luni, 30 august 2010

„O stradă cu un aer dezamăgit ”. Din nou despre romanul polițist

Orice s-ar spune, rămân la părerea mea că unii dintre maeștrii romanului polițist pot fi considerați mari scriitori, chiar dacă toate scrierile de acest gen au aceleași ingrediente, părând a fi făcute după rețetă, precum creațiile gastronomice : sunt destinate, în primul rând, consumului. Intriga e abil etalată, pe un fundal aproape invariabil : crime, violuri, incesturi, alcool, piscine, mașini de lux, vile, corporații, corupție, degradare umană, inocență, visuri frânte, traume și boli psihice, pistolari, mafioți, traficanți, surprize la tot pasul, dame de companie, familii cu fațadă onorabilă, schimbări spectaculoase de situație. Din anumite puncte de vedere, Raymond Chandler, Dashiell Hammett și Ross Macdonald, de pildă, nu sunt cu nimic inferiori lui Hemingway, dar nu cel din povestiri. Ba chiar, privind realist lucrurile, personajele celor trei sunt mai complexe decât cele imaginate de autorul Fiestei. La acesta din urmă, dincolo de amprenta stilistică inconfundabilă, se întrevede un strat uman primitiv și siropos. Ce rămâne din personajele romanului A avea și a nu avea, dincolo de dorința lor puternică de supraviețuire care le face să ajungă până la crimă ? În sfârșit, poate că exagerez...  Agatha Christie, în schimb, nu are deloc substanță umană, însă detectivii ei, Hercule Poirot și Miss Jane Marple, sunt simpatici și convingători. Nu mai discutăm despre Arthur Conan Doyle al cărui Sherlock Holmes a deschis balul marilor detectivi, după ce Edgar Poe inventase, practic,  atât specia literară cât și  tipul respectiv de personaj. În calea lui Holmes se aglomerează indiciile  și totul trage către o concluzie inevitabilă.  Maigret al lui Simenon mă lasă rece, iar alți „eroi” de acest soi mă deprimă...
Am citit și „polare” scrise recent, dar nu mi-au plăcut : nu au pic de valoare artistică. Ca și cărțile sau filmele de acțiune - vezi John Grisham, Dan Brown, Frederick Forsyth, Colin Forbes, etc -, se bazează pe ipotetica prelungire în contemporaneitate  a unor mituri inventate ad-hoc, aiuritoare și îndoielnice : învierea unui faraon, presupușii urmași ai lui Hristos ( Brown a dat lovitura cu Codul lui Da Vinci ), obiecte magice moștenite de la zei sau înaintași, care dau păstrătorilor lor puteri nebănuite. Într-un cuvânt, tâmpenii. Ar fi interesant un studiu despre ceea ce se cheamă thriller : care ar fi doza de acțiune, violență, groază, cruzime, devieri patologice și conflict polițist, care ar defini noua specie literar-cinematografică... Autorii citați, ca și John Le Carré, care are valoare literară ( fiind, din acest punct de vedere, o nobilă excepție ), utilizează  trame polițiste desfășurate într-o lume de spioni...  Până la urmă, ei scriu romane polițiste sau de spionaj ? Aș alege a doua variantă. În asemenea „opere”, ideea de conspirație este speculată până la ultimele consecințe.
Revenind la Coasta barbară a lui Macdonald, pe care o recitesc după ani buni,  constat că are profunzime și personaje foarte bine conturate. Dincolo de scriitura impecabilă, desenul din covor ne duce la Freud,  fiecare faptă având o solidă motivație psihologică.
Nu sunt de acord cu Crohmălniceanu care spunea că George Arion - pe care îl citesc, evident, cu plăcere - este întemeietorul romanului polițist românesc. Să nu fi citit criticul nimic din Rodica Ojog-Brașoveanu și din ceilalți autori români la care m-am referit într-un articol mai vechi ? Păcar însă că nu avem un detectiv autohton, cu trăsături inconfundabile. Minerva Tutovan este prea deșteaptă, ca să fie și autentică, iar ziaristul Mladin, eroul lui Arion, e calchiat după Marlowe, Spade și Lew Archer : un burlac șarmant, inteligent, cu simțul umorului, loial clienților săi și unei anumite etici ( nu pune niciodată banii pe primul loc, în preferințele sale ), cu un fizic de invidiat, relaxat și cu lipici la încurcături. Mladin folosește chiar expresii luate din scriitorii americani : am început să fac alergie la poanta cu compresa rece pe un picior de lemn, fiindcă am întâlnit-o la mai mulți autori care au împrumutat-o din Chandler. Ar mai fi, totuși, Bunicul lui Sălcudeanu, căpitanul Apostolescu al lui Horia Tecuceanu...
Și fiindcă veni vorba de sintagme memorabile, îmi amintesc că am citit cu foarte mulți ani în urmă o însemnare în Jurnalul lui Eugen Barbu : „O stradă cu un aer dezamăgit” ( dintr-un roman polițist ). Barbu încă nu începuse să-și însușească textele altora. Romanul polițist cu pricina este Coasta barbară :  „Strada era bună, dar avea un aer dezamăgit.”

