Chipul şi oglinda

       Probabil că nu vom şti nicodată ce s-a întâmplat cu adevărat în trecutul nostru. Adevărata istorie nu este scrisă niciodată. Citim poveştile unora şi altora, alcătuite în aşa fel încât naraţiunea cu tentă savantă să tragă spuza pe turta cuiva şi să-l acopere de oprobriu pe altcineva. Omul de rând este asemenea unui bărbat care e plecat toată ziua la lucru şi află din gura nevestei ce se petrece în sat. Cel care inventează un scenariu credibil şi seducător îşi impune punctul de vedere. Interesant este că artiştii sunt, de multe ori, cei mai respectaţi istorici, iar creaţiile lor dăinuiesc mai mult decât validele cercetări ştiinţifice.
De pildă, Homer. În Iliada şi Odiseea găsim toată spiritualitatea greacă : mitologie, civilizaţie, fapte atestate istoric, eroi civilizatori. Aşa cum arată Felix Buffiere, Homer este perceput ca un factor unificator al istoriei şi culturii elene. Mai mult, impactul creaţiei homerice asupra spiritualităţii europene a fost incomparabil. Cine nu a auzit de cântecul sirenelor, de înţeleptul Ulise, de judecata lui Paris, de răpirea Elenei şi de vălul Penelopei ? Toate acestea ne-au modelat gândirea (insuficient nouă, românilor ) şi ne-au cadorisit cu un orizont cultural inconfundabil. Nu întâmplător unul dintre cei mai moderni scriitori ai secolului XX, James Joyce, şi-a intitulat capodopera Ulise.
Schliemann a crezut în realitatea poveştilor lui Homer şi a descoperit ruinele Troiei. Iliada şi Odiseea sunt mai reale decât orice tratat de istorie.
Oamenii sunt fermecaţi nu de evenimentele petrecute sub ochii lor sau într-un timp revolut, ci de oglindirea acestora în cuvinte şi în imagini. Remarcam cu alt prilej că, în timpul celui de-al doilea război mondial, japonezii îşi asiguraseră serviciile unui pictor, iar americanii îl luaseră pe regizorul John Ford, pentru a eterniza bătăliile navale din Pacific. Parcă în mod simbolic, Ford şi-a pierdut un ochi în confruntările respective.
Când a debarcat în Asia Mică, Alexandru Macedon s-a dus în pelerinaj la Troia, la mormântul lui Ahile şi l-a fericit pe grec pentru că l-a avut pe Homer drept cântăreţ al vitejiilor sale, căci, notează Cicero, "în absenţa unui poet de geniu, şi cele mai strălucite victorii cad în uitare."
Ce putem spune despre noi ? Avem nişte cronicari subiectivi, o baladă cu nişte ciobani care se omoară între ei şi o epopee târzie, foarte târzie, Ţiganiada, care a rămas multă vreme necunoscută şi nu a influenţat deloc literatura română.( Sau opera lui Budai-Deleanu a decis cumva istoria noastră modernă ? Rămâne să medităm. ) Cam atât.  Şi uite că era gata să cad într-o gravă eroare. Uitasem Mănăstirea Argeşului,  textul meu preferat, alături de Tinereţe fără bătrâneţe,  între creaţiile folclorice. Dar nu cumva am împrumutat-o şi pe asta de la greci ? S-ar părea că variantele cele mai vechi ale baladei vin de pe malurile Mediteranei, iar Manole e toată ziua un nume grecesc.
Am putea spune că trei sferturi din istoria noastră a cam fost inventată de Iorga, scriitor prin vocaţie şi istoric prin carieră. Nu Iorga i-a botezat pe voievozii români ? Cel Mare, cel Bătrân, cel Bun etc.
Ca şi Bălcescu, Iorga şi-a pus imaginaţia la lucru şi a reconstituit artistic faptele de arme ale strămoşilor.
Mie îmi place însă istoria românească aşa cum este ea redată în romanele istorice ale lui Sadoveanu : fantezie sută la sută. Chipul nostru este mai frumos în oglindă decât în realitate, iar relatarea faptelor pare mai vie decât realitatea însăşi. De aceea oamenii au simţit nevoia să scrie şi să citească.
Mă întreb însă ce scriitor şi-ar merita perioada pe care tocmai o traversăm.
Poate că am avea nevoie de un Swift sau de un Rabelais. Sigur, ăia n-ar putea să cânte decât în bătaie de joc glorioasele bătălii care se duc între partidele politice de acum.
Dar au nevoie politrucii noştri de scriitori ? Vor ei să li se pună în faţă o oglindă ?
Homer a reuşit să unească întru spirit dezbinatele polis-uri greceşti.
Ar putea o mare literatură română să readucă la viaţă o naţiune distrusă sistematic, de clasa politică autohtonă, din 1947 încoace ?


P.S. E altă discuţie dacă Homer a existat, când, unde a trăit şi câte capitole din cele două epopei îi aparţin.