O văzusem cum coboară în gara unui orășel de munte.
Era atât de frumoasă, încât mi-am uitat îndatoririle de familist și de cetățean responsabil și am pornit în urmărirea ei. O vreme i-am zărit silueta pe străzile mărginașe ale micii așezări. Apoi i-am pierdut urma. Ieșisem de mult timp din zona locuită și ajunsesem pe o potecă de pământ bătucită mai mult de copitele și de ghearele animalelor sălbatice decât de picioarele oamenilor, când m-am oprit, nehotărât. Spre ușurarea mea, l-am văzut pe un bătrân care venea din urmă. A trecut repede pe lângă mine și se îndepărta cu pas vioi.
L-am strigat și l-am rugat să se oprească. Apoi i-am spus cine sunt și ce caut.
- He, he, a râs bătrânul, o știu pe frumoasa dumitale. Locuiește în cătunul de peste culmea aia...
- Și cam cât timp mi-ar lua să ajung acolo ?
- De, ce să zic, a răspuns șiret moșul. Depinde de cât timp ai la dispoziție.
- Păi, aș căuta-o toată viața, am zis, mirându-mă singur de propria nebunie.
- Atunci se schimbă lucrurile. Femeia asta nu trece pe aici decât o dată la optezeci-o sută de ani. Iar în satul ei nu o poți căuta, fiindcă dai de belea. Ultima dată a trecut pe cărare în urmă cu vreo șaptezeci de ani. Dacă facem o socoteală simplă...
- Râzi de mine, moșule ? Acum trei ore și jumătate am văzut-o coborând în gară. Cum poți să-mi spui asemenea prăpăstii ?
- He, he, se vede treaba că nici dumneata nu prea știi ce ți se întâmplă. Eu știu ce spun... Uite, păr nu mai ai aproape deloc, iar barba ți-a albit. Dar nu te speria... Cum spuneam, dacă facem socoteala, mai ai foarte puțin de așteptat...
89 de comentarii:
Serban,
Uite asa incep basmele, cu timpuri care nu ne mai apartin, acolo unde ne ratacim plini de incapatanare... Asa incep, cu intamplari simple, in care credem, plini de naivitate, ca detinem toate puterile lumii.
Foarte Frumos (inceput de) basm!
Astept continuarea :)
Frumos, stil propriu, ca o cărare, uneori se pierde.
Fără nici o bătaie, mi-ai amintit de Hesse şi Borges, dar oare ei nu-şi amintesc, de vreun Dante şi Cervantez... tot aşa eu copiez şi-mi amintesc de toţi.
Doamne, ce povestire...
Bună ziua, domnu' Tomşa!,
Io sunt Ciomboaica, o doamnă care locuieşte în Uieşti, dar şi într-o carte aunui băiat pe care-l ştiu de tânăr şi lu care noi, io şi Miti, îi spuneam Foxu'. Aşa. Ce vreau să spun?
Dom'ne, vedeţi că tipa aia de care vorbiţi dumneavoastră că a trecut dealu' nu-i tot aia drăguţa, pe care aţi văzut-o coborând din tren. Sunt precisă, nu vorbesc prostii. Aia frumuşică-i o fată de am întâlnit-o io, nu o dată, într-o poveste faină de tot, în timp ce ailantă e o hapciucalie care suferă de ea de nu se poate, o aia strâmbă şi aschilamică, ducă-se pe pustii! Lăsaţi-o încoloşa p-aia!
Acuma, vă cred şi io că aţi uitat de toate cân' aţi văzut-o pe prima, că vorba aia, io ca femie m-am oprit în loc să mă uit la ea, da' dumneatale, bărbat în toată firea.
Să-ţi mai zic un secret. Noi, ca personaje, ne mai vedem aşa, când şi când, la o cafea, la un coniac, la o atenţie, o măslină sau chiar la o cântare pe lac. Io m-am văzut de vreo trei ori cu fata asta frumoasă. Era bine, da' ultima oară cân' ne-am întâlnit zicea că, deşi e foarte mişto povestea în care trăieşte ea, n-a apucat nimenea s-o scrie. Şi-i păcat, zău! Poate-i faci matale un servicu, ce zici?
