miercuri, 8 iunie 2011

O capodoperă aproape ignorată : „Evanghelia după Arańa” de Nicolae Strâmbeanu

Cartea a apărut la Ed. Humanitas în 2004, a fost lăudată de câțiva, apoi peste roman s-a așternut o tăcere groasă, ca o plapumă a uitării. La noi nu mai citesc nici oamenii de litere, iar după 1944, un autor trebuie să fie convingător și cantitativ, adică să producă volume pe bandă rulantă, ca să fie luat în seamă. Nu vreau să mă gândesc ce s-ar fi întâmplat cu Mateiu Caragiale  - și chiar cu Caragiale cel bătrân ! - dacă ar fi scris după așa-zisa Eliberare.
Recitesc Evanghelia după Arańa și am sentimentul că parcurg o capodoperă literară care anticipează, în câteva puncte, Viața lui Kostas Venetis  de Octavian Soviany. La fel de încântat am fost când am citit romanul Calpuzanii de Silviu Angelescu, operă devenită cumva clasică. Dacă adăugăm Princepele și Săptămâna nebunilor de Eugen Barbu, întregim un mic continent estetic, în cadrul literaturii noastre.
Toate operele cu pricina sunt pline de aromă și culoare, utilizând un limbaj savuros, îndelung rafinat în laboratoarele unor stiliști pursânge. Dacă Eugen Barbu și Silviu Angelescu ne răsfață cu un grai închipuit în sonuri arhaice, iare Soviany ne surprinde cu o morală mereu pe invers, Nicolae Strâmbeanu are, în plus, dialoguri vioaie, autentice și reconfortante, punând în valoare personaje convingătoare.
E un roman picaresc, lucrat în tușe groase, expresive. Personajul-narator e mereu pe fugă : Mă gândeam să-mi iau lumea în cap. Să găsesc un loc pe pe unele din multele caravele ce apucaseră Marea Oceanică în lung și-n lat, căutând Țara lui Brandano, Cele Șapte Orașe ori Indiile, unde auzisem că aurul stă în purcoaie precum căcatul scos din umblători.
Femeile și nu lipsesc din preajma eroului :
Curând după ce mă băgasem slugă, una câte una m-au atras spunându-mi „puiul mamii, hai să băgăm pruncul în leagăn, să scărmănăm maimuța, să otrăvim câinele” și alte drăcii din astea. ..
În unele scene, bărbatul trage cu ochiul la ce fac alții :
În seara despre care povesteam, pașii m-au purtat sub ferestrele odăilor de închiriat ale hanului. Am zărit-o pe Isabel între scoarțele crivatului cu dom Pedro Alguacilul și am văzut-o străduindu-se pentru el din toate puterile, așa cum visasem că se va întâmpla cu mine. L-am văzut pe acel om ridicându-se și scuturându-și mădularul ud, apoi bătând-o cu el de trei ori peste șale, cum mi se spusese că se descântă muierea ca să nu rămână grea....
Odată m-a mânat Satana să mă pitesc în podul fânarului unde aveau ei obiceiul să-și facă mendrele. Și când am văzut-o scufudându-și capul între bucile lui, iar pe călugăr înălțând către locul unde eram niște ochi mai albi decât ar fi aflat acolo acolo cete de îngeri cu goarne, m-au apucat niște năbădăi cât toate uraganele Mării Oceanice la un loc. Am răbdat însă și prăvălirea lor, și despuierea muierii, și gemetele ticălosului de popă, și mai ales dănțuitul bucilor lui păroase, lăsate slobode de sutana ridicată până în brâu. ”
Voi reveni aupra romanului lui Strâmbeanu.

4 comentarii:

Blue Freedom spunea...

Ai perfectă dreptate: fragmentele sunt savuroase.
:)

Liviu Drugă spunea...

Am notat.

Şerban Tomşa spunea...

Blue,
e o carte de excepție. :)

Şerban Tomşa spunea...

Frate Liviu,
o carte în același stil, dar și mai frumoasă decât toate cele pe care le-am menționat aici este romanul Relatare despre regele David de Stefan Heym. Este un roman despre dictatură, purtând în cuvintele sale toate miresmele Israelului. Cine a tradus-o din germană ( autorul e neamț din Est și de aceea e mai puțin cunoscut ) a realizat o performanță demnă de invidiat.