luni, 29 noiembrie 2010

Federer și Nadal

Dacă aș mai consuma alcool, aș fi sărbătorit victoria lui Federer asupra lui Nadal. Dar m-am bucurat.
Să mă explic.
Pentru mine, Nadal este un personaj de dramă sau de roman, un luptător tragic, chinuit și măreț. Nu, măreț nu... El este și mai mult și mai puțin decât un tenismen. Mai puțin, pentru că nu e un jucător de tenis propriu-zis, practicând un fel de tenis-box. Mai mult, pentru că e un luptător care transbordează valorile umane specifice sportului . E un om chinuit, umflat cu energizante și pastile, obligat să câștige tot timpul, un copil ( gen Michael Jackson ) exploatat fără rușine de o familie de nesimțiți, un dreptaci învățat să joace cu stânga pentru a strica jucăriile adversarului. Un om care e învățat sistematic să gândească negativ și să poarte cu el energii întunecate. Se strâmbă, se contorsionează, se holbează, devine un monstru al efortului, mai ceva ca în tablourile lui Munch.
Îl simpatizez ca om. Politicos, educat ( aș zice, mai degrabă, dresat ). Un interesant personaj literar.
Federer nu mă încântă ca om sau comportament. Dar e jucătorul perfect. Loviturile lui au eleganță, farmec, sunt estetice. El este marele jucător. M-am manifestat totdeauna împotriva ideii de „cel mai mare”, dar dacă în tenis există așa ceva, Federer este, cu siguranță, acela. Mi se pare o evidență orbitoare. ( Îmi aduc aminte cu amuzament de vremea când unii spuneau că Platini era mai bun decât Maradona. Jucau amândoi în aceeași perioadă, iar comentatorii ăia parcă nu știau ce înseamnă să joci totbal...) Dacă el și Nadal ar juca, amândoi, la cel mai înalt nivel de care sunt capabili, elvețianul ar câștiga fără discuție. Iar la 23 de ani, când era numărul unu, Federer nu era umilit de nimeni, cum se mai întâmplă acum cu Nadal. ( Vezi meciul spaniolului cu germanul Melzer, dar și multe altele.) Faptul că Nadal are mai multe victorii asupra lui nu înseamnă nimic. La Wimbledon, finala a ajuns să se joace pe pământ ( din cauza tocirii ierbii ), adică tot pe un fel de zgură. Altminteri, Nadal n-ar fi avut vreodată șansa să câștige în fața lui Federer. Dacă vreau să văd cel mai frumos tenis jucat vreodată, mă uit la un meci al lui Federer...
O pată neagră pentru amândoi : niciunul dintre ei nu știe să piardă. Când e în dificultate, Nadal apelează la tertipuri de nomad, se preface accidentat, trage de timp, bate mingea de pământ de o sută de ori, se întoarce, se înfășoară, îl enervează pe adversar. În meciul Cu Djokovici, l-a jucat pe sârb numai pe partea pe care acesta nu vedea mingea, fiindcă îi căzuse lentila de contact.
Federer se comportă oarecum similar.
Fair-play era Mats Wilander.
Dar mi-am adus aminte că, într-o finală la Paris, cu francezul Leconte ( care avea o dreaptă ucigătoare, dar rever ioc ), chiar și suedezul l-a jucat pe urmașul galilor mișelește, numai pe rever...

16 comentarii:

mihaim spunea...

Nici mie nu-mi place caracterul lui Nadal.

karina spunea...

Cred ca ai facut din Nadal un personaj prea complex...Eu il vad mult mai limitat in gandire...Educat pentru a invinge.

marul spunea...

de la sampras incoa' , de la becker si companiile lor , trecand prin frezele lui agassi , nimic n-a mai fost la fel . cei de azi ? splendide animale , dar doar atat .

pantacruel spunea...

frumos scris. insa eu raman fanul pe viata al lui nadal. si, apropo, nu am suportat niciodata perfectiunea lui federer. l-am urat din primul meci in care l-am vazut (ma innspaimantase de-a binelea) si am asteptat aparitia unui nadal. deci nadal este eroul meu, omul care a venit din neant, a tras de el inuman si a rapus robotul.

mi-ai facut pofta de o insemnare 'eroii zilelor noastre'. text plus video :)

Şerban Tomşa spunea...

Mihai,
Rod Laver și generația lui de australieni aveau caracter. Odată cu Năstase și McEnroe au venit la putere circarii talentați și simpatici. Borg și Connors erau roboți. Ăștia de acum sunt capsomani...

Şerban Tomşa spunea...

Karina,
ai dreptate, după atâtea energizante, Nadal e un mankurt, dar îmi stârnește afectivitatea pentru suferința sa... Știu ce înseamnă să suferi...

Şerban Tomşa spunea...