Suflet drag...din genunchi, cum poti vedea cerul ?
http://www.youtube.com/watch?v=RijYQZLhjFg&feature=related
You Raise Me Up - Josh Groban
prima data am crezut ca citesc kazantzakis si ca sunteti alexis zorba, iar ea e vaduva.
moartea nu e frumoasa deloc.va rog sa va reveniti si sa o alergati pe karina ca e blonda si nemtoiaca sau pe mine ca sunt blonda si draguta. lasati-o in pacate de moarte. nu era moartea era tineretea fara batranete. voia sa va atraga atentia ca daca scrieti bine moartea nu e urata.
domnule, daca moartea e o femeie splendida, femeile ce fac? ca nu sunt lesbiene?
moartea inseamna sfarsit, tacere, bezna, uitare. restul sunt rasfaturi. frivolitati edgaralanpoeiste:)
la naiba, daca paunescu ar putea, ar zbiera acum din gura de sarpe ca vai, el a murit:)
Liviu,
la sugestia unei prietene, care comentează pe blogul meu, am decis să nu mai scriu cu și despre răuate. Am zis ! ( Mai promisesem, dar nu m-am ținut de cuvânt...) Mă voi refugia o vreme printre povești.
Dar să știi că acesta nu e începutul, ci sfârșitul unui basm...Și începutul unei povestiri fantastice pe care nu știu dacă o voi scrie vreodată...
Scorchfield,
bun venit pe blogul meu !
Mulțumesc. Subtile, profunde observații...
Te voi vizita și eu.
Și te mai aștept...
Karina,
îți mulțumesc... Cred că îți dai seama de ce scriu asemenea texte...:)
Marin Anton,
ce frumos...
Adevărul e că femeile pe care le căutăm sunt altele decât acelea pe care le găsim... Chiar dacă uneori poartă același nume și au aceeași înfățișare...
Light,
voi, prietenii, mă învățați să privesc cerul...:)
Lola,
he,he, cunoscutul tău stil mușcător... :)
Te rog să mă crezi că dacă n-ați fi atât de departe, v-aș alege și v-aș „alerga”, pe tine și pe Karina, prin toți munții noștri... Încă sunt în formă... :) N-aș ști, totuși, cum să mențin echilibrul, în așa fel încât să nu o supăr pe niciuna...:)
Multumesc...
Serban,
Este foarte bine sa "lucrezi" doar cu Binele, e foarte sanatos. Dar si al naibii de greu. Nu stiu cine a lansat teoria asta, insa eu sunt de acord cu ea (o sustine deseori si Liiceanu): daca faci bine, ai sansa sa ti se intoarca binele inapoi, daca raspandesti rau, n-are ce bine sa iti vina inapoi.
Cat despre povesti, sunt sigur ca mai ai multe de spus si multe dintre ele le vei scrie macar la fel de frumos cum ai scris-o pe asta. :)
Karina,
așa e bine... Fără dușmănii și răutăți...
Sper că nu te-ai supărat pentru visul meu de a „alerga”... E doar o glumă. Cam nesărată, e adevărat...
Liviu,
vreau să cred că binele aduce bine...De fapt, i-aș proteja pe cei pe care îi cunosc, indiferent de atitudinea lor față de mine.
Iar ca să scriem poveștile noastre avem nevoie de timp. Și e din ce în ce mai puțin...
Serban,
Ai dreptate in privinta timpului. Mare si trista dreptate :((
:)) Nu m-am suparat, dar ma gandeam ca numai ai timp:)) dupa ce am citit ce a scris marin anton, azi, pe blogul lui:))
si ma gandeam ca nu ai sanse sa ma prinzi, am fost sportiva:))
Afirmaţi dumneavoastră că noi, bărbaţii, găsim alte femei decât cele pe care le căutăm? Hm! Acum , deh, ce să spun? Mă fac şi eu avocatul diavoliţelor şi zic:
Dar femeile n-or căuta şi ele anumiţi bărbaţi şi-i îi găsesc tocmai pe ceilaţi? Nu-l caută toate pe Făt-Frumos pe un cal alb şi, după nişte ani, nu se trezesc că au alături de ele nu un prinţ, ci doar o mârţoagă, iar nu de puţine ori chiar un măgar?
