duminică, 24 martie 2013

Un roman ca o insulă în Pacific

   În copilărie nu simţeam frigul. Nici foamea. În vacanţe plecam de acasă dimineaţa, cu sania după mine, şi mă întorceam seara, obosit mort. În fiecare an, după ce cădea neaua, mă transformam într-o fiinţă atotputernică, trăind într-o ficţiune. Derdeluşurile noastre erau amenajate pe şosea - nu circula decât o singură maşină în toată localitatea ! -, pe podeţurile din faţa porţilor, pe dealuri. Împreună cu prietenii mei, exploram ochiurile de apă îngheţată din spatele conacului boieresc, dincolo de iazul alimentat de o fântână cu cea mai bună apă din ţinut.  Iarna a fost, decenii în şir, anotimpul meu preferat şi îmi voi aminti perpetuu prima mea întâlnire cu zăpada. Poate de aceea anumite pasaje din Un veac de singurătate au avut un ecou puternic în sufletul meu : " Mulţi ani după aceea, în faţa plutonului de execuţie, colonelul Aureliano Buendia avea să-şi amintească de după-amiaza îndepărtată, când tatăl său l-a dus să facă cunoştinţă cu gheaţa. "
Cred că aveam mai puţin de doi ani - încă nu mergeam în picioare - când, pe o ninsoare feerică, tatăl meu m-a luat în braţe şi m-a scos în pridvor, pentru a-mi arăta zăpada. Ţin minte că albul acela sclipitor m-a orbit, iar fulgii zburători îmi păreau a fi cea mai ispititoare jucărie. Apoi tata a întins mâna dreaptă şi a luat zăpadă în mână, a strâns-o în pumnul său puternic şi mi-a întins-o. Ca şi Aureliano Buendia, am simţit o arsură ciudată, plăcută, care mi-a dat o insesisabilă stare de euforie. M-am cutremurat. Mulţi ani mai târziu, cum ar spune columbianul, am înţeles că trăisem atunci o clipă de fericire. E cea mai veche amintire a mea şi o păstrez cu sfinţenie.
Licean fiind - eram îndrăgostit şi făcusem depresie, fiindcă nu îndrăzneam să-i vorbesc muzei mele - mă plimbam îndelung  prin omăt, până la râu şi înapoi, simţind cum bucuria de a trăi mi se reîntoarce în trup. Retrăiam senzaţia magică încercată în momentul când privisem întâia dată viscolul.
Timpul stătea în loc şi vacanţele nu se sfârşeau.
Acum vremea se scurge repede, dar frigul nu se dă totuşi dus şi începe să devină sâcâitor. Mă refugiez prin cotloanele verilor de altădată sau visez să-mi trăiesc ultimii ani pe o insulă caldă, într-un roman pe care-l voi scrie în mod special, pentru a-mi oferi adăpost în zilele prea reci.

8 comentarii:

silvia spunea...

Dar unde sunt zăpezile de altădată?
E o-ntrebare fără rost,
nici noi nu mai suntem ce-am fost.

Şerban Tomşa spunea...

Silvia,
acum la modă este o zăpadă adusă din Columbia - de unde e Marquez ! - şi făcută din arborele de Coca. :)

Camelia Săpoiu spunea...

Oximoronicul titlu pus inițial s-a topit, văd. Îmi plăcea, derivat fiind din nostalgia maturului la amintirea copilului care, inconștient, atinge clipa de fericire, rece pe dinafară, dar cât de arzătoare pe dinăuntru. Sau derivat din povestea adolescentului pe care doar răceala nămeților și gheața râului îl întorc înapoi către căldura vieții.

În fine, am recitit postarea sub noul titlu - și culmea! tot la înțelesul oximoronic am ajuns: poate fi o soluție evadarea în lumea caldă și primitoare a imaginației, ignorând frigul sâcâitor.
O săptămână bună îți doresc!

Julieta spunea...

Da, inteleg perfect nevoia unui astfel de roman in cenusiul de afara...de fapt, si eu m-am apucat de scris, exact din aceeasi nevoie, a unui roman in care sa te cuibaresti ca intr-un vis cald, ca intr-o mult-visata insula cu soare...

andreea toma spunea...

Frumos... si adevarat. Unde se scurge timpul acesta, nu stiu. De ce o face asa repede, iarasi nu-mi dau seama. Dar sigur are o viteza mai mare ca altadata.

Şerban Tomşa spunea...

Camelia,
mulţumesc pentru cuvintele frumoase.
Înţelegi, ca de obicei, totul. :) Am vrut să nu dau textului un tentă prea nostalgică şi de aceea am schimbat titlul. :)

Şerban Tomşa spunea...

Julieta,
ce frumos exprimi starea noastră de spirit ! :) Sunt sigur că scrii ceva extraordinar.

Şerban Tomşa spunea...

Andreea,
da, nu cred că e vorba numai de timpul psihologic. În mod sigur se scurge mai repede decât în anii trecuţi.:) Din ce în ce mai repede.