marți, 17 august 2010

Omul-perete

Un amic mi-a relatat zilele trecute o scenă.
- M-am întâlnit, povestea omul, cu un fost coleg de liceu. Nu-l mai văzusem de foarte mulți ani. Am observat că arăta foarte rău... „Sunt bolnav, mi s-a plâns prietenul de odinioară. Am o boală pe care medicii n-o deslușesc... Mă mănâncă tot timpul pielea capului. Dar știi cum ? E o nebunie... Parcă miliarde de căpușe m-ar curenta cu gurile lor însetate. Tot scărpinându-mă, mi-am jupuit pielea și mi-am smuls bruma de păr care îmi mai rămăsese. Sau poate că și  asta vine de la boală.” Omul vorbea și se tot scărpina în cap. Am scurtat întâlnirea, pretextând o  treabă care nu suferea amânare. Ne-am strâns mâinile, am făcut patru-cinci pași și a început să mă mănânce și pe mine pielea de pe cap...
Întâmplarea mi-a amintit de un instructor „de practică” pe care îl avusesem în al doilea an de liceu. Era un maistru scos special din producție și nu părea să fie în toate doagele. Ne-a șocat de cum a deschis gura. La sfârșitul fiecărui cuvânt terminat în vocală, adăuga consoana „t”. Era foarte consecvent cu această regulă și nu era dispus să facă nicio concesie pronunțării corecte.
- Bă't, pe mine't mă't cheamă't Crăciunescu't Nicolae't. Maistru't de't practică't... Eu sunt șefu't !.
Era foarte atent la ce discutam în pauze și intervenea tot timpul, întrerupându-ne.
- Despre't ce't discutați't voi't acolo't ?
- Despre fotbal. Ziceam de Dobrin..
- Ehe't, și't eu't am făcut fotbal. Când am jucat prima't dată't...
Și dă-i și dă-i cu isprăvile lui.
- Despre't ce't vorbiți't ?
- Despre tenis.
- Am jucat și't eu't tenis...
- Vorbeam despre Ștefan Cel Mare...
- Păi't stați't să't vă't zic eu't, că't sunt documentat. Ăla't era't un bețiv... Avea't și't diabet...
- Eminescu.
- Eminescu't avea't vreo't treizeci't de't bube't pe't picioare't... Și't l-au't tratat cu mercur.
- Despre femei..
- Pe't femei't nu't le-am ietat niciodată't. Am tras bine't de tot pe't ele't..Și't acum toate't întorc capu't după't mine't pe't stradă't. Chiar și't când eram la't spitalu't, stăteam toată't noaptea't c-o't doctoriță't.... Hi't, hi't, hi't, hi't ! Efectuam găurirea't !
În treacăt fie spus, omul era cea mai urâtă făptură umană pe care am văzut-o vreodată. Probabil că nu numai femeile întorceau trăsnite capul după el, șocate că o asemenea față există...
Era foarte dur cu elevii mai mici de statură. Îi pălmuia de le săreau scântei din capete. De găligani și de cei de statură medie, printre care mă număram, nu se atingea. În fiecare zi îl chema la el pe un vlăjgan și îi spunea :
- Du-te't, bă't, și ia-mi't un kil de't lapte't. Că't eu't am ulceru't și trebuie't să beau't lapte't.
Elevul venea cu „laptele't”, iar „șefu't” își turna lichidul alb într-un pahar mare, gusta din el și o lua printre bancurile din atelier, unde noi pileam în prostie diverse bucăți de metal. Prinsesem pică pe el pentru că îmi lovea colegii ( unul dintre persecutați scria el însuși versuri și acest băiat îmi spunea mereu, ironic, „Autorul” : „Autorule în sus, Autorule în jos”...). În momentul în care pășea prinre noi, profitam de starea de confuzie care se isca și de faptul că maistrul avea cam vreo două sute de dioptrii la ochelari și mă strecuram către catedra pe care așezase paharul cu lapte. Îi puneam în el pilitură de fier... Câte o mână bună...Sunt sigur că n-ajungea să bea firimiturile minuscule de metal, dar mizeria aceea îi făcea rău. A doua zi venea la liceu galben la față și obosit.
- De't unde't, draculu't, bă't, ai luat laptele't ăla't ? l-a apostrofat el pe colegul mai înalt. Ăla't n-a't fost lapte't, a fost focu't ! Era't să mor azi-noapte't ! Du-te't și ia't alt lapte't, dar fii't atent ! Nu mai't lua't de't acolo't, ia't din altă't parte't !
Ca oameni, suntem făcuți să interacționăm. Să ne învățăm, unii pe alții, mersul pe ape. Să ne sprijim când vreunul dă semne că e în pericol să se înece. Dacă se poate... Așa ar fi frumos. Așa ar fi normal. Dar sunt unii care se comportă ca niște pereți de care, eventual, ne putem da cu capul.
- Despre't ce't trăncăniți't ?
- Despre volei.
- Și't eu't am făcut volei't.
Atunci nu m-am putut abține și l-am întrebat cu candoare :
- Dar parașutism ați făcut ?
M-a scrutat atent prin lentilele ochelarilor să vadă dacă nu-mi bat joc de el, dar inocența mea l-a dezarmat.
- Nu't, parașutism n-am făcut, a recunoscut el și toți am răsuflat ușurați.