Cu alte cuvinte, riscurile sunt aceleaşi pentru toată lumea. Doar norocoşii sunt ceva mai puţini.
P.S. Pe doamna Ciomboaica, vă daţi seama, n-am cum s-o ţin în frâu, orice i-aş spune. Ca orice personaj vajnic, transcede oricărei realităţi şi-şi spune mereu părerea. Poate că uneori e cam abruptă, dar întodeauna e onestă şi bine intenţionată. De cele mai multe ori, din ce-am observat eu, nu ştiu cum face, dar îi cam ies toate...
>:D<
Şerban, de puţine ori am simţit atâta tristeţe câtă e strânsă acum, în acest text al tău. Mă doare fiecare cuvânt, la fel cum mă dor toate cele nespuse, ale mele.
E frumos şi dureros, ca o doină.
>:D<
Liviu,
poate că vom mai avea, totuși, ceva timp să ne întâlnim într-o vară... :)
Karina,
cred că te voi „prinde” cumva...:)
Marin Anton,
femeile iau plasă și mai abitir decât bărbații... Caută domni virili, nobili și romantici, dar găsesc mai totdeauna trântori care le ușurează de miere...
Nima,
văd lumina... Datorită ție...
Un comentariu care s-a pierdut.
Scorchfield :
Cu femeile din viaţa noastră păţim ca şi Candid al lui Voltaire, sau ca Ulise al lui Homer?
Cărarea ce se bifurcă.
Scorchfield,
am fost mereu fascinat de Borges, dar și de Le Grand Meaulnes ( Cărarea pierdută ! ) al lui Fournier...
E frumoasă și Răscrucea, povestirea lui Nicolae Manolescu ... Trebuie să recunosc însă că Voltaire are mai mult haz decât toți...:)
Da, trăim ca în Voltaire... Ulise a fost un norocos...
Serban,
Ramane stabilita treaba: intr-o vara ne vom vedea.
Liviu,
da, ne vom vedea într-o vară... :)
Blue,
mulțumesc... Tot încerc să scap de tristețe...:)
si asa suntem mereu in cautarea unui ideal?
Îţi doresc să reuşeşti.
Când o vei face să-mi spui şi mie secretul. Ţi-aş purta nesfârşită recunoştinţă dacă ar avea aplicabilitate şi în cazul meu desi mă tem că tristeţea mea a devenit incurabilă.
:)
Fanfan,
cei care nu caută găsesc... Și invers. De aceea e mai bine să lași idealul să te urmeze pe tine, mai ales dacă e u bărbat... Dar să nu te ajungă niciodată definitiv...
Trebuie doar să faci în așa fel încât să stârnești interesul „idealului”. Și cât mai devreme...
Blue,
când aveam prieteni și ne războiam cu vodca și vinul, era mai ușor... Acum prietenii sunt departe, iar băutura nu mai are niciun haz. ( În ciuda sănătății neașteptate de care ne bucurăm : la ultimele analize, doctorul mi-a spus că rezultatele mele sunt identice cu ale uni tânăr de 20 de ani... Insomniile nu se pun la socoteală...)
Secretul e să fii totdeauna singur și să nu spui niciodată celui pe care îl iubești că îl iubești... :)
Fanfan
„un bărbat”...
Blue,
„unui tânăr de 20 de ani sănătos”...
Felicitări pentru starea de sănătate!
Dar sunt nedumerită privitor la:
"Secretul e să fii totdeauna singur și să nu spui niciodată celui pe care îl iubești că îl iubești... :)"
(da, recunosc că şi zâmbetul din final mă nedumereşte. În înşiruirea logică, s-ar fi potrivit mai degrabă un ":(", zic eu.)