14 comentarii:

Ryanna Pop spunea...

Dragul meu Serban,
ma uluiesti!:)..cand stiu printre randurile ce ti le citesc cu mare interes,ca esti atat de mult solicitat si mai ales ocupat,raman impresionata de capacitatea ta fenomenala de a citi asa de mult si de a analiza cu foarte mare obiectivitate fiecare autor si roman in parte...recunosc ca si eu am citit si inca mai citesc orice gen de literatura,dar nu am memoria structurata pe toate amanuntele...in general retin esenta romanului..pe unii autori nu prea ii retin,sau imi amintesc de ei daca in librarie imi cade intimplator o carte de acela si imi spun..ah,da,la-am citit sau da,am o carte de a lui/ei..ma rog...bine nu e cazul sa ma compar cu tine..spun acest lucru din admiratie pentru cine esti in primul rand ca om desigur...
am citit si eu multe carti politziste la o vreme[era pe vremuri colectia enigma daca iti amintesti]le citeam vara in vacante pe la umbra copacilor din gradina sau prin vita de vie a bunicilor cand se coceau strugurii al caror soi aparte de struguri de masa imi asezonau clipele alaturi de personajele din romane..problema era ca ma prindea spaima, simteam fiorul mortii in ceafa..aveam senzatia ca acel criminal era aprope de mine,si de cele mai multe ori,nu rabdam si citeam sfarsitul cartii sa aflu mai repede criminalul,si abia apoi ma linisteam parcurgand cartea cu atentie..din aproape toti de care ai amintit aici..desigur in topul preferintelor mele ramane Arthur Conan Doyl..iar dintre romani da Rodica Ojog Brasoveanu...de la un timp destul de lung nu mai citesc literatura politista ptr.ca am alte curiozitati literare..si apoi romanul politist este asemanator destinului uman..eu asociez mereu acest lucru gandindu-ma metaforic la cate lucruri ne omoara zi de zi,pana ce ne vine sfarsitul si iata pentru destin nu s-a gasit inca nici un detectiv uman nici macar ancenstral sa descopere asasinii:)…

Şerban Tomşa spunea...

Ryana,
îți mulțumesc pentru cuvintele frumoase. Nu prea le merit...
Colecția „Enigma” era extraordinară. Și acum caut cărți care au apărut atunci, cu o cheie pe cotor... Am preferat să nu public celălalt comentariu, ca să te protejez. Dacă nu ești de acord, îi dau drumul. Îți mulțumesc pentru sfaturi care îmi sunt chiar utile și mă bucur că ești bine... :)

karina spunea...