16 comentarii:

pantacruel spunea...

:))
serban,
astea sunt pilule impotriva tristetilor de tot felul. merg si cu lapte't si cu cafea't, cum le servesc eu :)

Şerban Tomşa spunea...

Panta,
:))

karina spunea...

Ne-a't fost't dor't de tine't:)

Şerban Tomşa spunea...

Karina,
și't mie't...

karina spunea...

Jurnaliştii de la Antena3 şi Observator Antena 1 declanseaza campania "Lacrimi pentru îngeri" prin care solicită Guvernului României instituirea doliului naţional în memoria copiiilor care au murit în urma incendiului de la Maternitatea Giuleşti. Miercuri, 18 august, se vor depune flori si se vor aprinde lumanari la maternitatea Giulesti si ii invitam pe toti romanii sa ni se alature. De asemenea, tot miercuri, la ora 22, ii invitam pe romanii din toata tara care vor sa se implice in aceasta campanie sa stinga luminile in semn de solidaritate.

Ryanna Pop spunea...

:)))))))))))
genial!
bine ai revenit,..era si timpul!:)

Şerban Tomşa spunea...

Karina,
mă alătur propunerilor tale.

Ryana,
îți mulțumesc. Voi trece pe la tine... :)

Dan Ioanitescu spunea...

M-ai facut sa rad. Tare. Iaca arta! Iaca maiestrie! :))

Minunat, minunat! :))

SOmeONE spunea...

Buna seara, Serban, ma bucur sa te recitesc sanatos! :)
Lecturand povestirea ta, ma gandeam ca, totusi, tipul de om descris de tine - lasand la o parte uratenia fizica, singura care nu era obligatorie - constituia pana nu de mult coloana vertebrala a societatii noastre. Prost si marsav, fanfaron, era insa apreciat drept "om respectabil", adicatele unul care nu da in cap la nimeni (!). Specia, din cate am observat eu, nu a disparut ci a intrat in anonimat, in banal. Acum, "valorile" sunt diverse. Insa, si unii si ceilalti si-au pus sau isi vor pune amprenta grea asupra noastra, a tuturor. Pilitura am baut-o noi... :(

Şerban Tomşa spunea...

Dan,
îți mulțumesc. Dacă am reușit să te fac să râzi e o performanță cu care mă mândresc. Aprecierile tale mă onorează și mă bucură... :)

Sorin,
ai dreptate. Ăla tocmai ne povestea odată cum a făcut el oameni din niște moldoveni săraci care se duseseră pe șantier... De fapt, coloana vertebrală, cum zici tu, a societății de azi o constituie tot dobitocii de ieri... Numai că ăștia, cum bine spuneai, arată prosper și, mai ales, au fumuri de „oratori”... Noi am băut pilitura, deoarece „boborul” este foarte sensibil la vorbele mari și la discursuri. Poți să nu-i dai nimic, dar dacă ai o exprimare orală pe înțelesul lui, l-ai prins în plasă...

SOmeONE spunea...

Da, imi place la nebunie cand aud (des, dealtfel), pe cate unul spunand cu emfaza: "Il stii pe cutarica? p'ala eu l-am facut om, daca e unde e, mie mi se datoreaza!" Ascultandu-i, iti vine sa-l retrogradezi pe Dumnezeu la conditia de mic copil... :)

Nima spunea...

:)) Bine ai revenit !

Dar...a inceput sa ma manance si pe mine pielea de pe cap :))

gabi c. spunea...

Dupa ce am terminat de citit am inceput sa ma scarpin si eu.Sper totusi sa pot dormi la noapte.

Şerban Tomşa spunea...

Sorin,
G.Green are o carte care se numește„Patria m-a făcut om”...:)

Nima,
mulțumesc...:) Ar trebui să întâlnim numai oameni care să ne învețe să zburăm... :)

Gabi,
ne-ar trebui un geamgiu care să ne vândă geamuri colorate, prin care, așa cum spunea Baudelaire, să vedem viața mai frumoasă...:)

SOmeONE spunea...

:)
Da, Green da. Dar el nu este roman. Iar Patria, oricare ar fi aceea, nu se bate cu pumnul in piept. :)

Şerban Tomşa spunea...

Sorin,
din păcate, în rândurile acestui popor sunt foarte mulți mâncători de știi tu ce, care se bat cu pumnul în piept și nu creează nimic nou, frumos sau util... Iar talentele se pierd...