Revenind, acesta ar fi secretul ca să scapi de nefericire?
Iertare, dar nu pricep.
:)
Acum, eu ştiu că domnia ta e scriitor. Şi, ca orice om care se doreşte creativ, trebuie să zideşti o ană (sau mai multe!) la temelia edificiului pe care-l înalţi. Totuşi, ce legătură are asta cu eliberarea de nefericire. Căci,a fi mereu singur şi mut în privinţa "te iubesc"-urilor e o metodă care te poate face doar creativ, nu şi fericit.
Sau văd eu lucrurile anapoda?
Aşa că, fii bun şi fă-mi o schemă logică, fiindcă e clar că-mi scapă esenţialul.
:)
Blue,
fericirea nu există...
Poate în ceruri ... sau în literatură...
Am văzut o piatră,
Am pus mâna pe o piatră,
Am auzit-o şi-am răsucit-o-n palmă,
Am fost fericit, eram atât de departe de casă!
:)
Scorchfield,
frumos, frumos...
Cam așa e fericirea...
Şerban Tomşa, fericirea exista...
Şerban Tomşa spunea...
frumos, frumos...
Cam așa e fericirea...
Deci exista:))
niciodata un artist nu poate crea daca nu a gustat din fericire...
Poate că ai dreptate. Cândva te-aş fi contrazis folosind ca argument povestea părinţilor mei. Acum... nu mai ştiu nici eu ce să cred, deşi am convingerea că la ei, acel sentiment era autentic.
uite,serban tomsa:)
http://karina-lumeanoastra.blogspot.com/2010/11/iubirea-marcel-iures.html
Poate că există..
Poate că da...
Blue,
hai să inventăm fericirea... :)
Karina,
alături de Ion Caramitru ( marea mea iubire secretă! ) și Ștefan Iorrdache, Marcel Iureș este unul dintre actorii mei preferați...
E cool.. E mare..
Karinan,
Știi cumva dacă Iureș e însurat ? Asta, apropo de fericire..
Frustrarea, un sentiment neimplinit, asteptari fara certitudine, de obicei dau stari de negare; a fericirii, a iubirii, a sensului existentei.
Ne este mai la indemana lamentarea si faptul de-a investi la capacitate maxima in stari negative, in scenarii gri-cenusiu, decat sa investim in zidirea launtrica ( prima data) cu iubire si umilinta mintii, ca apoi sa daruim neconditionat.
Sa nu uitam totusi ca ceea ce zidim in noi,EXACT acelasi lucru si atargem catre noi, din exterior.
Daca suntem ok. cu noi insine si avem pacea mintii si cea interioara, abia apoi putem avea asteptari pe acelasi calapod.
E un fel de-a merge la piata(impropriu exemplu), dam bani rupti la taraba cu mere ( sau lipiti pe alocuri), acasa vom gasi in sacosa, mere cu niscaiva defecte, cu pete, lovite.
Este un echilibru al Universului.
Stiu, mereu spunem; dar EU AM DAT TOT si n-am primit nici jumatate. NU exista asa ceva, UNDEVA, CANDVA am gafat si noi, care ne batem cu tigla in piept ca am fost corecti si am oferit totul.
Serban,
Nu cred ca fericirea e sora geamana cu casnicia:)
Hai!
Cu ce începem?
:)
Light,
da...
Toată lumea greșește, dar unora le iese prin ochi... Sunt oameni care nu au voie să greșească... Nu știu de ce...
Karina,
:)
Nu îndrăznesc să comentez...
Blue,
nu știu cum ar fi mai bine... Îți cedez inițiativa...
Serban, TOTI suntem LUT, deci gresim, mai are importanta ca unul 30% iar altul 70% ? in fond procentele nu ne incalzesc cu nimic cand suntem pe buza prapastiei, cand ruptura firului interuman, oriunde ar fi el, casnicie, prietenie, colegialitate, fraternitate, la orice nivel afectiv, este iminent.
