri. Romancier, în opinia lui, a fost Faulkner care s-a putut lăuda cu şaisprezece titluri. După această logică, literatura română nu are niciun romancier, fiindcă niciunul nu a creat şaisprezece romane ! S-ar apropia Rebreanu, care a "produs" nouă bucăţi. În rest bate vântul : Camil Petrescu, Călinescu, Anton Holban, M. Blecher, Hortensia Papadat-Bengescu, Marin Preda, Eugen Barbu, Fănuş Neagu, Nicolae Breban, Augustin Buzura, Duiliu Zamfirescu nu înseamnă nimic ! Unii dintre cei menţionaţi au publicat cel mult două opere care să poată fi socotite romane de valoare. Constantin Ţoiu a ajuns la 86 de ani şi n-a tipărit decât câteva romane. Mai mare ruşinea ! Ce să mai zic de Mateiu Caragiale, un nimic, din moment ce n-a putut să scrie decât un roman. În aceeaşi ordine de idei, nici Thomas Mann, nici Dino Buzzati, nici Canetti, nici Bulgakov, nici Flaubert, nici Hemingway, nici Kafka, nici Hardy, nici Conrad, nici Steinbeck nu sunt romancieri. Nici măcar Aldulescu care are, e drept, vreo şase romane... Să înţeleg că romancieri au fost Cezar Petrescu sau G. Simenon care au scris romane, în opinia mea, fără valoare, dar stau bine la numărătoare ? Ştie Aldulescu câte dintre cele şaisprezece naraţiuni ale lui Faulkner sunt cu adevărat semnificative din punct de vedere estetic ? Vreo trei-patru. În cazul lui Balzac, din suta de volume, putem reţine tot câteva. Flaubert a scris şapte, dar aproape toate sunt capodopere. Din nouă, în cazul lui Rebreanu, avem trei valoroase, trei onorabile, două oarecare şi unul foarte prost. Şi aşa mai departe. E curios că Aldulescu vorbeşte despre "productivitatea" unor romancieri. Păi, aşa se percepe literatura ? Cantitativ ? Din partea unor specialişti în ştiinţe exacte, a unor conducători de unităţi care produc bunuri de consum sau a unor colhoznici(stahanoviştii!) ne putem aştepta la o astfel de abordare. Dar din partea unui scriitor ? O asemenea viziune te împiedică să apreciezi frumuseţea artei şi chiar a vieţii : nu înţelegi unicitatea şi caracterul particular, irepetabil al fiinţelor, obiectelor, operelor, stărilor de spirit, etc. Eşti sărac şi gol. Nu vreau să-l jignesc pe scriitor, afirmând că opinia pe care am comentat-o este una de autodidact care n-a petrecut ani buni şi folositori prin campusurile studenţeşti. Voi spune însă că este o opinie care trădează o anumită lipsă de profesionalism...