Panta,
cunoscutul poet Bogdan Ghiu, unul dintre prietenii mei, spunea un lucru extraordinar : comuniștii ne-au mințit în legătură cu sistemul lor social, dar ne-au spus adevărul despre capitalism... Poate că ai dreptate în ceea ce-l privește pe Federer . Nici eu nu mă omor după ăia care câștigă tot timpul. Probabil că e un tip de robot. Dar sunt uimit că un artist ca tine, cu ochi de estet, nu vede că Nadal întruchipează ideea de robot într-o și mai mare măsură. Nadal, pentru care am toată simpatia, se chinuie pe sine și își chinuie și adversarii. Cred că amândoi ne fundamentăm ideile pe niște sentimente strict personale.
În orice caz, tenisul modern se bazează prea mult pe forță... Ar trebui să fie folosite rachete confecționate din materiale standard sau dracu știe ce, fiindcă în curând spectatoreii nici nu vor mai vedea mingile, așa cum nu le văd nici arbitrii...

Şerban Tomşa spunea...

Mărul,
scuze, că am sărit ordinea din neatenție...
Aveți dreptate, se juca altfel, cu mai multă sau mai puțină poezie. Totuși, Sampras era tot un fel de Federer. Am auzit lucruri uluitoare despre spaniolul Manuel Santana, care nu lovea tare, dar vrăjea, pur și simplu, mingea. Mie îmi plăcea și Edberg. În vremurile noastre, când joacă ruso-tătarul Marat Safin, țin totdeauna cu el...

Şerban Tomşa spunea...

Panta,
nu înseamnă că tu minți în legătură cu Nadal, după cum s-ar putea înțelege... Am reprodua ideea ca pe o vorbă de spirit : din cauza subiectivității, spunem uneori numai jumătate de adevăr... Cine poate spune însă care e Adevărul ? Tu îl simpatizezi ca om și jucător pe Nadal și îl detești pe celălalt. Care merită „tratamentul”, e adevărat...
Și o corectură : „Nadal întruchipează ideea de robot cam în aceeași măsură ca și Federer”... Mă rog, e chestie de impresie și de atitudine afectivă.
Îmi pare bine însă că ne potrivim în ceea ce-l privește pe Mourinho și în lagătură cu Barcelona... :)

pantacruel spunea...

serban.
:)

constantinpistea spunea...

Ce zici de Murray? Pentru ce fel de personaj se califica?

Şerban Tomşa spunea...

Panta,
:)

Şerban Tomşa spunea...

Constantinpistea,
Murray este un tip puternic. Când era defensiv, nu avea șanse la locul 1. Acum, de când a devenit agresiv, are posibilități incalculabile. Dar are nevoie de un psiholog : când ajunge să dea lovitura de grație, ia cele mai prostești decizii. După părerea mea, putea să-l bată pe Nadal, dar s-a învins singur. Nu-mi dau seama dacă îi lipsește inteligența și sângele rece în momentele cheie sau e o schemă psihică peste care nu poate trece uneori... Nadal e feroce când trebuie să finalizeze, iar Federer, în aceleași momente, inteligent și inspirat. Lui Murray îi trebuie un psiholog și va ajunge numărul 1. Spre deosebire de Djokovici, una dintre marile mele simpatii, care e nesimțit și narcisist și de aceeea se autolimitează și nu va fi, probabil, niciodată nr 1, deși e cel mai talentat... E doar o opinie... :)

Horia Gârbea spunea...

1. Vă invidiez că aveți timp de privit tenis. Eu nu am vazut nici macar un game din finală și nici Barca-Real. Nu vreau să mă victimizez dîndu-va lista de cărți bune citite dar de care încă n-am timp să scriu (îi cuprinde pe Visniec, Suceavă, Țepeneag, Dan Coman, R. Cernătescu etc.)
2. Cît mă pricep găsesc paralela făcută de Șerban Tomșa foarte bună ca și observația cu tocirea ierbii - așa a cîștigat Năstase Forrest Hills prin 72 sau 73.
3. La chestia cu jucatul pe partea slabă nu cred că aveți dreptate, pentru că e un aspect care face parte din joc: identifici partea slabă a adversarului și joci pe ea - e strategie. E altceva decît trasul de timp sau scuipatul în ochi a fundașului cum făcea un mare jucător, azi mare antrenor.
În ceea ce mă privește, am un rever catastrofal așa că mă puteți juca numai pe stînga și la tenis și la ping pong.

karina spunea...

La multi ani, Romane!

http://karina-lumeanoastra.blogspot.com/

Şerban Tomşa spunea...

Maestre Horia Gârbea,
1. Aveți dreptate, pierd prea mult timp uitându-mă la televizor. Îmi reproșez mereu asta. O fac însă după ce îmi scriu porția. Citesc însă cu televizorul deschis. Așa am pierdut două goluri înscrise de Barcelona... Zilele acestea am scuza că, din pricinile pe care le știți, nu sunt în stare să fac nimic altceva...
Sunt însă uluit și îngrozit de cât puteți să citiți și să scrieți, mereu cu nerv și cu scânteie... E mult prea mult... Am văzut că o faceți și în vacanță...
2. Da, Năstase era un talent care nici nu prea se antrena, dar îi ieșea totul la marea inspirație. În fond, tenisul e un joc. Dar nu mai știu dacă azi mai făcea față cyborgilor care domină terenurile de tenis.
3.Da, e o exagerare a mea...
4.Nici eu n-am rever nici la tenis ( mă bazam, precum Newcombe, mai mult pe serviciu), nici la ping pong, așa că mă puteți învinge fără probleme... :)
Vă mulțumesc pentru vizită, îmi mai îndulciți niște momente de suferință absurdă.