Imi permit sa postez acest citat aici, din "Linistea inimii", pe care mi l-am facut fruntar intre ochi, iar il sorb cu nesat ca pe cafeaua zilnica....cand simt ca tine acum .....
Linistea Inimii - de Paul Ferrini
" Dacă nu-ţi place unde eşti, trebuie să pleci de acolo, pentru că numai aşa te cinsteşti pe tine însuţi. Nu te forţa să rămâi în nici un mediu în care încetezi de a-ţi aminti că tu eşti creatorul vieţii tale.
După cum am mai spus, " lasă-ţi năvoadele ". Nu te zbate să fii vrednic, deoarece deja eşti. Lasă-ţi serviciul sau relaţia în care eşti incapabil de a-ţi aminti cine eşti. Lasă la o parte tocmeala nevrotică pentru iubire şi acceptare. Şi treci prin frici. Nu-ţi vei găsi niciodată aripile, până când nu vei învăţa să-ţi foloseşti braţele şi picioareie. Nu-i cere lui Dumnezeu să facă pentru tine ceea ce trebuie să înveţi tu să faci.
Cinstindu-te pe tine însuţi, nu trebuie să consideri că altcineva greşeşte. Fă doar ceea ce este bine pentru tine şi exprimă-ţi recunoştinţa faţă de ceilalţi. Atunci când intri pe deplin în viaţa ta, nu-i părăsi pe ceilalţi în grabă sau cu furie. Ia-ţi la revedere. Binecuvântează persoana cu care ţi-ai împărţit viaţa şi locul unde ai trăit.
Dacă îţi poţi binecuvânta trecutul, eşti liber să-l părăseşti.
Nu poţi să "îţi laşi năvoadele" şi, în acelaşi timp, să iei peştele cu tine. Cu vremea, peştele va putrezi şi va lăsa un miros groaznic.
Compară Matei IV. 18-20
Pe o distanţă mare din jurul tău, oamenii vor şti că soseşti. "Vine pescarul!" TRECUTUL TAU PASESTE INAINTEA TA. ACESTA NU ESTE DRUMUL SPRE LIBERTATE.
Aruncă peştele. Dă-i libertatea pe care o ceri pentru tine însuţi.
Fii puternic în convingerile pe care le ai în privinţa propriei tale vieţi, dar fii blând cu ceilalţi. Nu judeca nevoile lor, doar pentru că nu le poţi îndeplini. Fii cinstit în privinţa a ceea ce poţi şi a ceea ce nu poţi să faci - şi urează-le numai bine.
Aminteşte-ţi că cel pe care-i respingi vine după tine. Numai acceptarea aduce împlinire.
In inima şi în mintea ta vei şti când eşti gata să părăseşti complicaţiile din viaţa ta şi să păşeşti pe cărarea simplă a dragostei şi iertării. Nu va mai exista nici luptă, nici strădanie.
Datorită limpezimii şi generozităţii tale, ceilalţi se vor relaxa şi-ţi vor da drumul. Iar tu îi vei păstra în inima ta, oriunde vei merge.
Singurele închisori din lume sunt cele pe care ni le creăm noi înşine. Şi doar cel care nu-şi cunoaşte propriul geniu poate să-l ţină pe altul ostatic împotriva voinţei acestuia.
Aminteşte-ţi, dragul meu frate şi draga mea soră, că există o cheie care descuie orice uşă, a oricărei închisori pe care o creezi în mintea ta. Dacă nu poţi să desfiinţezi închisoarea, cere cel puţin cheia de la uşă.
Tu nu eşti o victimă a lumii, ci eşti cel care deţine cheia spre libertate. In ochii tăi se află scânteia luminii divine care conduce toate fiinţele spre ieşirea din întunericul fricii şi a lipsei de încredere. Iar în inima ta este dragostea care dă naştere tuturor miliardelor de fiinţe din univers. Esenţa ta este întreagă, nefarâmiţată, dinamică şi creatoare. Ea aşteaptă doar încrederea ta."