"Zece negri mititei" de Agatha Christie si "Crima din Orient Express" au fost primele carti de acest gen care mi-au placut enorm. Dar cea care mi-a ramas in minte, a fost "Moartea vine pe bandă de magnetofon" de Haralamb Zinca. Dupa ce am citit cartea, am vizionat si filmul, la o varsta destul de frageda. Stiu sigur ca in acel film a jucat rolul criminalului Liviu Ciulei, dar in biografia regizorului nu am gasit stipulat acest rol si totusi in acea productie din anii 70 el a jucat. Hohotul lui de ras mi-a ramas intiparit in minte. De atunci am dormit cu lumina aprinsa:)

Ryanna Pop spunea...

nu desigur nu ma supar[referitor la comentariu,bine procedezi..multumesc!:)]..eu mai am ceva carti din acea colectie[cu cheie pe cotor,desigur] ingalbenite de vreme,si daca vrei pot sa-ti trimit ce mai am ca le-am scos din biblioteca pe motiv ca nu mai am loc....deci ma voi uita sa vad ce titluri sunt si daca e ceva ce te intereseaza cu mare placere ti le voi darui:)...

Şerban Tomşa spunea...

Karina,
Agatha Christie îți construiește extraordinar cărțile. Multe sunt capodopere ale genului, dar „Zece negri mititei” este desăvârșită. Licean fiind, am citit-o într-o noapte ( a doua zi volumul trebuia să ajungă la un alt coleg ) și de atunci am recitit-o de câteva ori...Haralamb Zincă îmi plăcea mult, dar a rămas în memoria noastră mai mult prin romanele de spionaj pe care ni le-a dăruit...

Ryana,
n-aș putea să-ți cer așa ceva... Sunt niște cărți foarte inportante și aș simți că te jefuiesc... De-a lungul anilor am dăruit și eu cărți. „Matei Iliescu” de Radu Petrescu e un roman de excepție, astăzi uitat. L-am procurat și l-am dăruit, succesiv, de mai multe ori... Cred că vreo trei foși prieteni îl au. Dar eu, nu... Cam așa s-a întâmplat și cu „Scrisori imaginare” de Octavian Paler...:)

karina spunea...

ai daruit e frumos...cand imprumuti se schimba problema...am mii de carti dar regret ca am facut imprudenta si am imprumutat cateva care nu mi-au fost returnate niciodata:( si nici nu am gasit prin anticare aceleasi editii. am toate cartile si revistele ce mi-au trecut prin mana de-a lungul anilor. colectii intregi. si am noroc ca are cine sa le pretuiasca dupa mine!

Ryanna Pop spunea...

ooo,Karina,eu cand am citit "moartea vine pe magnetofon"am stat zile intregi cocoţata pe gard,asteptandu-mi parinţii sa vina de la serviciu ,de frica sa intru in casa:)))..da si zece negri mititei este grozava..nu mai stiu de cate ori cantam"zece negri mititei au cinat sub luna,unul s-a inecat din ei,şi-au ramas doar noua...."
Şerban,
nicidecum sa nu te gandeşti ca m-ai jefui:)..stii de-a lungul vieţii pastram cartile cu sfinţenie...am interzis celor din familie sa împrumute nimanui carţi...nu faceam schimb decat cu prieteni de mare incredere,sau preferam sa ma abonez la biblioteca,sau sa le cumpar...acum dupa ce m-am mutat,şi nu mai mi-a încaput vechea biblioteca,am vandut-o si mi-am luat alta,insa asta nu-i asa spatioasa,prin urmare am scos nişte carti cu intenţia de a le darui..aşa că imi face placere sa le daruiesc cuiva care iubeste cartea asa de mult..o sa-mi fac timp sa fac o listă,sa ţi-o prezint sa vezi ce nu ai dintre ele si voi stabili cum ţi le voi trimite:)...

Şerban Tomşa spunea...

Karina,
multe cărți nu mi-au fost returnate niciodată. Sunt oameni care le cred obiecte de unică folosință...A trebuit să-mi refac biblioteca de câteva ori. Culmea e că sunt oameni înstăriți, care ar putea să-și cumpere orice carte, dar care vin să împrumute de la mine. Sunt cărți pe care le-am cumpărat de cinci ori...

