sâmbătă, 24 noiembrie 2012

Iubiţi-i pe cei care nu vă-nghit !

Cele mai frumoase lucruri pe care le facem au semnificaţia unor declaraţii de dragoste făcute prietenilor noştri.
Muncim pentru cineva.
Scriem pentru altcineva.
Deseori avem surprizee.  Când declarăm unui om iubire, ne pomenim cu o bâtă în cap. Fiecare gest ne este mărunţit, analizat, judecat şi întors către noroiul relelor intenţii. Prietenii noştri sunt morţi de curiozitate să afle dacă ne-am îmbătat, facem amor cu vreo colegă, furăm, minţim sau ne-am pierdut piedut minţile. Un pas în străchini din partea noastră înseamnă fericirea lor. Mulţi nici nu mai înţeleg limba solidarităţii sau a convieţuirii civilizate. Tot ce îi interesează este să ne vadă-n rahat, chiar dacă ei înoată într-o hazna fără fund.
Într-o povestire scrisă de Nicolae Velea, o bătrână se uită la doi tineri care joacă table. Ea nu ştie regulile jocului, dar priveşte cu lăcomie lupta bărbaţilor. O interesează, de fapt, cine mănâncă bătaie. Unul dintre ei, care pierde constant, prinde momentul şi îi spune curioasei :
- Vei, babo, ce-l bat p-ăsta ? Nu-l las deloc ! Uite cum îl dau afară din cutie !
Celălalt, care era mai bun, începe deliberat să joace mai prost , pentru a pierde şi a face şi el impresie bună hoaşcei. Dar nu reuşeşte deloc, spre veselia nebună a perdantului.
Cândva îl ajutam la temele mai dificile pe un licean care acum a ajuns medic. Făceam eforturi incredibile pentru a fi pe înţelesul profesoarei sale. Îl întrebam, în prealabil, ce gândeşte ea despre teme asemănătoare. Încercam să evit eşecul. Băiatul îmi povestise lucruri nemaiauzite despre cea care îi preda la clasă limba şi literatura română.  Unei eleve îi făcuse tema unchiul său, cunoscutul Alexandru Paleologu, care a scris memorabila carte Treptele lumii sau drumul către sine al lui Mihail Sadoveanu. Despre ce era eseul ? Despre Sadoveanu. Cu cât a notat dăscăliţa opera maestrului ? Cu nota patru ! Altă fată beneficiase de ideile Elenei Tacciu. Cât obţinuse la evaluare ? Şase ! Profa noastră nu înţelege ideile astea, mi-a spus copilul. Pricepe numai dacă îi povestim ceva.
În condiţiile date, ce pretenţii să mai avem de la alţii ?
Nu căutăm judecători care să ne iubească.
Vrem doar să găsim nişte oameni care să înţeleagă ce le spunem.
Dar se pare că lucrul ăsta este imposibil într-o epocă în care oricine are impresia că se pricepe la orice.

6 comentarii:

stefan dumitru spunea...

Ce bine ar fi sa-i putem iubi pe toti la fel, cu aceeasi masura sufleteasca.
Noi iubim, daruim flori sufletesti doar acelora care ne raspund la iubire. Ce-mi oferi, ca sa-ti dau iubirea mea? E un negot pagubos si nefiresc, din care vom iesi mereu in pierdere.
Ii iubim pe parintii nostri, ca ne-au dat viata ...
Ne iubim fratii, ca ne sunt frati...
Ne iubim prietenii, ca ne raspund cu iubire...
Si asta e lumea noastra!!..Atat!!...In ce lume mica traim!...Si mai sunt colegii, si mai sunt necunoscutii, si mai sunt dusmanii nostri (sau potrivnicii nostri)...Iubirea noastra ar trebui sa fie un continent, dar noi am facut din ea o insula minuscula...Si fiecare dintre noi a ajuns un Robinson care crede ca e firesc sa-l iubeasca doar pe ...Vineri al sau, si acela, de multe ori, un semen ipotetic.
Zicem ca iubim, dar la prima nedreptate primita, ni se aprind obrajii de furie...Nu iertam, nu alinam, nu lasam de la noi nimic, niciodata...Ne mintim ca iubim, cand de fapt ne iubim doar pe noi insine. Traim pe o insula mica, asa cum e si inima noastra!

Buna seara, domnule Serban Tomsa. Scuzati-mi dizertatia, nu la dvs. se refera randurile de mai sus...Pe mine ma includ - si lumea mea e atat de stramta, ca abia imi dau seama ca exist.
Spor la scris si in toate!

Şerban Tomşa spunea...
Acest comentariu a fost eliminat de autor.
stefan dumitru spunea...

Da, poate ca aveti dreptate, o fi ajuns si crestinismul romanesc o simpla vorba.
Spunea D. R. Popescu, in ,,Duios Anastasia trecea" - carte in care o femeie isi risca viata pentru o fapta crestineasca: ,,vorbele sunt femei, faptele sunt barbati".
De aceea, poate ca e nevoie de o anumita ,,barbatie crestineasca" in vremurile de acum.
Preotul, asta e, ce sa faci, e si el un produs al societatii de astazi. Daca ne raportam doar la preot, sau la orice preot, s-ar putea sa gustam laolalta din smoala cea vesnica.
Dar faptele bune, frumusetea sufleteasca, iubirea pentru semenii nostri, nu tine doar de crestinism. Conteaza mai putin daca esti crestin, totul e sa fii om!

Eu vreau sa va multumesc pentru informatia strecurata in textul postat. Recunosc, nu stiam de cartea lui Al. Paleologu despre Sadoveanu. Am identificat-o deja la o biblioteca de cartier, urmeaza sa o imprumut si sa o citesc. Multumesc inca o data.
O zi buna va doresc!

Şerban Tomşa spunea...
Acest comentariu a fost eliminat de autor.
stefan dumitru spunea...

Cartea pe care o mentionati, cea a domnului Manolescu, am citit-o.
Sadoveanu e prozatorul meu preferat; am deranjat pe multi cu aceasta preferinta a mea... Si mai am un scriitor ,,comunist" la care tin foarte mult: Geo Bogza.
Un om de statura literara a lui Sadoveanu se naste rar; natura plasmuieste greu astfel de oameni.
Ati amintit de Radu Petrescu. Cand mi-e dor de cer, de nori, de fraze mestesugit lucrate, fug la biblioteca si imprumut ,,Ocheanul intors", cel mai frumos jurnal din literatura romana (parerea imi apartine).
Mai am multe de citit, mai am multe de invatat, m-as fi bucurat sa am prieteni care sa-mi recomande carti bune.
De pilda, de curand am aflat de scrierea lui Ion Creanga ,,Misiunea preotului la sate"...
Literatura romana are scriitori remarcabili. Am inceput sa recitesc Agarbiceanu, Alecsandri, Toparceanu...si voi continua cu clasicii nostri.
De multe ori cautam frumusetea pe meleaguri literare straine, cand ea e la doi pasi de sufletul nostru...
Noapte buna va doresc!

Şerban Tomşa spunea...

Ștefan Dumitru,
e totuși destul dacă reușim să fim buni unii cu alții, să ne tolerăm și să ne ajutăm când trecem prin momente grele.
Cândva i-am revelat unui prieten frumusețea creațiilor lui Radu Petrescu și Nicolae Velea. Dar am învățat mult mai multe de la prietenii mei.