Ia sa te intreb ceva sa te scot din starea asta :))) ,
- cine ti-a spus ultima data ca-i este dor de tine ? :)))
Ok. Servesc eu prima,, ca la tenis.
:)
Şi cum vorba multă e sărăcie, trec direct la miezul problemei.
Fiindcă instrumentele de care dispunem pentru moment sunt imaginaţia şi cuvântul, propun să începem prin a scrie texte care să aducă oamenilor măcar un zâmbet, un strop de bucurie şi de frumos autentic.
Ce părere ai?
Orice amendament este binevenit.
(Ştiu, iniţiativa mea e simplă, poate-ţi pare o banalitate, dar e un început. Cum se pare că eu sunt specialistă la tristeţe şi novice la fericire, pentru moment m-am gândit la asta. Dacă pe parcurs îmi vin idei mai bune, poate chiar inovatoare - cine ştie?! :) - ţi le voi împărtăşi.
Până la urmă, Liviu are dreptate. Basmele ne-au încântat copilăria, dar cine are curajul să spună că e mai mult decât un "copil mare"? Eu nu, recunosc! Şi, la drept vorbind, copilăria e una din cele mai fericite perioade ale vieţii.)
Light,
mulțumesc mult... Sunt cuvinte care îmi sunt de mare ajutor...
Blue,
e un început perfect... :)
Eu scriu că fericirea este un lucru individual, se foloseşte pluralul doar pentru a forma o părere colectivă. Fericirea adevărată este de fapt o înaltă formă de egoism neîmpărtăşit.
Când citesc de exemplu:
"Suntem fericiţi că..." sau "Fericirea noastră..."
am în minte elaborarea unei minciuni creţe.
"Eu sunt fericit.", "Tu eşti fericită ." şi "El, ea este fericită.", desemnează deja idealul pe care numai aceste pronume la singular îl simt, noi din exterior doar îl bănuim.
:)
Părerea mea.
Blue & Serban: Un fel de Congregatie a Pastratorilor de Bine? :))
Liviu,
ești binevenit și tu... :)
Scorchfield,
ai zis-o la fix... Cam așa e... Îți împărtășesc părerea.
asta nu înseamnă ca aş fi vreun egoist...
:)
eu cred ca fericirea este expresia nevoii de apropiere spirituala.
Scorchfield: fericire este intr-adevar egoista, individuala. Unii nu cauta DELOC sa nu calce cu fericirea lor peste fericirea altora - ceea ce este un act de neinteligenta crunta. Daca nu respecti fericirea altora, risti sa fi atacat de ei in cautarea fericirii lor. Pactul de neagresiune aduce pacea - de aici si calitatea "egoista" a fericirii.
Sa zici doar ca fericirea tine de individ este ca o declaratie de razboi. Pe care poti sa il pierzi... :)
Vreau sa spun ca sunt absolut de acord cu tine, dar cu aceste nuante :)
Serban Tomsa,
Ar fi bine sa nu iei cuvintele lui Paul Ferrini ca un real ajutor...doar filosofie nu e deajuns...
"- catre cei ce se simt incompleti:
va ofer sfintenia acestui moment perfect!" ( Guan Yin)
>:D<
Karina,
:))
Esti simpatica cu semaforul asta; "Serban Tomsa, acolo e rosu, aici e verde..."
Insa ma indoiesc ca Serban uzeaza de semaforul altora, sunt mai mult decat convinsa ca este capabil sa-si aleaga singur ruta insusirii vreunei idei/ principiu/ filosofie scris aici sau oriunde in alta parte.
Arogarea drepturilor, fie ele si virtuale, ca am putea infia sufletele si deciziile altora, nu-si au locul si rostul.
Bine, acum ca să fac o glumă...
:)
Şerban, cred că cineva ne-a luat-o înainte şi a inventat nu una ci nenumărate "fericiri". Dă o fugă pe blogul lui Dan. E acolo o postare cu un clip. L-am pornit şi... După ce am ascultat primele cuvinte: "fericiţi cei săraci cu duhul", l-am oprit.