Ryana,
am citit și eu „Moartea vine pe bandă de magnetofon” și mi-a plăcut foarte mult la vremea aceea. Mai târziu n-am mai găsit-o la bibliotecă... Cineva devenise proprietarul ei. Voi scrie cândva despre biblioteca aceea, de peste 30 000 de volume, care s-a evaporat după REvoluție...

Anonim spunea...

Am citi cu placere John Grisham si Frederick Forsyth pana la un punct. Raman la parerea ca "Si vreme e ca sa ucizi" - Grisham si "Cainii razboiului" - Forsyth, sunt carti chiar bune pentru genul din care fac parte. Apoi, ori m-am plictisit eu, ori au devenit ei prea comerciali. Aceeasi problema am avut-o cu Michael Crichton.
Politiste: ati citit "Ultima aventura a lui Nat Pinkerton" - Doru Davidovici sau "Ultimele 6 minute" - Alistair McLean??
Si, apropos, de literatura de razboi ce spuneti?

Şerban Tomşa spunea...

Divagații,
si eu i-am citi cu placere... Ati vazut ce intriga are Grisham ? Îmi dau însă seama că respectivii n-au valoare artitistică. Îmi place foarte mult Alistair McLean. Citeam înainte literatură de război. Acum mă plictisește și nu mai suport ororile. Totuși, E.M. Remarque și Sven Hassel. Acesta din urmă are o forță artistică uimitoare... Se pare că încă trăiește, la Barcelona, având 93 de ani...

Träume von Rosen spunea...

grisham n-are carti politiste-pure.
agatha christie n-are'substanta umana'? adica nu brodeaza...dar era cea mai stralucita minte la politiste. mi-am amintit de o carte din copilarie:
http://anticariatultau.ro/roman-politist-curiozitate-periculoasa-21184.html
stiu ca mi-a placut atunci. si citeam multe politiste, toata lumea avea in biblioteca, acum nu se stie cat de bune erau. dar exiasta carti pt'consum' cum ati scris si carti care au SI o intriga politista. important e sa fie bine scrise.

Şerban Tomşa spunea...

Mewsette,
ai dreptate. Trebuia să mai nuanțez, dar m-am gândit că textul meu e o însemnare fugară. A.C are, în unele cărți, substanță umană. Construiește însă nemaipomenit.
Mi-a plăcut articolul despre Alex Leo Șerban, o personalitate de primă mărime a culturii noastre, un erudit ludic, un stilist încântător și imprevizibil. Felicitări ! Nu am comentat pe blogul tău, fiindcă n-am vrut să vă stric dialogul atât de frumos. Și, pe urmă, mie nu-mi plac polemicile și conflictele. Am avut parte, în viața reală, de atât de multe, încât le-am evitat constant în literatură... :)

Träume von Rosen spunea...

nu trebuie sa ma felicitati , eu n-am scris decat din admiratie si respect sincer pt dl. als care e o personalitate reala, notorietatea si-a obtinut-o prin ascutimea mintii si prin cultura vasta...in rest, habar n-am despre ce am scris, nu cunosc persoanele alea, si cred ca in superficialitatea mea gresesc ca-i judec, din fericire, sunt ca si mine, doar pseudonime, nickuri pe net... ma surprinde bunavointa dvs, si ma onoreaza dar ma si rusinez pt. lucrurile rele. conflictele, da , sunt tare rele. eu zic ca mereu uit, dar ele cred ca sapa acolo in noi...
imi place f mult cum scrieti, aveti o caldura sufleteasca si un umanism literar rarissim in literatura romana sugrumata si pretioasa, artificiala( cea de azi).

Şerban Tomşa spunea...

Mewsette,
mulțumesc pentru cuvintele atât de frumoase... . Adevărul este că aveți multe, multe însușiri care nu sunt la îndemâna oricui și care mă fac să vă apreciez mult.( Vorbesc și eu cu dumneavoastră, fiindcă nu pot tutui pe cineva care mi se adresează la plural. :) )