Cum se salută oamenii

Orice întâlnire cu un om este un eveniment unic, irepetabil.
Când ne vedem, noi, oamenii, ne salutăm.
Cu zâmbetul pe buze, mecanic, cu răceală, cu indiferență, cu plăcere, cu bucurie, cu silă, cu reproș, încurajator, cu blândețe, cu efuziune.
Voioși, abătuți, entuziaști, înțelegători, obosiți, grăbiți, inerți, vulcanici.
Rostim cuvinte, dăm din cap, facem gesturi aproape rituale, într-un balet al apropierii.
Ridicăm brațele. Până la inimă, până în dreptul ochilor, până la tâmplă, deasupra capului...
- Bună dimineața !
- Să trăiești !
- Bună să-ți fie inima !
- Cu respect !
- Noroc !
- Salut !
- Adio !
- Bună seara !
Dacă toate acestea ar fi făcute de niște păpuși mecanice, cum s-ar chema spectacolul ?
Într-o zi am salutat un necunoscut.
- Salut, i-am zis.
- Noroc, mi-a răspuns străinul. Dar nu te cunosc...
- Nici eu, i-am zis. La revedere.
- Drum bun, mi-a urat el.