Am avut o revelaţie: păi înseamnă că eu sunt taaare, taaareee fericită deja! Ce-ar mai fi de inventat în cazul meu???
:))))))))
@Liviu
Intersecţia nu este Adunare, ea celebrează o Lege. Algebra nu minte, chiar trecând Acheronul, râul ce desparte viaţa de moarte, o monedă, un schimb tot trebuia să ai... cam asta-i fericirea: o monedă care să o dai la schimb, când trebuie; este adevărat!
Dacă Hristos va vedea în mintea noastră credinţa,atunci poate ne va arata fericirea.
Postul Nasterii Domnului sau al Craciunului ne da putinta curatirii trupesti si sufletesti.
Celor ce tineti post, va doresc post binecuvantat si curat.
În acelaşi timp, Evanghelia ne aminteşte că postul alimentar trebuie însoţit de post duhovnicesc
E bine sa intram in Noul An impacati cu sine si cu Dumnezeu.
Doamne ajuta!
@Liviu
am uitat că discutăm doar, m-a luat valul ...
:)
"Tata, am gresit la cer si inaintea Ta ..."
Doamne ajuta !
Scorchfield, Ok! :)
Draga Serban,
Si...? Si...?
Frum-oasa isi gaseste rima-n c-oasa?:)
Sau nu acolo trebuia sa ma duca gandul?
Mi-a placut tare-tare!
Light..
Ma abtin ... deja azi suntem in post...dar subliniez ca nu eu i-am dat sfaturi...ci parca Paul Ferrini...Nu-mi permit sa dau sfaturi de acest gen nimanui si unei persoane ca Tomsa, nici atat.
Domnule Şerban Tomşa,
Adaptez un picuţ o chestiune desprinsă dintr-un articol ştiinţific: "Un lucru e sigur, spun cercetătorii - nu, nu ăia britanici! - din domeniul studiului creierului: persoanele fericite şi etern satisfăcute nu descoperă continente, nu crează şi nu revoluţionează niciodată nimic."
Aşa că...
Karina,
da, fericirea e și o împlinire spirituală...
Liviu,
așa e, nu putem fi fericiți decât împreună cu ceilalți...
Nima,
mi-e jenă ( și uneori silă ) de imperfecțiunile noastre, dar mi-e teamă de anumite tipuri de perfecțiune. Dar dacă aceasta ține de iubire și de atitudinea față de Dumnezeu și de oameni, atunci nu are de ce să ne fie frică...
Nima,
mi-e jenă ( și uneori silă ) de imperfecțiunile noastre, dar mi-e teamă de anumite tipuri de perfecțiune. Dar dacă aceasta ține de iubire și de atitudinea față de Dumnezeu și de oameni, atunci nu are de ce să ne fie frică...
Şerban,
Mă întorc la piatra mea, momentele cele mai fericite sunt cele trăite în singurătate; nu sunt preot şi nici călugăr, dar pescarii sunt cei mai singuri oameni, poate şi cei mai fericiţi...
Aşteptarea!!!
fără a mă lega de nimeni :)
Light,
îmi place să învăț de la alții. Dar, într-adevăr, fericirea se învață mai greu...
Light,
îmi place să învăț de la alții. Dar, într-adevăr, fericirea se învață mai greu...
Blue,
pentru mine, cei săraci cu duhul nu sunt adevărații proști...
Părinte Adrian,
Dumnezeu să ne lumineze și să ne facă mai buni și mai toleranți cu cei din jur...
Să învățăm lecția iubirii adevărate !
Amin.
Dan,
și mie îmi place ce spui... E tare-tare... Și dezleagă problema într-un mod atât de simplu... :)
Marin Anton,
sunt convins că oamenii nu sunt făcuți să fie fericiți... Chiar când erau în Paradis, acționau împotriva propriei fericiri...
Trimiteți un comentariu