Îmi aduc aminte că prin 1990, imediat după lovitura de stat, cineva a cerut proaspeților miniștri să stea și ei la cozile care se formau în fața magazinelor. „Sigur că vom sta ! Chia vă mulțumim că ați ridicat problema asta !” a strigat unul, cu o umilință scăldată în entuziasm. „Vom sta la toate cozile și vom prospera alături de popor !” Când vezi unde s-a ajuns acum, te simți rușinat că ești român. Tocmai am văzut o scenă la televizor în care un elev supradimensionat îi bătea cu pumnul în catalog unui profesor mititel și îi urla : „Bă, dacă îmi pui doi, te omor ! ” Spre lauda lui, profesorul, care îi ajungea elevului la brâu, și-a păstrat calmul și a încercat să treacă nota în catalog. Ți-ai găsit ! Învățăcelul a răsturnat catedra, pentru a nu-i permite amărâtului magistru să-și facă meseria. Cum la noi datul cu părerea este principalul sport național, invitații din platoul unei televiziuni au început să trăncăne. Și ce credeți că a spus o nulitate arătând a doamnă ? Că de vină este profesorul, „fiindcă pare prea tolerant ” ! Nimic de comentat. Sunt sigur că toți tinerii intelectuali de valoare, care studiază la Universitate, vor da năvală în învățământ, să se angajeze pe câteva sute de lei, pentru răbda de foame, a umbla în haine de cerșetori și a fi înjurați sau bătuți de frumoșii care au nevoie de învățătură cum am eu de apă în pantofi.
Cu câțiva ani în urmă, bănuind că vor rămâne veșnic la putere, guvernanții de atunci au dat, în absența oricărui dialog social, o Lege a Învățământului care aservește școala puterii politice. De altfel nu este singura „reformă” dementă a foștilor răsfățați ai soartei. Dar toate ideile crețe promovate atunci s-au întors împotriva autorilor lor : „Cine ridică sabia... ”
Să vedem cum vor inova, acum, domeniul amintit noii ocupanți ai fotoliilor de miniștri și de parlamentari. Sau e valabilă și zicala potrivit căreia „nu-i pentru cine se pregătește, ci pentru cine se nimerește ”?
La o adică, numai nenorociții ăștia de profesori sunt de vină. Ar trebui să desființăm meseria lor - cine are nevoie de boșorogi care să ne bată la cap cu tâmpeniile lor ? -, iar școlile să fie transformate în cluburi, unde putem intra înarmați, ca în vechile Saloon-uri americane.
Păi, e libertate sau nu ?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu