sâmbătă, 4 septembrie 2010

„Muntele de gheață”.

Voi posta, în perioada următoare,  ultimele cronici la Ghețarul meu.

Valeria Tăicuțu

Muntele de gheață

      În recentul său roman, Ghețarul, (Editura Cartea Românească, 2009 ), Șerban Tomșa construiește un personaj care seamănă, deopotrivă, cu Don Quijote și cu prințul Mîșkin, prin puterea de a transforma realitatea astfel încât, în spațiul imaginar creat, nimic să nu mai fie ceea ce pare a fi. Dincolo de spectacolul grotesc, tragicomic și plin de vervă al unei lumi pe dos, se întrevede drama intelectualului înfrânt în iluziile sale de a schimba cu adevărat lumea și de a o face, din infern, un loc respirabil. Întregul roman este un joc de-a viața și de-a moartea al unui copil întârziat în perceperea fabulos-cosmică a lumii, adult-copil care simte că trecutul, prezentul și viitorul se desfășoară în simultaneitate, iar delimitările spațiale practic nu există decât în mintea perversă și pragmatică a celor lipsiți de imaginație :„Am senzația de multe ori că trăiesc o scenă deopotrivă în prezent, trecut și viitor. Îmi revine mereu în minte ideea, devenită certitudine, că toate evenimentele vieții noastre se petrec simultan, dar noi nu suntem capabili să le trăim în acest fel.” (pag. 302 )
În jurul lui Tom Kastelka, perdantul prin definiţie, dus întotdeauna de nas de familie, de prieteni, colegi de serviciu şi de cunoştinţe întâmplătoare, se construieşte un spaţiu-timp capcană, în care personajul intră de bunăvoie, la invitaţia bizară a unui fost prieten din copilărie. Tom a ajuns deja la o vârstă la care nimic nu mai contează, în afară de biblioteca din conacul vechi, de sticlele de vodcă, de scris şi de citit. Retras, resemnat, astenic, torturat de o depresie intratabilă, personajul acceptă invitaţia şi pleacă în oraşul Christiana, un spaţiu straniu, străjuit într-o latură a sa de gheţar, iar in celelalte de un deşert. Tiparul după care este construit acest spaţiu vine tot din copilărie, de la jucăriile ei: borcanul in care au fost strânşi zeci de fluturi viu coloraţi, sfera cu clădiri liliputane, munţi şi vegetaţie peste care ninge „ca in ilustratele de Crăciun” atunci când scuturi jucăria, acvariul cu peşti în culori ireale, gata să se ascundă în butaforia cu stânci şi peşteri subacvatice. Tom şi ceilalţi invitaţi sunt oaspeţii acestui spaţiu, în care dialoghează îndelung, cu umor, cinism şi cu o rabelaisiană poftă de vorbă, pentru a descoperi dacă se află într-o eprubetă, într-un „decor amenajat special ca pentru reprezentarea unei piese de teatru” sau, pur şi simplu, „în visul unui individ bolnav de depresie” (pag. 240). Hotelul, de la ferestrele căruia se văd intotdeauna, ca o promisiune şi ca o ameninţare, gheţarul şi deşertul, seamănă cu un fel de turn Babel : o amestecătură de limbi şi dialecte europene, asiatice, africane, sud americane, o colcăială de indivizi desemnaţi prin profesie şi funcţie socială şi, mai rar, prin nume de rezonanţă livresc-exotică. Filosofii de ocazie beau vârtos alături de foşti turnători, de Cabinetul Unu, de Călugăr, de Orb sau de Boxer, Administratorul se crede Napoleon, pensionarii în rezervă se joacă de-a eroii neamului, toată această invălmăşeală fiind aparent subvenţionată, pe de o parte, de un misterios Mecena, iar, pe de altă parte, de un guvern ca toate guvernele din ziua de azi, adică infantil şi capabil să arunce miliarde de euro in proiecte derizorii: „Ce vorbiţi dumneavoastră, dar proiectele guvernului cum sunt? se supără profesorul. Au băgat două miliarde de euro in Strămoşii şi in Clasicii vii. Au adunat nişte aşa-zise dubluri ale unor scriitori şi personaje istorice. E o cultură vie, spune primul- ministru, prea vie, aş zice eu, atat de vie, că mănancă şi bea zilnic de zeci de milioane de lei şi dacă treci pe acolo, simţi şi forţa acestei culturi vii, prin pumnii şi capetele in gură pe care le capeţi, dacă îi contrazici pe voievozi sau pe oamenii de cultură. Ăştia clocotesc de viaţă, te alegi cu capul spart sau poţi rămane handicapat de atata cultură. Nu știu cât va ţine distracţia, probabil cât vor mai fi şi fonduri, însă am inţeles că fiecare pseudoscriitor are misiunea de a scrie o carte, o replică la una dintre necăjitele noastre capodopere: Moromeţii, Ion, Cartea de la Metopolis, Galeria cu viţă sălbatică, Tache de catifea, Cruciada copiilor, Îngerul de gips, Simion Liftnicul, Levantul, Căderea Bastiliei” (pag. 96). Toate personajele adunate în Christiana au cate ceva de relatat, de rezolvat, unele îşi demonstrează capacităţile organizatorice şi adaptabilitatea, altele ştiu să speculeze momentul şi să obţină profituri, dar toate, fără excepţie, beau şi mănancă pantagruelic, au umor, sunt cinice, dezmăţate şi n-au tabuuri. Aluziile frecvente la Shambala, acel ţinut energetic, vibratoriu, pur, ce pare ireal pentru oaspeţii din Christiana, işi găsesc explicaţia în finalul romanului, cand Tom rămâne singur şi „experimentul”, sau „piesa de teatru”, sau „visul bolnavului de depresie” se incheie cu reîntoarcerea la cuib / casa părintească. Pare plauzibilă ideea că personajul şi-a imaginat o Shambala pe dos, un ţinut al „luminiţelor” dotate nu cu inteligenţă maximă, ci cu şiretenia primară, cu viclenia profitorului contemporan, capabil să ducă şi în lumea de apoi năravurile din lumea aceasta. Shambala, locul acelor „minunate focare energetice care supraveghează şi conduc universul”, ca şi viaţa / cultura / credinţa, ca şi moartea şi învierea sunt tratate cu ironie, pentru că personajele nu mai au nimic sfant. Ele există pentru a proba forţa malefică a cuvântului, uluitoarea lui capacitate de manipulare şi iluzionare. Cuvântul Domnului nu mai are chemare în suflete, sentimentul religios pare ceva perimat, Dumnezeu însuşi, scarbit, s-a ascuns într-un colţ al universului, iar lumea pe care a creat-o este iremediabil condamnată din cauza lăcomiei, a urii, a minciunii etc. Personajele / focarele energetice / luminiţele, a căror menire era să înconjure pămantul cu aura divină atat de necesară şi să-l protejeze, se implică într-un spectacol al dezmăţului pămantean, se bălăcesc în promiscuitate şi transformă raiul promis în infern. Cuvântul nu mai face decât să ascundă şi să mintă, iar personajele, deloc mirate, se folosesc de el pentru a-şi re-crea lumea. Umorul relatărilor este condimentat de comicul de situaţie, a cărui sursă este amestecul de fantastic / burlesc / grotesc. Înmormantările regizate (unde morţii zboară, invie, beau şi se destrăbălează cu traseiste costumate în coana Moarte), atmosfera din spitale (acolo doctorii circulă cu motociclete prin saloane, fac sex în cabinetele de consultaţii, beau, înjură, îşi rănesc pacienţii sau îi despică şi-i eviscerează ca pe peşti), caâciuma ca centru vital al comunităţii, atmosfera halucinantă de vis şi de coşmar, povestirile începute şi rareori terminate, precum şi secvenţele de un comic absurd (bătălia dintre „clasicii vii” şi „eroii neamului”) fac din acest roman – a cărui miză declarată este viaţa, pur şi simplu – un joc în care important rămane începutul. Al. Cistelecan remarca, pe bună dreptate, dimensiunea barocă a romanului. Ca şi în „Maimuţe in haremul nopţii”, secvenţele epice care cresc unele din altele, bogăţia fabuloasă a detaliului, dezlănţuirea fanteziei şi a imaginaţiei, eliberarea de orice reguli etc. îndreptăţesc această încadrare. Şerban Tomşa este un prozator de prima mană, pe linia Ştefan Bănulescu -Ioan Groşan – Mircea Cărtărescu.

                                                             Oglinda Literară, nr. 98,  pag 5378
P.S. De câteva zile am net cu lingurița : câte zece minute în fiecare după-amiază... I-am sunat azi pe cei de la deranjamente și mi-au promis că vor trimite, curând, pe cineva...

10 comentarii:

karina spunea...

La mine in localitate, numai exista niciun roman de Serban Tomsa:( Tot ce a fost in stoc s-a epuizat:( Intreaba cunoscuti de-ai mei daca se poate obtine si prin comanda...

pantacruel spunea...

promit sa scriu si eu o mini-cronica dupa ce-l voi citi, saptamna viitoare :)

Şerban Tomşa spunea...

Karina,
cartea poate fi comandată la adresa : sales@polirom.ro

Panta,
:)

Ryanna spunea...

Foarte frumos scris!...la vremea cand ti-am citi eu romanul nu citisem nici o cronica despre aceasta carte..si dintre cei de pe aici am fost cam printre primii ce am avut norocul sa gasesc romanul si sa-l cumpar..iti amintesti cand spuneam intr-o notita mai veche ca asemanat personajul principal si cam toata actiunea,cu don-quijote a lui cervantes?...si iata ma bucur ca nu am vorbit doar de dragul de a vorbi..
evident cum ca personal repet ceva mai bun de la "cel mai iubit dintre pamanteni"[ma refer la literatura romaneasca]nu am mai citit....si desi multe fragmente par a fi pura fictiune,analizate mai atent fac deliciul actiunii rupte din realitate ..la inmormantarile la care se spune ca mortii invie[lasand deoparte durerea crunta a celor apropiati]daca s-ar face o radiografie a sufletelor celor invitati sau neinvitati la pomana ce pozeaza sub o ipocrita atitudine de compasiune,de fapt gandul lor zboara la placerea cu care savureaza vinul evident pt.sufletul celui decedat,sau de ce nu chiar la o fantezie intru destrabalare cu traseiste deghizate in Moarte …. iar in spitale,la multi doctori,nu li se vad motocicletele ca in rest totul e in context..nu se duce lipsa nici de sex,nici de betii nici de injuraturi iar de pacienti despicati precum eviscerarea pestilor nu mai poate fi nici o confuzie.
Si evident multe pasaje in care cine citeste va gasi corespondenta in viata de zi cu zi in multe situatii chiar personale……
excellent roman,pe care il recomand oricui cu mare incantare:)…

Şerban Tomşa spunea...

Ryana,
îți mulțumesc... Ești o persoană specială. Ți-am zis eu că femeile sunt cei mai buni cititori și critici ai tuturor cărților care se scriu ? Articolul de mai sus și reacțiile tale confirmă această „prejudecată” a mea... Chiar când fac obiecții, acestea sunt foarte bine fundamentate. Și mie mi-a plăcut foarte mult cronica doamnei Valeria Manta-Tăicuțu...

Şerban Tomşa spunea...

Am uitat să fac o precizare importantă. Prietenilor noștri, despre care vorbește Karina, le-aș trimite chiar eu cartea, dar, din nefericire, ca și în cazul celorlalte volume ale mele, am rămas numai cu un exemplar, iar acesta este inutilizabil din pricina unei dedicații greșite către un scriitor contemporan...

karina spunea...

Serban,
Pentru ca tot am pus postari de-ale tale in blogul meu, primesc zeci de cereri de carte:)) Si le-as fi dat eu adresa de unde pot obtine romanele, numai ca nu am reusit sa gasesc una viabila care sa si trimita comanda. Chiar persoanele care sunt in blog m-au accesat si m-au rugat sa le fac rost de romane...Acum am scris adresa ce mi-ai dat-o, chiar pe blog, poate vor reusi sa primeasca comanda..Voi urmari!

La librarii, si nu-s putine, au verificat pe calculatoare si stocurile in dreptul numelui tau au fost epuizate demult...Asta ar trbeui sa iti dea de gandit...

Şerban Tomşa spunea...

Karina,
le cer iertare tuturor celor care vor să mă citeasca și cărora nu le pot trimite volumul... Când voi intra în bani ( dacă se va întâmpla pâna a nu muri ! ), îmi voi comanda și eu câteva bucăți... O comandă de mai multe exemplare este mai ușor și mai repede onorată decât decât una în care este solicitat un singur op.

karina spunea...

Serban,
Aici nu este vorba de bai. Si nu cred ca cineva ar avea astfel de pretentii. Sunt nelamurita de ce nu ti se tiparesc romanele daca tot au cereri. Bine ca se gasesc toate romanele siropoase de duzina si operele serioase, nu... Ne lovim de aceeasi problema ca si promovarea unor nulitati la televiziune doar pentru ca dispun de bani sau "merg bine", ridica ratingul si fac audienta.

Şerban Tomşa spunea...

Karina,
sunt mari scriitori care stau cu operele în sertar. Editurile nu stau nici ele pe roz Și atunci cine prosperă ?