Oamenii de zăpadă mor, zâmbind trist picăturilor de ploaie care îi topesc cu iubirea lor. Gesturile de adio rămân suspendate între ecranul alb al zilei şi o prăbuşire lentă în nimic.
Se dizolvă în lumină.
Pe alocuri zăpada a fugit, surprinzând iarba în somn.
E pace si lumină în ceruri.
E pace în adâncuri.
E pace peste tot.
Între filele cărţilor, timpul a stat.
Nu mai ştiu ce vieţuitoare sunt, ce fac şi unde mă duc.
Peste tot este acasă.
Pe pământ şi în stele am numai prieteni.
Copacii sunt fraţii mei cu care mă mândresc.
4 comentarii:
Aproape o sugestie hipnotica... Pace sa fie. :)
...si iubire.:)
...o mantra :)
Sorin,
vreau să ies din labirinturi şi să scriu cu lumină... Să nu mai cultiv distopia, absurdul şi umorul negru... Societatea în care trăim nu prea mă lasă, dar încerc...
Ramona,
iubirea este cea mai importantă, aşa este...
BlueIris,
da, e dintr-o mantra... :)
Trimiteți un comentariu