Femeile lui Haruki Murakami

Am citit pe nerăsuflate Pădurea norvegiană de Haruki Murakami. Consemnasem aici primele impresii. Ei, bine, pot spune acum că este un roman de o mare frumuseţe artistică.
Mi-a plăcut, în primul rând, stilul  : subtil evocator, limpede, uşor poetic, parfumat, elegant. Murakami pare a fi un Truman Capote japonez. Afinitatea autorului cu romancierii americani este reală : personajul principal, care este şi narator, pare a fi obsedat de Scott Fitzgerald, pe care îl reciteşte cu o bucurie mereu reînnoită. Preferinţele sale literare sunt mărturisite de la început : "Citeam şi citesc mult, dar nu literatură variată. Îmi place să citesc cărţile favorite. Printre autorii pe care îi iubeam atunci se numărau Truman Capote, John Updike, Scott Fitzgerald, Raymond Chandler, dar n-am mai văzut pe nimeni la facultate sau la cămin să citească asemenea cărţi. Altora le plăceau Kazumi Takahashi, Kenzaburo Oe, Yukio Mishima sau scriitori francezi contemporani. "  Lectura ocupă, de altfel, un loc însemnat în preocupările lui Watanabe.
M-au impresionat însă personajele feminine din Pădurea norvegiană. Şi în literatura română există scriitori ale căror personaje feminine frapează : Holban, Hortensia Papadat-Bengescu, Breban, Preda, Aldulescu şi, mai nou, Dan Miron.
Murakami ştie însă ca nimeni altul să le pună în lumină feminitatea, fragilitatea şi instabilitatea afectivă. Naoko, Midori şi Reiko sunt victimele unor traume care le tărâsc către izolare, nefericire şi, uneori, sinucidere. Singura care are suficientă tărie ( sau nebunie ? ) să înfrunte viaţa este simpatica Midori. Reiko trăieşte pentru a-i ajuta pe alţii, Hatsumi  ( prietena lui Nagasawa ) şi Naoko se sinucid. Naoko rămâne femeia în jurul căreia gravitează mai toate acţiunile lui Watanabe. Acesta din urmă reprezintă o normalitate tolerantă, instruită, cu o axă morală ţinând de firesc. El este etalonul după care pt fi măsurate celelalte personaje. Băieţii cu personalitate ieşită din comun, cum sunt Nagasawa şi Kizuki, îi caută prietenia. Nagasawa este un învingător, ghidându-se după principii supraumane, iar Kizuki ( logodnicul lui Naoko ), care are toate posibilităţile la picioare, se sinucide fără să lase niciun bilet de adio. Watanabe e atras de Naoko, iubita prietenului său mort, dar nu o poate salva din prăpastia în care aceasta se cufundă treptat. Watanabe se culcă fără fasoane cu Reiko, cea care o are în grijă pe Naoko şi care încearcă ea însăşi să supravieţuiască, reuşind numai parţial. Bărbatul ajunge până la urmă să-şi găsească liniştea alături de zglobia Midori.
Femeile din romanul lui Murakami sunt nişte fluturi superbi care intră fără sfială în făcliile care le luminează noaptea şi ard cu o resemnare neîntâlnită în nicio altă literatură.
Interesantă e sexualitatea lui Murakami. ( La Preda şi la Groşan, de pildă, amorul pare sărac în semnificaţii. Preda începe şi încheie scenele cu propoziţia " Şi se sui pe ea ", iar Groşan nu dă nici cel mai mic detaliu al acuplării, la el lipsind scenele fierbinţi. Breban şi Aldulescu transfigurează îndelung, pe spaţii largi, episoadele împerecherii. ) Detaliile erotice sunt, în cartea lui Murakami, simple, directe, dar foarte sugestive:  " Am intrat adânc şi am rămas nemişcat, mângâind-o multă vreme. Când am simţit-o mai calmă, am început să mă mişc uşor, uşor, încercând să amân momentul culminant... În cele din urmă, braţele ei m-au cuprins strâns şi vocea ei străpunse liniştea din jur cu cel mai dureros geamăt de orgasm pe care l-am auzit vreodată. "O carte minunată şi un mare scriitor.