Acum știu cum se va termina totul : nu cu un pietroi cosmic, nu prin explozii nucleare, nici prin vreo glaciațiune infernală... Mai devreme sau mai târziu ne va înghiți un găuroi negru, așa cum un rechin alb ar înfuleca o chifteluță făcută în casă. O asemenea „gaură” a și apărut prin apropiere. Poate descoperim una aflată la un an-doi lumină, distanță față de Terra...
Dar nu acest pericol mă îngrijorează.
De dimineață am văzut că se mai pripășise un cățel în curtea școlii. Era o ființă mică, albă, cu pete albe. ( Mai sunt și alții. Copiii, pe care îi bat zilnic la cap cu ideea de bunătate, îi hrănesc din belșug. Mă gândesc cu înfiorare la vacanța de iarnă, când nu va mai fi nimeni la școală, să le dea mâncare... )
Apropiindu-mă de poarta instuuției, am văzut un elev drăguț, frumos ca un înger ( dintr-o clasă mai mică, la care nu predau ), cum se apropie de cățelușă și pare că vrea să o mângâie. Când animalul s-a apropiat, plin de încredere, fața copilului s-a schimonosit, căpătând o expresie de bestie. A întins fulgerător piciorul și a lovit cățelușa în coaste. Cu sete. Cu ură. Cu satisfacție. Câinele s-a îndepărtat, schelălăind și șchiopătând.
Am simțit nevoia să opresc mașina și să-l ameninț pe criminal...
Știu copii care urmăresc desene animate cu monștri. Am citit despre alții care și-au tranșat, cu sadism, frații, părinții sau prietenii. Am văzut cu ochii mei puști care omorau ființe fără apărare... Am observat cum s-au ticăloșit, treptat, cei mai mulți dintre elevii mei... Mint, fură, înșeală, se bat cu sălbăticie, își manipulează părinții...
Miguel Angel Asturias scria în celebrul său roman Domnul Președinte : „ Copiii râdeau când vedeau că alții plâng... Copiii râdeau când vedeau că alții sunt bătuți...”
Nu mă tem prea tare de găurile negre din Cosmos. Dar găurile negre din ochii unor copii ( din ce în ce mai mulți ! ) îmi răpesc dreptul de a visa și orice speranță legată de viitorul speciei noastre...
21 de comentarii:
Domnule Tomşa,
minunat citatul, în ceea ce naivitatea copiilor se relevă ca vis, ca un prezent uitat; ştiţi copiii uită, o gaură neagră le va înghiţi amintirile grele. De partea cealaltă va fi adultul, maturul; atunci când îşi va aminti de acestea - de amintiri, va rejuca jocul.
recomand jocul copiilor de Murillo
frumos sfârşitul!
Aceasta este intradevar o drama...Daca soarta acestui catel nu a reusit sa atinga inima copilului, iti dai seama ce suflet abrutizat poate avea acesta. Parinti violenti, copii violenti. Copiii expusi la programe violente, pot deveni intoleranti si violenti cu fiinte inferioare lor. Parintii pot reduce efectul VIOLENŢEI de televiziune dar nu o fac. Dimpotriva, prin agresiunea casnica, cimenteaza in copil un caracter violent, agresiv. Traim intro societate in care primeaza banul, pozitia sociala si nu educatia sau cultura...
:) ca o caligrafie chinezeasca
Bun regasit, tuturor!
Las literatura de-o parte si ma opresc la realitate.
"gaurile negre din ochii unor copii" pe mine ma inspaimanta.
In fiecare saptamana (cam de trei ori), trec prin Cismigiu cu papa pentru pasari.
Nu am vazut atata cruzime, in toata viata mea, cum am vazut in ultima perioada...
Cruzimea copiilor, sau mai bine zis: placerea cruzimii!
...cruzime sub masca inocentei.
Draga Serban,
Iaca imi vine sa Ma asez langa tine si sa plang. Ma primesti?
un pui de biped loveste cu sete un pui de patruped, in vremuri in care bipezii si patrupezii mor de foame. 'câtă speranţă...', vorba lui afrim.
aer cu diamante
http://www.youtube.com/watch?v=BzxZVyl833c
dureros adevar...
cui naiba mai pasa de gaurile negre din Univers cand propriile noastre inimi impietresc putin cate putin...
par uşor neînţeles, dar copiii nu au nici-o vină, violenţa la copii este asistată de noi, cei maturi; vina noi o purtăm, de aceea există chiar şi o limită de vârstă de la care ei dau socoteală...
noi fiind societatea în final
Scorchfield,
m-aș bucura să ai dreptate... Dar de cele mai multe ori, copiii vor face la maturitate ce au văzut în familiile lor...
Karina,
nenorociții care conduc destinele lumii au luat literal pilda cu înmulțirea talanților...De aceea animalele ne sunt uneori superioare... Sper să nu o supăr pe Nima...
Mărul,
mulțumesc... Te aștept mereu cu drag.
Andrei,
și eu sunt îngrozit și îmi dau seama că o soluție rațională și rapidă nu există... Ne paște rinocerizarea...
Doamne,
te rog să fii Tu îngăduitor cu mine...
Tristețeapământului,
mulțumesc din tot sufletul... Mi-ai făcut un dar de mare preț...
Panta,
e frumos și crud ce scrii... D-aia spun eu că ești plin de talent... Și de multe altele...
Xia,
când mă gândesc la tine, încerc să cred că mai există o posibilitate de ieșire din infernul angelic în care trăim...
Azi am vazut un tata drăguț, frumos ca un înger, care ducea un copil de mana pe trotuar. Un caine de cartier mergea pe trotuar dar destul de departe de ei. Tatal a chemat cainele si i-a dat un picior...Copilul radea:(...
Karina,
părinții sunt totdeauna de vină...
Are dreptate prietenul Scorchfield...
Te imbratisez! Esti un adevarat OM!
Serban,
nu mai exista aceata posibilitate...sunt insa multi dintre noi care se inalta indeajuns de sus incat sa vada dincolo de orizont. Macar stim incotro ne indreptam, nu?
Nu suntem asemeni norilor care se lasa dusi de vanturi bezmetice. Uita-te in jur: ne uneste respectul si bucuria cu care fiecare imbogateste vietile celorlalti. Fara sa impartim acelasi acoperis, suntem ca o adevarata familie... Ne facem cuminti temele cum stim noi mai bine. Asa ne traim si vietile.
Infernul angelic despre care vorbesti incearca sa ne scrie vietile doar...iar noi, ca niste caposi ce suntem, ne incapatanam sa rupem filele unde e indiferenta, prostie, rautate, mizeria unei lumi pe care o vrem neatinsa de pacat.
Trimiteți un comentariu